Grupul german Volkswagen a ajuns la un acord cu mai multe bănci asupra termenilor pentru contractarea unui credit punte în valoare de 20 miliarde de euro, destinat finanțării costurilor rezultate în urma scandalului emisiilor poluante, potrivit unor surse familiare cu situația, citate de Reuters.
Vânzările de autovehicule marca Volkswagen în SUA au scăzut cu 4% în primele 11 luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2014, la 318.484 unități, pe fondul scandalului în care grupul auto este implicat.
Grupul auto Volkswagen va chema în service 2,46 milioane de mașini din Germania echipate cu dispozitive care permit trucarea nivelului emisiilor poluante, relatează Die Welt.
Coreea de Sud a cerut joi grupului german Volkswagen să recheme în service peste 125.000 de mașini cu motorizare diesel vândute pe piața locală, după ce o anchetă a autorităților de mediu a stabilit că mai multe modele Volkswagen și Audi sunt echipate cu softul care permite manipularea emisiilor de gaze.
Investițiile Volkswagen vor scădea anul viitor cu 1 miliard de euro, a anunțat vineri grupul auto german, aflat în centrul unui scandal de amploare privind emisiile poluante, care ar putea genera costuri de zeci de miliarde de euro. Cel mai mare constructor auto din Europa a hotărât să amâne lansarea modelului electric Phaeton și să se concentreze asupra proiectelor esențiale, precum dezvoltarea de sisteme alternative de conducere.
Autoritățile din SUA investighează Robert Bosch în scandalul emisiilor poluante și încearcă să stabilească rolul pe care producătorul de componente auto l-a avut în decizia VW de a trișa testele antipoluare, au declarat surse apropiate situației, citate de Reuters.
Peste 10.000 de clienți Volkswagen din Australia au dat în judecată grupul auto și cer despăgubiri de peste 100 de milioane de dolari australieni (71,1 milioane dolari americani), motivând că se simt „trădați” de producătorul german, potrivit MarketWatch.
Vânzările sub marca Volkswagen la nivel global au scăzut cu 4,7% în primele zece luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2014, la 4,84 milioane de unități, transmite presa internațională.
Volkswagen va da angajaților posibilitatea să furnizeze informații referitoare la scandalul emisiilor poluante, inclusiv despre fapte care i-ar putea incrima, fără ca acestea să se răsfrângă asupra lor, potrivit unei surse familiare cu situația.
Vânzările Porsche, divizie a Volkswagen, au crescut cu 27% la nivel mondial în primele 10 luni ale anului, față de perioada similară din 2014, la 191.784 de unități, în pofida scandalului în care este implicat grupul auto german, potrivit unui comunicat al producătorului auto.
Volkswagen va acoperi eventualele taxe suplimentare de mediu impuse de statele UE pentru o serie de modele afectate de scandalul emisiilor poluante, a declarat constructorul german la câteva zile după ce a admis că a subestimat consumul de combustibil și nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de mașini vândute în Europa.
Acțiunile principalilor producători auto germani, în frunte cu Volkswagen, sunt în cădere miercuri, după ce cel mai mare constructor auto din Europa a anunțat că scandalul emisiilor poluante ar putea afecta și mașini cu motorizări pe benzină.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Germania au scăzut cu 8,4% în primele zece luni raportat la perioada similară a anului trecut, la 38.225 unități, în timp ce la nivelul lunii octombrie, producătorul de la Mioveni a consemnat un declin de 11%, la 3.778 unități, potrivit datelor Biroului german de înmatriculări auto KBA.
Directorul general al Volkswagen, Matthias Mueller, ar putea fi nevoit să ofere explicații autorităților, având în vedere că agenția de mediu din SUA (EPA) a lansat noi investigații în cazul VW, care vizează inclusiv Porsche, divizie la conducerea căreia CEO-ul grupului german s-a aflat până de curând, scriu Bloomberg și Reuters.
Agenția americană pentru Protecția Mediului (EPA) a acuzat grupul auto Volkswagen că a folosit dispozitive pentru înșelarea testelor de mediu și la alte tipuri de motoare diesel, mai puternice decât cele care erau ținta investigațiilor până acum, ale mărcilor Audi, VW și Porsche. VW a negat aceste acuzații, transmite presa inernațională.
Volkswagen a aunțat astăzi că nu va renunța la planul de a investi 22 miliarde de euro în China, în următorii cinci ani, în pofida problemelor cu care se confruntă, ceea ce subliniază importanța acestei piețe pentru grupul auto german, relatează Bloomberg.
Provizioanele constituite de Volkswagen pentru acoperirea costurilor legate de scandalul emisiilor poluante au afectat puternic rezultatele operaționale ale celui mai mare producător auto din Europa, care a raportat prima pierdere trimestrială din ultimii 15 ani. Volkswagen a înregistrat o pierdere operațională de 3,48 miliarde euro în perioada iulie-septembrie, de la un profit de 3,23 miliarde euro anul trecut.
Comisarul european pentru Mediu și-a atenționat încă din februarie 2013 colegii din Comisia Europeană în privința manipulării testelor antipoluare de către producătorii auto, cu mult înaintea dezvăluirilor referitoare la softul utilizat de Volkswagen pentru mascarea nivelului real de noxe emanate de motoarele diesel, relatează Financial Times.
Proprietarii de automobile Volkswagen din Germania ar putea beneficia de reduceri de preț la achiziționarea unui nou model produs de cel mai mare grup auto european, dacă decid să își înlocuiască mașinile diesel echipate cu softul de manipulare al emisiilor de gaze, potrivit agenției de presă germane DPA, citată de Reuters.
Divizia Volkswagen a grupului auto german cu același nume nu va acorda promovări angajaților în 2016, în încercarea de a reduce cheltuielile companiei, afectate de cel mai mare scandal de la fondarea sa, în 1937.
Guvernul spaniol a declarat că intenționează să recupereze integral subvențiile acordate pentru autovehiculele Volkswagen, dar ulterior a revenit asupra declarațiilor, menționând că acestea nu vizează direct tipurile de emisii de la care a pornit scandalul și este posibil să nu poată fi recuperate.
Grupul Volkswagen ar putea fi nevoit să își restrângă imperiul format din 12 mărci pe care l-a construit în ultimele două decenii, în contextul în care scandalul emisiilor poluante i-ar putea aduce costuri de miliarde de euro, scrie Bloomberg.
Scandalul Volkswagen privind emisiile poluante ar putea afecta și economia României pe canalul exporturilor. O escaladare a situației în 2016 ar putea tăia 0,3% din creșterea economică a României, având în vedere că 4 din 10 piese de schimb produse aici merg în Germania, arată analiștii Băncii Comerciale Române.
Volkswagen anticipează că își va mări cota de piață în China, cea mai mare piață auto la nivel mondial, continuând totodată să își extindă portofoliul de produse în această țară, a declarat astăzi directorul general al VW în China.
Autoritățile au percheziționat două sedii ale Volkswagen din Franța la finalul acestei săptămâni, în cadrul investigațiilor care vizează echiparea unor modele diesel produse de grupul auto german cu un soft care permite manipularea testelor de mediu, transmite publicația Journal du dimanche.