Universitatea Politehnică din Moscova a dezvăluit prototipul mașinii electrice rusești Amber, supranumită sarcastic “Tesla Killer” pe rețelele de socializare, potrivit The New Voice of Ukraine.
Statul rus și-ar putea reduce participațiile deținute la unele companii mari, însă va menține o participație majoritară, pe listă aflându-se aproximativ 30 de firme pentru o posibilă privatizare, a anunțat joi ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov, transmite Reuters.
Acțiunile Raiffeisen Bank International s-au apreciat cu până la 12% după ce banca a acceptat să cumpere o participație deținută de oligarhul rus Oleg Deripaska în compania de construcții Strabag, prezentă și în România, într-o tranzacție complexă, menită să reducă expunerea la Rusia a celor două firme austriece.
Cotidianul american New York Times a publicat o investigație despre modul în care Rusia reușește să ocolească interdicțiile impuse de țările occidentale privind exportul de cipuri avansate și alte echipamente electronice, scrie BBC.
Grupul austriac OMV și compania germană Wintershall Dea își vor pierde oficial participațiile în proiectele de extragere a gazelor din zona arctică care aparține Rusiei, conform unui decret semnat de președintele Vladimir Putin, transmite Reuters.
În timp ce trupele lui Vladimir Putin invadau Ucraina, în februarie anul trecut, creștea alarma specialiștilor în legătură cu un proiect nuclear emblematic al Kremlinului dezvoltat la Astraveț, în Belarusul vecin, la mică distanță de granița cu Uniunea Europeană, scrie Bloomberg. Inginerii de la compania nucleară rusă Rosatom, care se pregăteau să conecteze un nou reactor de 1.200 de megawați, pentru a genera electricitate la centrala nucleară Astraveț din Belarus, au detectat o problemă misterioasă și extrem de rară. Specialiștii au constatat că rășina se infiltra în circuitul primar, amenințând să blocheze componentele esențiale, potrivit unor documente interne ale companiei nucleare de stat din Rusia, consultate de Bloomberg.
Gigantul francez de articole sportive Decathlon a continuat în secret să vândă îmbrăcăminte sportivă în Rusia, în ciuda retragerii oficiale în semn de protest față de războiul Rusiei în Ucraina, potrivit unei investigații media, transmite AFP.
Președintele rus Vladimir Putin a promis să facă din Rusia o "putere suverană", într-un discurs adresat partidului de guvernământ, Rusia Unită, acesta fiind în mod evident primul său discurs electoral înaintea alegerilor prezidențiale din martie 2024. Având ca și asigurată realegerea pentru un al cincilea mandat de președinte, Putin se folosește de campanie pentru a-și înăspri discursul propagandistic împotriva Occidentului, justificând astfel în ochii populației agresiunea neprovocată din Ucraina
Rusia nu este interesată în prelungirea acordului privind exportul cerealelor ucrainene prin Marea Neagră, a relatat duminică agenția de presă rusă RIA, citându-l pe ministrul rus al agriculturii Dmitri Patrușev, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Austria și-a dat acordul pentru cel de al 12-lea pachet de sancțiuni europene care vizează Rusia, după ce Ucraina a scos grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International de pe o listă neagră, a declarat, sâmbătă, un diplomat european pentru Reuters, lucru confirmat și de informațiile publicate pe site-ul de Internet al guvernului ucrainean.
Europa trebuie să se grăbească pentru a se asigura că se poate apăra mai bine, deoarece noi amenințări militare ar putea apărea până la sfârșitul deceniului, în timp ce atenția aliatului său în materie de securitate, Statele Unite, se îndreaptă spre regiunea Indo-Pacific, a declarat într-un interviu ministrul german al apărării, Boris Pistorius, relatează Reuters.
Banca Centrală a Rusiei a majorat dobânda de politică monetară cu 100 puncte de bază, la 16%, în linie cu estimările analiștilor, ca răspuns la deprecierea rublei și la presiunile inflaționiste, transmite Reuters.
Liderii europeni au ajuns la un acord privind cea de-a 12-a rundă de sancțiuni împotriva persoanelor, organismelor publice și corporațiilor rusești implicate în susținerea războiului din Ucraina, relatează The Guardian și Le Monde.
Exporturile săptămânale maritime de țiței rusesc au crescut la cel mai înalt nivel din ultima jumătate de an, ca urmare reluării fluxurilor în urma furtunilor care au perturbat transporturile din Marea Neagră în urmă cu câteva săptămâni. România a importat țiței din Rusia, însă nu rusesc, ci de proveniență kazahă, prin terminalele din portul Novorosisk.
Peste o treime din angajații trimiși în șomaj tehnic la fosta fabrică a Volkswagen din Kaluga au fost forțați de noii proprietari ruși să își dea demisia prin folosirea unei serii de „trucuri murdare”, acuză unul dintre sindicaliștii care îi reprezintă, citat de The Moscow Times.
O explozie a prețurilor la ouă, pe fondul unei inflații ridicate și al sancțiunilor economice, provoacă îngrijorări în rândul autorităților ruse, cu atât mai mult cu cât aceste alimente constituie un ingredient simbolic și central pentru sărbătorile de sfârșit de an, informează AFP:
Rușii cărora li s-a interzis să călătorească în străinătate vor trebui să predea pașapoartele autorităților în termen de cinci zile de la notificare, potrivit unui decret guvernamental care intră în vigoare luni, relatează Reuters.
Exporturile de petrol rusesc au generat în octombrie 11 miliarde de dolari prin intermediul unei flote fantomă și a unor entități obscure, la un an după ce țările G7 au stabilit un plafon de preț pentru una dintre cele mai mari surse de venit ale Rusiei, a relatat miercuri Bloomberg, citând date comerciale.
Fostul ministru austriac de externe Karin Kneissl a ajuns în atenția presei internaționale după ce în 2018 l-a invitat pe Vladimir Putin la nunta ei și a dansat vals cu el. După invazia rusă din Ucraina, ea a atras din nou atenția, pentru că s-a mutat în Rusia, fugind de o așa-zisă prigoană a unui Occident care o acuză că ar fi spionul Rusiei. Jurnalistul BBC Steve Rosenberg a mers la Sankt Petersburg și a stat de vorbă cu fosta șefă a diplomației de la Viena de la care vrut să afle cum vede ea lucrurile.
Încă mai credeți că ambițiile teritoriale ale lui Vladimir Putin se opresc la Ucraina? Ia ascultați-l pe ministrul rus de externe Serghei Lavrov, care săptămâna trecută a amenințat micuța Moldova la conferința anuală a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, se arată într-un editorial The Wall Street Journal, preluat de Rador.
Letonia va propune săptămâna viitoare o interzicere totală în UE a importurilor de cereale provenite din Rusia, dar adoptarea unui asemenea embargo în cadrul unei noi serii de sancțiuni pentru războiul desfășurat de Rusia în Ucraina ar putea dura mult timp, relatează agenția EFE.
Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a aprobat o lege care le interzice elevilor să folosească telefoanele mobile sau tabletele cu cartele SIM în timpul orelor, transmite EFE.
Marca rusă Moskvich, care datează din era sovietică, a intrat în noiembrie, pentru prima dată, pe lista cu cele mai bine vândute 10 mărci din Rusia, au arătat datele agenției de analiză ruse Autostat, citate de Reuters.
Președintelui Vladimir Putin i s-a arătat o simulare a „butonului nuclear”, dar a refuzat să îl apese, în timp ce a vizitat o vastă expoziție a realizărilor rusești, în ceea ce părea a fi o pregătire a campaniei pentru realegerea sa în cadrul alegerilor prezidențiale, relatează Reuters.
Temperaturile din unele părți ale Siberiei au scăzut până la minus 50 de grade Celsius, în timp ce viscolul a acoperit Moscova cu o cantitate record de zăpadă și a perturbat zborurile, în timp ce vremea de iarnă a cuprins Rusia, relatează Reuters.