Cinci noi rute către destinații din Danemarca, Belgia, Franța, Elveția și Germania vor fi operate de către Wizz Air, începând din aprilie 2018, de pe Aeroportul Sibiu. Compania va aloca încă o aeronavă Airbus A320 bazei din Sibiu și va suplimenta numărul de curse către Londra-Luton, Memmingen, Dortmund și Nuremberg.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Conducerea Aeroportului Sibiu și reprezentanții Wizz Air au anunțat, luni, într-o conferință de presă, înființarea de noi rute de pe Aeroportul Sibiu, începând din aprilie 2018, scrie News.ro.
Wizz Air va opera cinci noi rute către Copenhaga (Danemarca), Charleroi (Belgia), Paris Beauvais (Franța), Basel (Elveția) și Frankfurt Hahn (Germania), ajungând astfel să aibă 11 rute din Sibiu către opt țări.
„Astăzi le aducem mai multe vești bune clienților din Transilvania și scoatem în evidență încă o dată angajamentul Wizz Air pentru România. Continuăm să investim în regiune cu a doua aeronavă Airbus A320, care se va alătura flotei din Sibiu din iunie 2018, prin lansarea a cinci noi rute din Sibiu precum și prin creșterea frecvențelor săptămânale pe cele mai populare 4 rute”, a declarat Johan Eidhagen, Chief Marketing Officer la Wizz Air.
CITEȘTE ȘI Autonomia mașinilor electrice ar putea ajunge la 800 de kilometri, iar reîncărcarea bateriei va dura mai puțin de un minutPotrivit acestuia, din aprilie 2018, cursa Londra-Luton va deveni zilnică, zborurile către Memmingen și Dortmund vor crește la cinci pe săptămână, în timp ce conexiunea spre Nuremberg va opera de patru ori pe săptămână.
La rândul său, directorul Aeroportului SIbiu, Marius Gîrdea, a precizat că destinațiile au fost stabilite în funcție de dorințele sibienilor.
„Rețeaua de rute operate la Aeroportul Internațional Sibiu a cunoscut în ultimii ani o dinamică aparte. Rezultatele pe care astăzi le marcăm se bazează pe o abordare continuă a operatorilor aerieni și pe eforturi constante din partea echipei aeroportului din Sibiu, respectiv pe propuneri concrete și realiste. Consider că prin lansarea acestor noi rute răspundem pozitiv apelului comunității pe care o deservim”, a declarat Marius Gîrdea.
Noua investiție de la Aeroportul Sibiu va duce investiția totală a Wizz Air la aproape 200 de milioane de dolari, iar echipa Wizz Air de la Sibiu va crește la peste 70 de angajați direcți. Wizz Air a deschis o bază aeriană în Sibiu, în august 2016, după o investiție de o sută de milioane de euro, alocând o aeronavă pentru cursele regulate pe care pe operează de pe aeroport.
În 2018, Wizz Air va oferi, în total, mai mult de 9,2 milioane de locuri de la 10 aeroporturi din România pe 142 de rute spre 20 de țări.