Potrivit agenției, PIB-ul țării a crescut cu 0,2% din aprilie până în iunie, comparativ cu ultimele trei luni anterioare.
Germania a ieșit din recesiune în al doilea trimestru, dar PIB-ul a stagnat, existând încă semne de întrebare cu privire la sănătatea celei mai mari economii europene.
Germania și Franța au început cel de-al treilea trimestru cu contracții ale activității economice în sectorul privat, problemele din industria prelucrătoare extinzându-se tot mai mult și în sectorul serviciilor.
Economia Republicii Moldova este în recesiune, iar prognozele arată că până la sfârșitul acestui an va înregistra o creștere modestă de până la 2%. O spune expertul în domeniul economic, Victor Ciobanu, potrivit căruia o ușoară creștere economică se va înregistra grație producției agricole, întrucât a început perioada recoltării. Potrivit expertului, modelul economic al Republicii Moldova este unul păgubos întrucât țara „exportă” cetățeni și importă produse, notează IPN, citat de Agenția de presă Rador.
Zona euro a evitat, până la urmă, o recesiune de iarnă, potrivit datelor revizuite publicate de Eurostat.
China intră într-o "recesiune bilanțieră" și trebuie să intensifice rapid stimulentele fiscale pentru a face față provocării, potrivit economistului care a inventat această expresie pentru a explica căderea economiei Japoniei în stagnare în anii 1990.
Indicii bursieri americani au crescut marți, Dow Jones Industrial Average urcând pentru prima dată în ultimele șapte ședințe de tranzacționare.
Statele Unite vor intra în recesiune în trimestrul patru, urmată de ”un an de contracție și o recesiune europeană în 2024”, potrivit estimărilor HSBC Asset Management, citate de CNBC.
Perspectivele mediului de afaceri din Germania s-au deteriorat, ajungând la cel mai scăzut nivel din acest an, ceea ce demonstrează că cea mai mare economie a Europei luptă să se redreseze după recenta recesiune.
Zona euro a intrat în recesiune tehnică în timpul iernii, relevă datele Eurostat.
Comenzile din industria Germaniei au cunoscut în martie cea mai amplă prăbușire de la pandemia COVID-19 încoace, potrivit datelor oficiale publicate de Berlin, amplificând temerile că cea mai mare economie a Uniunii Europene va intra în recesiune.
Cotațiile petrolului au coborât, marți, la cel mai redus nivel de la finele lunii martie, pe fondul îngrijorărilor privind perspectivele cererii globale, după date economice dezamăgitoare din China și SUA.
Zona euro a evitat o recesiune, în pofida faptului că inflația rămâne o amenințare, dar a ratat estimările de creștere ale analiștilor pentru primul trimestru al anului.
Este posibil ca efectele crizei bancare produse recent în SUA să împingă economia în recesiune mai târziu în acest an, potrivit documentelor Rezervei Federale (Fed), citate de CNBC.
Germania ar urma să înregistreze o creștere economică de 0,3% în 2023, evitând astfel recesiunea, potrivit celor mai recente prognoze publicate de principalele institute economice, informează AFP.
Economia britanică a înregistrat o creștere ușoară în trimestrul patru din 2022, arată datele revizuite publicate vineri de Oficiul Național de Statistică (ONS), majorarea afacerilor la agențiile de turism și sprijinul acordat de stat pentru atenuarea efectelor creșterii facturilor la energie ajutând țara să evite recesiunea, transmite Reuters.
Economiștii OTP Bank anticipează o încetinire a creșterii economice în acest an, pe fondul scăderii consumului. România va evita însă o recesiune tehnică și așteptările sunt și că economiile avansate vor rămâne pe creștere în acest an, chiar dacă aceasta va fi una redusă. Inflația mai mică va determina BNR să reducă dobânzile începând cu jumătatea anului și chiar să o facă substanțial până în iarnă, în condițiile în care creditarea a intrat pe o pantă descendentă, remarcă analiștii băncii ungare. Criza bancară din SUA, extinsă în Elveția, ar putea fi un factor de risc pentru regiune. Din riscurile interne, cum ar fi pericolul ca unele sume din PNRR să nu fie primite din cauza eșecului reformării sistemului pensiilor speciale, analiștii OTP cred că impactul va fi relativ redus și nu se poate compara cu ceea ce sa întâmplat Ungariei.
În ultimii 70 de ani, fiecare ciclu de înăsprire monetară din SUA s-a încheiat cu o recesiune sau o criză financiară, iar actualul ciclu de majorări de dobânzi nu va fi diferit, avertizează un important analist Morgan Stanley.
Marea Britanie a evitat să intre în recesiune la sfârșitul anului trecut. Oficiul Național de Statistică a anunțat că PIB-ul britanic a stagnat în ultimul trimestru din 2022, așa cum se așteptau economiștii, potrivit The Guardian.
Economia germană s-a contractat în mod neașteptat în trimestrul al patrulea, conform datelor publicate luni, semn că cea mai mare economie europeană ar putea intra până la urmă în recesiune, deși probabil una mai puțin severă comparativ cu temerile inițiale.
Indicii bursieri americani s-au depreciat pentru a treia sesiune consecutivă joi, pe fondul îngrijorărilor că Rezerva Federală (Fed) își va continua politica monetară agresivă, riscând să împingă economia în recesiune.
Acțiunile europene se corectează puternic joi, după șase ședințe consecutive de aprecieri, în contextul în care datele slabe privind consumul privat din SUA și comentariile intransigente ale bancherilor centrali au reaprins temerile legate de o eventuală recesiune globală.
Ministrul german de Finanțe Christian Lindner a declarat, la Davos, că țara va trece printr-o recesiune ”foarte ușoară în 2023, dar că are încredere în ceea ce privește perspectivele economice ale țării sale, transmite CNBC.
Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro (Eurogrupul) încep anul cu o reuniune, având speranța că va putea fi evitată o recesiune pe care o indicau, cu câteva luni în urmă, o mare parte a prognozelor sau, cel puțin, că va fi o contracție moderată, care va deschide porțile pentru o fază de creștere graduală, relatează agenția EFE.
Economiștii de la Goldman Sachs nu mai prognozează o recesiune în zona euro, după ce economia s-a dovedit mai rezistentă pe finalul anului 2022, prețul gazelor naturale a scăzut brusc, iar China a renunțat la restricțiile Covid-19 mai devreme decât era anticipat.