Grupul chinez BAIC cumpără o participație de 5% la Daimler, pentru a-și consolida relația cu producătorul auto german

Grupul chinez BAIC cumpără o participație de 5% la Daimler, pentru a-și consolida relația cu producătorul auto german
scris 23 iul 2019

Grupul chinez Beijing Automotive Group (BAIC) a cumpărat o participație de 5% la Daimler, cimentându-și relația cu producătorul auto german, după ce grupul chinez Zhejiang Geely Holding a devenit un posibil concurent.

Daimler a devenit terenul de luptă pentru companiile chineze de automobile, Geely și BAIC disputându-și relațiile și parteneriatele cu producătorul german premium. BAIC, partener tradițional al lui Daimler AG, a cumpărat un pachet de 5% din acțiunile companiei, pentru a puncta astfel poziția privilegiată pe care o are cu aceasta. Gestul vine după ce Zhejiang Geely Holding, prin fondatorul său, a cumpărat de pe piața liberă aproape 10 procente din acțiunile Daimler, încercând astfel să forțeze un parteneriat. Chiar dacă Dieter Zetsche a fost ostil la început în fața acestei acțiuni, ulterior cei doi cosntructori au început să colaboreze, fiind puse bazele unui joint-venture, în cele din urmă, în China, pentru producția de vehicule electrice.

În urma tranzacției, BAIC devine al treilea mare acționar al companiei germane, după grupul chinez Geely și Fondul Suveran de Investiții din Kuweit.

Cei de la Daimler au transmis ulterior partenerilor de la BAIC asigurări că nu va face alianțe în China cu alți parteneri, fără a-i consulta în prealabil.

Mercedes-Benz produce automobile pentru piața chineză într-o uzină în care este partener 50-50 cu BAIC, numită Beijing Benz Automotive.

Noul CEO al Daimler, Ola Kallenius, a transmis un mesaj imediat după achiziția pachetului de 5% de către BAIC: „Suntem încântați că partenerul nostru pe termen lung BAIC este acum un investitor pe termen lung în Daimler”.

Daimler a mai precizat că achiziția s-a făcut prin intermediul Investment Global Co. Ltd., o subsidiară deținută 100% de BAIC. Daimler și BAIC au încheiat un parteneriat încă din 2003, iar în 2013, Daimler a cumpărat acțiuni la BAIC Motor, divizia de producție de automobile, în prezent deținând 9,55%. Daimler mai deține, de asemenea, 3,01% din BAIC BluePark New Energy, producător de vehicule electrice. BAIC este companie de stat.

FOTO Volkswagen a produs ultimul exemplar al celebrului Beetle, la uzina din Mexic. Modelul intră în istorie CITEȘTE ȘI FOTO Volkswagen a produs ultimul exemplar al celebrului Beetle, la uzina din Mexic. Modelul intră în istorie

Informațiile despre intenția BAIC de a cumpăra un pachet mai mare de acțiuni la Diamler circulă de mai multe luni, motivul fiind securizarea investiției Mercedes în uzina din China.

FOTO Waze va afișa valoarea taxelor de drum CITEȘTE ȘI FOTO Waze va afișa valoarea taxelor de drum

“Acest pas ne întărește colaborarea și sprijinul puternic pentru conducerea și strategia Daimler”, a declarat marți președintele BAIC, Heyi Xu.

Cei de la Geely nu au comentat pe marginea tranzacției. Geely este unic proprietar al Volvo Cars, rival al Mercedes-Benz pe piața automobilelor premium.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
baic
daimler
auto
masini