

Spitalul pe care grupul turc Medicana - unul dintre primii și cei mai mari fondatori de spitale private din Turcia – îl va deschide în România va fi construit într-un interval de 3-5 ani de la data semnării contractului, respectiv cel mai devreme în 2028, când ar urma să fie finalizată doar clădirea propriu-zisă, înainte ca unitatea să devină operațională.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului reclamă, printr-o adresă transmisă acționarilor și obținută de Profit.ro, că echipa sa de control întâmpină dificultăți în desfășurarea unei verificări la Poșta Română. De partea cealaltă, compania precizează că un control a fost declanșat în vara anului 2023 - fără să fie încheiat până astăzi - iar inspectorii au primit atunci toate documentele solicitate.
Americanii care au preluat în urmă cu peste 15 ani ce mai rămăsese din fosta mare fabrică de cherestea Foresta Nehoiu și care s-au înțeles de principiu, prin memorandum, în noiembrie 2023, cu Ministerul Energiei și Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) să livreze biomasă lemnoasă pentru alimentarea termocentralei Paroșeni a CEVJ dau acum vina pe statul român pentru ceea ce pare a fi eșecul proiectului.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, a pregătit măsuri de eficientizare, optimizare și reorganizare, inclusiv disponibilizări de personal, pentru a se repune pe picioare, după ce anul trecut a înregistrat o pierdere contabilă de peste 1 miliard de lei.
Compania navală românească GLO Marine investește 6 milioane de euro într-o unitate integrată de asamblare și producție, finanțată parțial prin Programul Tranziție Justă.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România și furnizor pentru un milion de clienți, lansează campania „Giga Oferte la Mini Prețuri", o inițiativă comercială cu prețuri fixe și garantate pentru clienții business, alături de o nouă ofertă destinată consumatorilor casnici.
Volvo Cars va rechema peste 40.000 de SUV-uri electrice EX30, la nivel global, după ce a identificat riscul de supraîncălzire a modulelor din bateria de înaltă tensiune, o problemă care ar putea afecta serios reputația producătorului, cunoscut pentru standardele sale ridicate de siguranță.
Producătorul sud-coreean Kia a anunțat că noul K4 poate fi comandat în România.
Ziarul de stat Rossiiskaia Gazeta, care citează Serviciul Federal de Securitate (FSB), anunță că Rusia îl investighează pe fondatorul Telegram, Pavel Durov, în cadrul unui dosar penal cu privire la „facilitarea activităților teroriste”.
România a înregistrat un record în lucrări pe calea ferată: modernizarea tronsonului Aghireșu-Poieni în doar 2 ani.
Electrica a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Liberty Galați pentru dezvoltarea de capacități de producere și de stocare a energiei din surse fotovoltaice de pînă la 500 MW, pe terenurile aflate în proprietatea fostului Sidex.
Prima fază a operațiunii de majorare de capital derulată de producătorul de îngrășăminte Norofert a strâns plasamente de 3 milioane lei.
Companie care a promovat distribuție de dividende din rezerve în contextul schimbărilor fiscale, Ascendia a realizat în 2025 o cifră de afaceri de 44,51 milioane lei, de aproape 5 ori mai mare mai mare decât cea de 9,06 milioane lei din anul anterior.
Metrorex va organiza, la finele lunii martie, o licitație pentru cumpărarea unui număr de 128,81 milioane de cartele magnetice și contactless destinate accesului în stații, valoarea contractului fiind estimată la 25,01 milioane de lei, fără TVA.
Lucrări pe timp de iarnă la tronsonul Adjud-Bacău al Autostrăzii Moldovei A7.
O fabrică de bere artizanală va fi ridicată în Parcul Industrial Metrom.
Conducerea Meta era conștientă, cel puțin din 2019, că Facebook permite pedofililor să contacteze mult prea ușor copiii, arată documentele interne ale companiei.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2554 | +0.0041 | +0.08 % |
| 1 USD | 4.5584 | +0.0077 | +0.17 % |
| 1 GBP | 6.1277 | +0.0041 | +0.07 % |
| 1 CHF | 5.6244 | +0.0023 | +0.04 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro