Oficialii UE au fost avertizați încă din februarie 2013 privind manipularea emisiilor de către producători

Oficialii UE au fost avertizați încă din februarie 2013 privind manipularea emisiilor de către producători
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 26 oct 2015

Comisarul european pentru Mediu și-a atenționat încă din februarie 2013 colegii din Comisia Europeană în privința manipulării testelor antipoluare de către producătorii auto, cu mult înaintea dezvăluirilor referitoare la softul utilizat de Volkswagen pentru mascarea nivelului real de noxe emanate de motoarele diesel, relatează Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În septembrie, Agenția de Mediu din SUA a acuzat Volkswagen că a utilizat un soft special pentru a falsifica rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a 482.000 de vehicule diesel vândute în SUA. Informația a fost confirmată ulterior de către reprezentanții Volkwagen, care au arătat că dispozitivul a fost instalat pe aproximativ 11 milioane de mașini la nivel mondial în ultimii cel puțin 7 ani, inclusiv în Europa.

Potrivit unor documente obținute de Financial Times, oficialii Uniunii Europene știau de mai mult de doi ani despre practicile constructorilor auto privind manipularea rezultatelor testelor antipoluare, însă nu au luat măsuri pentru remedierea problemei.

“Există îngrijorări la scară largă privind ajustarea performanțelor automobilelor în timpul testelor, ignorând creșterea dramatică a nivelului emisiilor de gaze în afara acestora“, potrivit unei scrisori trimisă în februarie 2013 de comisarul UE pentru Mediu, Janez Potocnik, către comisarul UE responsabil cu politicile industriale.

Potocnik a arătat că miniștrii din mai multe state UE au observat “discrepanțe semnificative“ între nivelul de noxe emanate de mașini în condiții de trafic și cel înregistrat în timpul testelor antipoluare, acesta fiind și principalul motiv pentru care standardele UE referitoare la puritatea aerului nu puteau fi atinse.

“Sunt pus de multe ori în poziția puțin confortabilă de a apăra aparenta lipsă de acțiune din partea Comisiei și a statelor membre“, a scris Potocnik în 2013.  

Potocnik a recomandat comisarului pentru politici industriale implementarea de noi măsuri pentru a combate practicile privind mascarea nivelului real de noxe, printre care retragerea autorizațiilor de mediu pentru mai multe generații de modele până la îndeplinirea cerințelor antipoluare.  

Dezvăluirile din septembrie ale grupului german Volkswagen privind manipularea rezultatelor testelor antipoluare au condus la lansarea unor investigații în mai multe țări și au forțat demisia directorului general al grupului, Martin Winterkorn.

În cadrul propriei investigații interne, Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, a înlocuit din funcții mai mulți directori din cadrul diviziilor grupului, în timp ce alți directori și ingineri au fost suspendați până la finalizarea anchetei.

Până în present, niciun angajat sau director al Volkswagen nu a fost pus sub acuzare în scandalul emisiilor poluante.

viewscnt
Afla mai multe despre
volkswagen
vw
scandal
emisii
poluare
poluant