Deși lichiditatea de la BVB a fost slabă, cele mai tranzacționate 2 acțiuni, cele ale One United Properties și TTS care au făcut obiectul unei promovări internaționale au avut aprecieri explozive.
În condițiile unei lichidități foarte slabe, cotațiile de la bursă au avut o tendință pozitivă, după ce piața a lovit parametrii tehnici care dau semnale negative.
Transferuri de tip deal cu acțiuni ale celei mai mari instituții de credit românești au reprezentat 3 sferturi din rulajul de 107,68 milioane lei al pieței de acțiuni.
În curs de promovare în structura indicelui All Cap al FTSE Russell, compania developerului imobiliar One United Properties a preluat pachetul majoritar la firma care operează magazinul bucureștean Bucur Obor. Efectuată la mai puțin de jumătate față de prețul de pe bursă, tranzacția le oferă celor de la One intrarea la un nivel al indicatorului P/E mai mic de 12 pentru o societate cu rezultate în creștere la 9 luni.
O sesiune marcată de lichiditate slabă a fost salvată de titlurile care vor fi promovate începând cu 20 decembrie în structura indicilor FTSE Russell.
La 2 ani de la de la decizia de promovare a Bursei de Valori București la statutul de piață emergentă sub criteriile FTSE Russell și la 2 luni de la includerea în indici a acțiunilor OMV Petrom și TeraPlast, agenția de evaluare financiară americană-britanică lărgește prezența românească în indici prin includerea a 2 noi companii. Noi bani ai investitorilor de portofoliu sunt așteptați în România.
One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, anunță încheierea unui acord de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni al Bucur Obor S.A., companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul de tranzacționare BUCU.
One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, raportează o cifră de afaceri record de 627,7 milioane lei în primele nouă luni din 2021, o creștere cu 87% față de aceeași perioadă a anului 2020. După încheierea T3 2021, cel mai bun trimestru din istoria companiei, profitul brut la nouă luni a crescut la 239,3 milioane lei, cu 186% mai mult comparativ cu primele nouă luni din 2020.
În condițiile unor creșteri, în 3 cazuri chiar explozive, pe toate segmentele principale de venituri, BRK Financial Group vine cu o ameliorare drastică a profitabilității.
Compania United Airlines a anunțat âcă va concedia 232 de angajați care au decis să nu se vaccineze împotriva COVID-19, informează DPA.
Compania americană United Airlines, care a cerut la începutul lunii august angajaților săi să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunțat că se pregătește să concedieze 593 de persoane care nu au furnizat dovada vaccinării, informează AFP.
One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, a semnat un contract de vânzare-cumpărare pentru o clădire situată lângă Ateneul Român, tranzacție de 4,9 milioane euro plus TVA, clădirea urmând să fie utilizată pentru o nouă dezvoltare a companiei - One Athénée.
Acțiunile One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, au intrat în indicele Bucharest Exchange Trading (BET).
Bursa traversează o etapă de apatie în care niciun emitent nu a depășit reperul unor transferuri de 5 milioane lei.
Manchester United a vândut, de la transferul fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, tricouri cu numele atacantului în valoare de 187 de milioane de lire sterline (218,9 milioane de euro), informează mirror.co.uk, preluat de News.ro.
One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, analizează deja extinderea în orașe în afara României, așteptând oportunitatea potrivită din punct de vedere al cererii, a anunțat Victor Căpitanu, cofondator al companiei.
Fondatorii One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, recent listat la Bursa Bucureștiu, și-au transferat participații către societăți de tip holding.
Ijdelea Mihailescu a asistat cu succes grupul belgian United Petfood in achizitionarea unui teren in suprafata de 150.000 mp, situat in apropierea Bucurestiului, parte din procesul de expansiune al facilitatilor de productie si logistice ale companiei in Romania si in regiune.
One United Properties, unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, înregistrează o cifră de afaceri record de 434 milioane de lei în primele șase luni ale anului 2021, în creștere cu 96% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
United Airlines, una dintre cele mai mari companii aeriene americane, le-a cerut tuturor celor circa 67.000 de angajați ai ei să se vaccineze anti-COVID-19 până la sfârșitul lunii octombrie, în caz contrar riscă să fie concediați.
Daniel Dines, CEO UiPath, unicornul românesc proaspăt lansat la bursa din New York, va fi invitat permanent la ședințele Consiliului de Administrație al dezvoltatorului imobiliar One United Properties, la care în luna iunie a cumpărat o participație de 5%.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de antreprenorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, anunță încheierea unui acord de finanțare a proiectului One Cotroceni Park, componenta office, de până la 78 de milioane de euro.
Într-o sesiune în care au intrat în ring titlurile Air Claim cu cele mai mari volume ale zilei, piața aparent în derivă a fost susținută la nivelul lichidității de emitenții care au venit recent.
După o ofertă publică primară în valoare de aproape 260 milioane lei, compania One United Properties intră în ringul bursier la o valoare de piață de 2,85 miliarde lei. Noul instrument financiar poate fi folosit de investitorii activi la BVB pentru a lua expunere pe piața imobiliară cu sume mai reduse. Indicatorul P/E este apropiat de nivelul 17.