Consiliul de Administrație al Romaero București, companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, a prelungit cu trei ani mandatul de director general al lui Remus Vulpescu. De asemenea, Alexandru Bușcu a fost numit președinte al Consiliului de Administrație.
Acționarii Romaero București, companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, l-au revocat pe președintele Mircea Toma Modran din Consiliul de Administrație, precum și pe Teodor Iulian Gheorghe, arată un raport al companiei, publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
Piața globală de aerostructuri este estimată la peste 36 miliarde dolari anual, iar producătorii de aeronave vor continua să externalizeze mai mult de 50% din producție subcontractorilor independenți, arată datele broker-ului Swiss Capital, în prospectul de ofertă aferent majorării capitalului social al Romaero. Specialiștii estimează că va crește atât traficul de pasageri, cât și cel de cargo, implicit și cererea de aeronave și de servicii de întreținere.
Romaero București (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, vrea să-și majoreze capitalul social cu 1,44 milioane lei, prin ofertă publică de acțiuni care va fi lansată săptămâna viitoare, capitalul urmând să se majoreze de la nivelul actual de 15,61 milioane lei până la 17,05 milioane lei, a declarat pentru News.ro directorul general al societății, Remus Vulpescu.
Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, a raportat pentru primele nouă luni ale anului pierderi de 16,95 milioane lei, mai mici cu 37% față de perioada similară a anului trecut, când s-au ridicat la 26,93 milioane lei, potrivit unui raport publicat de companie.
Acționarii Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, vor alege noi membri în Consiliul de Administrație, subiectul aflându-se pe ordinea de zi a ședinței din 14 decembrie.
Alexandru Bușcu a fost numit administrator provizoriu al Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, până la data întrunirii Adunării Generale a Acționarilor societății și numirii unui administrator, arată un raport al companiei.
Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, a avut pierderi de 9,14 milioane lei în primul semestru, de aproape două ori și jumătate mai mici față de cele înregistrate în prima parte a anului anterior, arată un raport transmis marți Bursei de Valori București (BVB).
Acționarii Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor, vor decide în Adunarea Generală din 23 octombrie prelungirea mandatelor a trei membri interimari ai Consiliului de Administrație, mandate care expiră luna viitoare.
Romaero (simbol bursier RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor, estimează că va încheia acest an cu pierderi de 20,2 milioane lei, de trei ori mai mici decât nivelul înregistrat anul trecut, dar speră să revină pe profit de anul viitor, potrivit bugetului de venituri și cheltuieli al companiei.
Gigantul american Boeing, unul din cei mai mari constructuri de avioane din lume, intenționează să extindă contractele actuale cu societatea românească de stat Romaero, de la care grupul american cumpără componente pentru aeronavele sale, a declarat pentru News.ro directorul de vânzări de avioane comerciale pentru Europa al Boeing, Maarten Kluit, care a motivat devizia prin creșterea producției modelului 737.
Romaero (RORX), companie de stat specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, încearcă de trei ani să vândă o carcasă de avion la același preț, 17.000 de euro.
Acționarii Romaero (RORX), companie specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, încearcă să aprobe a doua oară majorarea capitalului social cu 1,44 milioane lei, de la 15,61 milioane lei la 17,05 milioane lei, în cadrul unei ședințe extraordinare a Adunării Generale a Acționarilor, care va avea loc pe 7 iunie, după ce operațiunea nu a fost aprobată de acționari în luna aprilie.
Acționarii Romaero (RORX), companie specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, au numit în cadrul unei adunări generale ordinare, doi noi administratori, pe Alexandru Bușcu și Ștefan Paraschiv, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București (BVB).
Romaero, companie specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, vrea să își facă filială ca să își valorifice activele excedentare, proiectul aflându-se pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor convocată pentru 24 aprilie. Terenurile pe care își desfășoară activitatea compania sunt evaluate la câteva zeci de milioane de euro, fiind vorba de una din cele mai scumpe zone imobiliare ale Capitalei.
Romaero, companie specializată în întreținerea și repararea avioanelor de transport de pasageri sau cargo, a încheiat un contract pentru asigurarea hangarelor și a aeronavelor pe care le are în întreținere, până la concurența valorii de 200 milioane dolari, pentru perioada 2017-2018. Valoarea primelor de asigurare este de 70.000 dolari și urmează a fi plătită în patru rate trimestriale, costul total pentru companie fiind cu peste 40% mai mic decât cel plătit anul trecut pentru aceleași servicii, a declarat pentru News.ro directorul general al Romaero, Remus Vulpescu.
Guvernul a aprobat, miercuri, plata unor compensații pentru angajații Romaero care vor fi disponibilizați, în sumă de 788.000 de lei pentru acest an, estimându-se că sumele compensatorii se vor ridica la aproape 4 milioane de lei în următorii doi ani.
Compania Romaero, specializată în fabricarea și întreținerea avioanelor, va concedia până la 150 de angajați, pentru a reduce cheltuielile, în vederea redresării financiare, potrivit unor documente publicate pe site-ul companiei. Surse din cadrul Ministerul Economiei au declarat pentru News.ro că este luată în calcul inclusiv o "reformă" la nivelul conducerii executive.
Producătorul de componente pentru avioane Romaero Băneasa, controlat de Ministerul Economiei, a produs și livrat componente pentru avionul prototip Airbus Blade, bazat pe un Airbus A340, în cadrul proiectului JTI Clean Sky, lansat de Comisia Europeană în 2008, iar participarea României la acest proiect a însemnat accesul la tehnologii ultramoderne și un salt al cercetării românești în domeniul aeronautic, a declarat miercuri vicepremierul Costin Borc, la festivitatea de recepție pentru subansamblele finalizate la Romaero.
Salonul Auto București și Accesorii 2015 s-a deschis pe 1 octombrie, iar pasionații auto și nu numai îl pot vizita până pe 11 octombrie la Romero Băneasa.
Salonul Auto București și Accesorii 2015 se va desfășura între 1 și 11 octombrie, la Romero Băneasa. Ajuns la cea de-a 22-a ediție, SAB & Accesorii va prezenta cele mai noi modele auto de la Adria, BMW, Citroën, DS, Fiat, Fiat Professional, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Lexus, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mini, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Piaggio, Seat, Skoda, Suzuki, Toyota, Volvo.