În statele membre ale Uniunii Europene, 56% din persoanele cu vârsta cuprinsă între 16 și 74 de ani au folosit anul trecut rețelele de socializare, cel mai ridicat procent fiind în Danemarca, Belgia, Suedia, Marea Britanie, Cipru, Malta, Finlanda, Olanda, Ungaria, Luxemburg, Estonia, România și Letonia, arată datele prezentate duminică de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Aproape nouă din zece persoane (86%) au crezut cel puțin o dată o informație falsă (infox) apărută mai ales pe rețelele sociale, potrivit unui sondaj internațional publicat marți în Canada, relatează AFP.
Statele Unite ale Americii le solicită, începând cu această lună, persoanelor care vor viză să menționeze ce conturi au pe rețelele de socializare, un demers care întărește măsurile de securitate aplicate imigranților, potrivit Bloomberg.
Mai mult de jumătate dintre angajați aleg să își ascundă de șefi și colegi activitatea de pe rețelele de socializare, reiese din rezultatele Global Privacy Report, publicat joi de Kaspersky Lab.
Transferul de părți sociale în cazul SRL nu va mai fi înregistrat în registrul comerțului de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) dacă societatea figurează la ANAF cu datorii către bugetul de stat sau către autoritățile locale, potrivit unui proiect de lege redactat la nivelul Guvernului. Modificarea a fost inițiată cu scopul declarat de a combate evaziunea fiscală.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale poartă discuții cu Ministerul Educației pentru a lansa în cel mai scurt termen școlile profesionale, a declarat luni ministrul Muncii, Marius Budăi, referitor la măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru rezolvarea crizei de forță de muncă.
Rețelele de socializare reprezintă una dintre principalele surse de informare pentru americani și canadieni, însă cei mai mulți dintre cetățenii celor două țări nord-americane nu au încredere în fiabilitatea acestor instrumente de informare online, potrivit unui sondaj publicat marți, relatează AFP.
Primăriile au vândut în ultimul deceniu peste 4.500 de locuințe ANL, care, teoretic, sunt închiriate de tineri aflați la început de carieră. Surprinzător este că peste 27% dintre chiriași cumpără cu banii jos sau omit să indice sursa de finanțare. Ritmul a accelerat în ultimii cinci ani, perioadă în care statul a vândut mai multe locuințe decât a construit.
Parlamentul australian a adoptat joi o nouă legislație controversată ce prevede pedepse cu închisoarea pentru cadrele de conducere ale rețelelor sociale care nu vor retrage rapid conținuturile extremiste de pe platformele lor, informează AFP.
Decizia a fost luată după un Consiliu JAI informal desfășurat luna trecută la București, iar pentru finanțarea cheltuielilor generate de primirea refugiaților, România va primi de la UE o sumă forfetară în valoare de 10.000 euro pentru fiecare persoană relocată..
Guvernul va introduce în legislația națională cote obligatorii pentru preluarea spre asistență a tuturor persoanelor ce obțin o formă de protecție, autoritățile locale fiind obligate să le asigure refugiaților o locuință socială în aceleași condiții ca și cetățenilor români. Dacă nu poate primi o locuință socială, persoana refugiată va închiria o locuință și va primi de la stat până la 50% din valoarea chiriei, pentru maximum 1 an.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) i-a dat dreptat unui român care, stabilit în Irlanda din 2003, a cerut autorităților irlandeze să-i acorde prestații familiale pentru cei doi copii ai săi care au reședința în România, dar a fost refuzat pentru perioada în care nu mai muncea și primea doar o indemnizație de șomaj cu caracter necontributiv.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat, sâmbătă, pentru Digi24, că proiectul de buget va fi aprobat marți în Guvern și trimis în aceeași zi Parlamentului. Teodorovici susține că este „un buget revoluționar“ și anunță că ordonatorii principali de credite vor trebui să primească aprobare de la ministrul Finanțelor pentru fiecare cheltuială, iar dacă nu se conformează vor fi amendați, transmite News.ro.
Circa 71% dintre românii cu vârsta între 16 ani și 74 de ani, cel mai mic procent din UE după bulgari, au folosit în mod frecvent Internetul anul trecut. Doar 7% dintre români au folosit Internetul pentru servciile bancare (Internet Banking), cel mai mic procent din UE, la egalitate cu bulgarii.
Anterior, în august anul acesta, tranzacția globală prin care grupul german Bayer a preluat concernul american Monsanto contra sumei de 62,5 miliarde dolari, finalizată în iunie și care a creat cel mai mare grup din sectorul mondial al pesticidelor și semințelor, fusese perfectată și la nivelul României prin preluarea de către entitatea juridică olandeză Bayer New RO M3695 Min II BV a 99,99995692% din capitalul Monsanto România SRL de la Monsanto Crop BV, fostul asociat principal, de asemenea o firmă înregistrată în Olanda.
Imigranții din Austria care nu stăpânesc suficient de bine germana trebuie să se aștepte la scăderea ajutoarelor sociale, pe care guvernul a decis miercuri să le condiționeze de nivelul de vorbire a limbii, relatează AFP.
Una dintre cele mai cunoscute activiste din Arabia Saudită, Manal al-Sharif a renunțat la Twitter și Facebook, declarând că rețelele sociale au devenit instrumente pentru guvernele represive pentru a hărțui și reduce la tăcere activiștii, scrie The Guardian.
Având în vedere deficitul bugetar, care la finalul primelor opt luni din anul 2018 pare că este dublu față de aceeași perioadă a anului trecut (1,54% din PIB), și că ritmul de colectare a creanțelor fiscale de la persoanele fizice este în continuare relativ redus, stimularea plăților reprezintă o prioritate pentru Ministerul Finanțelor, potrivit Claudiei Sofianu, partener Departamentul de asistență fiscală și juridică, EY România. Acordarea de stimulente la plată trebuie să fie o soluție doar pe termen scurt, întrucât pe termen mai lung ar constitui o discriminare față de alte categorii de contribuabili, afirmă consultantul.
Anterior, în iunie, grupul american Monsanto a intenționat să retragă 50 milioane dolari din subsidiara locală Monsanto România SRL, prin reducerea capitalului social al acesteia, pentru a-și susține strategia de extindere, însă s-a răzgândit după mai puțin de o lună, la sfatul consultanților fiscali.
Primarul unei comune din Arad le-a programat interviuri de angajare aproape tuturor beneficiarilor de ajutoare sociale, care vor avea loc în trei serii la o fabrică de cablaje auto din zonă care se confruntă cu deficit de forță de muncă. Edilul spune că de ani de zile oamenii iau banii de la stat, deși majoritatea ”sunt tineri, apți de muncă și stau degeaba”, amenințând că va cere suspendarea plăților pentru cei care refuză nejustificat angajarea.
Rețelele sociale ar trebui să predea poliției dovezile importante privind suspecții „în câteva minute”, conform Comisarului Poliției Metropolitane din Marea Britanie, Cressida Dick, scrie Politico.
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a promulgat o lege care permite supravegherea strânsă a anumitor conturi ale utilizatorilor de rețele de socializare.
Rețelele de socializare Youtube, Twitter și Facebook au blocat în primele șase luni ale anului zeci de mii de conținuturi pentru a respecta o controversată lege adoptată în Germania împotriva mesajelor de 'ură' și a 'știrilor false', lege calificată de criticii ei drept un act de cenzură, relevă date publicate vineri de aceste rețele și prezentate de agenția EFE.
Terenul, situat pe strada Vâlsănești nr. 1A din sectorul 3 al Capitalei, aparține firmei Monolit – Antrepriza de Construcții Montaj nr. 3 SA din grupul Romconstruct, este ipotecat în favoarea Veneto Banca și a fost evaluat anul trecut la aproape 4,6 milioane euro. Firma intenționa inițial să construiască acolo un ansamblu rezidențial.
Angajatorii care au majorat salariul brut al angajaților din domeniul IT și din cercetare-dezvoltare cu doar 20%, suficient pentru a nu le crește lor costurile totale, dar insuficient pentru a menține nediminuat netul angajaților după transferul contribuțiilor sociale, sunt câștigătorii schemei de compensare propuse de Guvern. Cei care au mărit, însă, salariile brute cu mai mult de 20%, pentru a-și proteja și personalul de scăderea netului, sunt perdanți. Și mai afectați sunt cei care au compensat scăderea netului doar prin bonusuri.