Un inedit festival al SUV-urilor va avea loc în weekendul viitor, la Ciolpani, pe circuitul de motocross aflat la 30 de km de București. Vizitatorii vor putea admira SUV-urile expuse, dar vor putea să le și testeze, sub supravegherea specialiștilor.
Salonul Auto din Paris, Mondial de l’Auto, va reveni în fața publicului în 2022, conform deciziei organizatorilor, după pauza din 2020.
Salonul IAA Auto, care se va desfășura în premieră la Munchen, după ce a fost transferat de asociația industriei auto germane VDA, de la Frankfurt, nu va avea toți constructorii auto germani în pavilioanele sale, chiar dacă acesta a fost scopul. Stellantis a anunțat că marca germană pe care o deține nu va participa, deși anterior dăduse de înțeles contrariul. În schimb, organizatorii anunță că Dacia se numără printre mărcile prezente la salon.
Unul dintre cele mai importante evenimente auto din Europa, Salonul Auto din Geneva, va avea o nouă ediție în 2022, după ce a fost anulat în 2020 și 2021, apoi vândut. Datele de desfășurare au fost schimbate, la fel și cele de înscriere.
Salonul auto IAA din Germania, care s-a desfășurat până în 2019 la Frankfurt, a fost mutat în Munchen, iar edițiile viitoare ale sale vor avea ediții digitale și reale, simultan.
Salonul auto din Detroit, cel mai mare salon auto al industriei auto globale, a fost amânat pentru al doilea an consecutiv, din cauza pandemiei de coronavirus. Salonul fusese mutat din ianuarie în iunie, apoi reprogramat pentru septembrie 2021. Acum va fi transformat într-un eveniment în aer liber.
Organizatorii salonului auto din Geneva, primii dintr-o serie lungă a celor care au fost nevoiți să anuleze saloanele din cauza pandemiei de coronavirus, au găsit o formulă pentru a relua evenimentul anul viitor, însă aceasta este incertă deocamdată.
Organizatorii salonului auto IAA din Germnania, care până anul trecut s-a ținut în Frankfurt, au anunțat conceptul viitorului salon, care din 2021 se mută în Munchen. Orașul bavarez a concurat cu alte șase orașe pentru dreptul de organizare și a primit două ediții, plus una opțional.
Organizatorii salonului auto din New York au anunțat că anulează ediția din acest an a acestui eveniment, după ce inițial o amânaseră din aprilie în august. Efectele pandemiei de coronavirus împiedică organizarea.
Volkswagen a găsit o soluție potrivită pentru aceste vremuri ca să compenseze anularea salonului auto din Geneva. Marca germană nu s-a mulțumit cu prezentarea noutăților pe internet, ci a creat propriul salon auto virtual.
Salonul auto din Detroit, considerat cel mai important eveniment auto din lume, a fost anulat, ca urmare a epidemiei de coronavirus, anunță organizatorii. Sălile în care ar fi trebuit să fie derulat salonul vor fi transformate în spital.
Cel mai mare eveniment al industriei auto din Europa, Salonul IAA Frankfurt, se va muta la Munchen, după cum a anunțat VDA, asociația constructorilor de automobile din Germania, cea care organiza acest show auto.
Strategia pentru viitoarele vehicule electrice diferă de la un constructor la altul. Dacă Tesla sau VW Group țintesc clienții cu bani, cu SUV-uri scumpe și tehnologie de ultimă oră, Citroen a dezvoltat o mașină pentru tineri, accesibilă și foarte mică.
ACTUALIZARE: Oficialii salonului au anunțat că evenimentul se anulează. Schimbare de situație la Geneva, unde ar trebui să se desfășoare ediția 90 a salonului auto GIMS. Deși organizatorii anunțaseră că expoziția va avea loc în pofida amenințărilor coronavirusului din Europa, deciziile autorităților elvețiene dau peste cap programul salonului.
Salonul auto de la Geneva, ediția cu numărul 90, se va desfășura conform programului, au anunțat organizatorii, după ce au evaluat posibilitatea de a amâna sau chiar a anula al treilea cel mai mare eveniment al industriei auto din Europa.
Volkswagen suplimentează lista mașinilor complet electrice dezvoltate pe noua platformă MEB cu un nou model, un „wagon de mâine”, care „combină caracteristicile aerodinamice ale unui Gran Turismo cu spațiul unui SUV”.
Începând din 10 octombrie, la Romexpo va avea loc SAB, salonul auto dedicat dealerilor auto, în care vedetă va fi Țiriac Auto, cu mărcile Ford, Hyundai, Jaguar, Land Rover, Mercedes-Benz și Mitsubishi. Ca de obicei, mărcile din grupul Volkswagen și Dacia - Renault nu vor fi prezente.
Sute de manifestanți care militează pentru protecția mediului au blocat, duminică, intrarea principală a Salonului Auto de la Frankfurt, relatează euronews.com.
Land Rover a lansat o nouă generație a lui Defender, unul dintre automobilele simbol ale mărcii, dar și ale perioadei de glorie off-road. Noul model vrea să devină mai luxos și mai scump și intră cu designul în epoca SUV-urilor.
Volkswagen a prezentat în premieră conceptul ID.ROOMZZ, un SUV complet electric cu dimensiuni comparabile cu Touareg, și a confirmat faptul că acesta va deveni model de serie.
Salonul auto de la Geneva va găzdui săptămâna viitoare mixul obișnuit de automobile sport, vehicule de teren și mașini de familie, cu marea diferență că acestea ar putea deveni mai scumpe și mai dificil de produs din cauza Brexitului, transmite Reuters, citat de News.ro.
Salonul Auto București & Accesorii este evenimentul din acest weekend al bucureștenilor dedicat automobilelor, serviciilor din acest domeniu, dar și accesoriilor pe care un posesor de mașină și le poate dori. Ion Țiriac va fi prezent la eveniment și cu Țiriac Collection, colecția privată de mașini de epocă, din care a selectat cele mai interesante exponate pentru a le prezenta publicului.
Salonul Auto de la Paris, cunoscut oficial sub numele Mondial de l’Automobile, și-a deschis porțile în cea mai săracă, probabil, ediție, de la debutul său din 1898. Printre noutățile majore se numără mai multe vehicule complet electrice, dar și câteva concepte autonome.
Opel nu va participa la Salonul auto din Paris, alăturându-se astfel listei din ce în ce mai lungi de constructori care renunță la acest tip de promovare.
Noul model Renault, derivat din Duster, va avea o denumire specială, din limba latină, sugerând "un secret". SUV-ul va fi poziționat în segmentul compact, fiind acum stabilit atât locul, cât și data de prezentare a noii versiuni. „Dacă vine în Europa, va fi sub marca românească Dacia.”