Renault Group lansează cel mai mare sistem de stocare a energiei, construit exclusiv cu baterii de automobile

Renault Group lansează cel mai mare sistem de stocare a energiei, construit exclusiv cu baterii de automobile
scris 27 sep 2018

Grupul Renault lansează un sistem de stocare a energiei bazat pe baterii de vehicule electrice, care ajunge la o capacitate de 60MWh, cu o putere de 70 MW, și va putea fi folosit pentru alimentarea a până la 5.000 de locuințe atunci când va ajunge la capacitate maximă.

„Advanced Battery Storage”, cum a fost denumit sistemul, este cel mai mare de acest fel construit exclusiv din baterii de vehicule electrice, din Europa.

Sistemul va fi funcțional în prima parte a anului viitor, în trei zone europene, două din Franța și una din Germania, respectiv la uzinele Douai și Cleon ale Renault și la o fostă termocentrală din Germania. Sistemul are ca scop integrarea resurselor de energie electrică regenerabilă în rețeaua publică de energie. Intenția este ca sistemul să fie upgradat treptat până la 2.000 de baterii, când va atinge 60 MWh.

Sistemul de baterii va reprezenta un bufer de energie pentru alimentările fluctuante în sistem, contribuind astfel la utilizarea tot mai mare a surselor regenerabile.

FOTO Pasagerii KLM pot folosi realitatea augmentată pentru verificarea bagajului de mână CITEȘTE ȘI FOTO Pasagerii KLM pot folosi realitatea augmentată pentru verificarea bagajului de mână

Potrivit Renault, sistemul va utiliza atât baterii second-hand, cât și baterii noi depozitate pentru a fi utilizate pe autovehicule.

În același timp, Renault dezvoltă sistemul de smart charging, care controlează încărcarea vehiculului în funcție de nevoile utilizatorului și de energia din rețea. În acest fel, când producția de energie regenerabilă este maximă, și încărcarea este maximă, iar când energia din rețea este depășită de cerere, încărcarea se oprește. Încărcarea reversibilă permite injectarea de energie în rețea în vârfurile de consum, și totodată vehiculele electrice vor putea fi folosite ca sistem de stocare temporară a energiei.

BMW Group taie din țintele pentru acest an, din cauza WLTP și a războiului tarifelor CITEȘTE ȘI BMW Group taie din țintele pentru acest an, din cauza WLTP și a războiului tarifelor

Potrivit Renault, bateriile electrice de pe vehicule vor putea fi folosite eficient și după ce vor fi înlocuite de pe vehicule, atunci când durata de viață va scădea. În acest fel, bateriile vor putea fi utilizate cu succes în diferite situații, de la locuințe individuale, la clădiri de birouri, școli, fabrici și chiar la încărcarea vehiculelor electrice.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
renault
baterii
masini electrice
stocare energie