

Tesla a anunțat că a început introducerea tehnologiei sale AI, dezvoltată sub numele Grok de xAI, pe mașinile din Europa, inclusiv în România. Inteligența artificială va permite șoferilor să folosească limbajul natural pentru o mulțime de funcții ale mașinii.
Tesla a raportat venituri de 28,2 miliarde de dolari pentru trimestrul II, ușor sub valoarea așteptată, de 28,3 miliarde de dolari, în timp ce profitul ajustat pe acțiune s-a situat la 0,33 dolari, depășind prognoza consensuală de 0,32 dolari.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat ieri propunerea primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, privind declanșarea procedurii de insolvență a Societății de Transport București (STB), următorul pas fiind depunerea la Tribunalul București a unei cereri în acest sens, supusă încuviințării judecătorului-sindic.
Încetarea livrărilor de petrol kazah ar provoca o criză pe piața autohtonă, acesta reprezentând aproximativ 65% din totalul importurilor și peste jumătate din consumului de țiței al tuturor rafinăriilor din România, însă Ministerul Energiei susține că analizează deja măsurile necesare pentru identificarea și asigurarea unor surse alternative de aprovizionare.
Rompetrol, companie controlată indirect, prin principalul său acționar KMG, de statul kazah, care se pare că va sista exportul de țiței prin terminalul din portul rus Novorosisk ca urmare a atacurilor ucrainene cu drone, a majorat din nou prețul carburanților, la câteva ore distanță de la scumpirea cu 5 bani/l a benzinei, efectuată în dimineața aceleiași zile, arată datele analizate de Profit.ro.
Constructorul american de avioane Boeing a solicitat guvernului SUA să ceară Uniunii Europene explicații privind un pachet de finanțare de 3 miliarde de euro acordat companiei Airbus, susținând că acesta ridică semne de întrebare în raport cu acordul din 2021 prin care cele două părți au suspendat disputa privind subvențiile pentru industria aeronautică, transmite Reuters.
Bogdan Costaș, directorul general al Tarom, a anuțat că a refuzat preluarea unui nou mandat, decizie transmisă din 17 iulie Consiliului de Administrație al companiei.
Conglomeratul grec GEK Terna a semnat contractul pentru reabilitarea secțiunii feroviare Filiași - Igiroasa (Lotul 2), proiect cu un buget de 380 de milioane de euro.
Modelul Ford Puma, fabricat la Craiova, are din acest moment două noi versiuni disponibile în configurator, care înseamnă, în esență, performanțe mai bune și opțiuni estetice noi.
România a condiționat contractul de 920 de milioane de euro acordat Rheinmetall prin programul SAFE de construirea la Mangalia a patru nave militare, însă statul nu poate controla vânzarea șantierului, aflat în faliment și prins într-un litigiu internațional, spune ministrul Economiei, Irineu Darău.
Liderul transportului fluvial de la Dunărea de Jos, Transport Trade Services, îmbunătățește capacitatea de depozitare și la unul din operatorii săi portuari.
Potrivit Eurostat, România este printre țările membre UE cu cele mai mari creșteri de prețuri în ritm anual.
Aeroporturile sunt cea mai populară destinație în cadrul curselor efectuate prin Bolt for Business, serviciul de transport la cerere dedicat companiilor.
Miniștrii Finanțelor, Economiei, Transporturilor și Energiei în funcție la 31 martie 2026, înainte de demiterea guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, au fost amendați cu procente din salariile anuale pentru întârzierea numirilor de membri cu mandate definitive în Consiliile de Administrație ale mai multor companii de stat din subordinea ministerelor respective.
Benzina standard a ajuns să coste 8,93 lei l în stațiile MOL și OMV din capitală și 8,89 lei/l în cele Socar după ce compania controlată de guvernul maghiar și cea de stat azeră au majorat, după modelul liderului pieței, OMV Petrom, prețurile cu 15 bani/l în dimineața zilei de miercuri, arată datele analizate de Profit.ro.
Compania Națională Aeroporturi București își consolidează statutul de principal pol aviatic al României.
Strategia de restructurare a Volkswagen Group are în vedere și o reducere cu până la 50% a gamelor de modele ale mărcilor grupului. Din cele 12 mărci, 5 vor fi afectate puternic.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2497 | +0.0037 | +0.07 % |
| 1 USD | 4.5624 | +0.0121 | +0.27 % |
| 1 GBP | 6.1318 | +0.0087 | +0.14 % |
| 1 CHF | 5.6303 | -0.0015 | -0.03 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro