LISTA de curse ce vor fi anulate de Tarom. Noua conducere pregătește primele măsuri

LISTA de curse ce vor fi anulate de Tarom. Noua conducere pregătește primele măsuri
scris 23 mar 2019

Noua conducere a TAROM va anula mai multe curse neperformante, unde gradul de încărcare era de 25%, iar avioanele zburau cu doar zece pasageri la bord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, într-o conferință de presă.

Este vorba despre curse care au fost introduse fără niciun studiu de rentabilitate, precum Sibiu-Stuttgart, Sibiu-Munchen, Timișoara-Chișinău, Timișoara-Stuttgart, Paris-Cluj sau Paris-Timișoara, a arătat ministrul, citat de Agerpres.

FOTO Anunț: Când vor fi lansate în România Audi e-tron, Skoda Scala și VW Passat CITEȘTE ȘI FOTO Anunț: Când vor fi lansate în România Audi e-tron, Skoda Scala și VW Passat

"Știți cu ce grad de încărcare zburau aceste curse? 25%. Dacă luăm un ATR, înseamnă că zbura cu 10 pasageri la bord. Mai mult decât atât, anunța dânsul (Werner Wolff, fostul director general al TAROM - n.r.), cu surle și trâmbițe, la acel moment, deschiderea cursei București-Baku. Nu s-a efectuat nicio cursă, dar în schimb au fost făcute cheltuieli pentru deschiderea curselor și încă se plătește pentru această cursă. L-am rugat pe domnul director Susanu (Florin Susanu, noul director general - n.r.) să sisteze de îndată orice plată pe aceste curse neprofitabile", a precizat Cuc.

Florin Susanu a fost numit anterior în funcția de director general provizoriu și accountable manager al Tarom, înlocuindu-l pe Werner Wolf, care și-a încheiat mandatul de director general al companiei după un an și patru luni.

FOTO Dacia Duster electric, surprins în teste. Ce se află cu adevărat sub caroseria modificată CITEȘTE ȘI FOTO Dacia Duster electric, surprins în teste. Ce se află cu adevărat sub caroseria modificată

Florin Susanu a mai ocupat funcția de director general provizoriu al companiei Tarom, cu un mandat inițial de o lună, el fiind numit în această poziție pe data de 21 august 2017, după demisia lui Eugen Davidoiu.

 

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
werner wolff
tarom
florin susanu