Restricții de circulație pentru camioane în Ungaria, în perioada Paștelui Catolic

Restricții de circulație pentru camioane în Ungaria, în perioada Paștelui Catolic
Profit.ro
Profit.ro
scris 1 apr 2021

Circulația autovehiculelor de mare tonaj va fi restricționată pe teritoriul Ungariei, de joi seară până vineri și de sâmbătă seară până luni, întrucât în statul vecin se sărbătorește Paștele Catolic. Poliția de Frontieră anunță că va lua măsuri pentru a nu se crea aglomerații atunci când traficul pentru camioane se reia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Autoritățile de frontieră din Ungaria ne-au adus la cunoștință faptul că începând de joi, 01.04.2021, ora 23.00 (ora României) până vineri, 02.04.2021,ora 23.00 (ora României) și sâmbătă, 03.04.2021, ora 23.00 (ora României) până luni, 05.04.2021 ora 23.00 (ora României), circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricționată pe teritoriul Ungariei. Restricțiile intră în vigoare ca urmare a faptului că în perioada următoare se celebrează Sărbătorile Pascale Catolice", a transmis, joi, Poliția de Frontieră.

Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei CITEȘTE ȘI Soluția Business Data Security de la Vodafone România, bazată pe tehnologie Fortinet, îți susține afacerea în fața pericolelor digitale, asigurând protecția tuturor echipamentelor din rețeaua locală internă a companiei

În aceste perioade, șoferii de camioane vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricții de circulație pe drumurile publice din Ungaria, scrie News.ro

Traficul de călători și autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfășura în condiții normale.

Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală CITEȘTE ȘI Digitalizarea activităților în siguranță și cu valoare legală

Potrivit sursei citate, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea va ține legătura permanent cu autotitatile de frontieră din Ungaria în vederea dispunerii unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului la ridicarea restricțiilor.

Astfel, Poliția de Frontieră recomandă șoferilor de automarfare și participanților la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră, astfel încât să se preîntâmpine apariția suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea. De asemenea, se recomandăm consultarea aplicației Trafic on-line dezvoltată și pentru autovehiculele de mare tonaj, care prezintă o medie a timpilor de așteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.  

Conform sursei citate, automarfarele pot tranzita granița cu Ungaria pe la punctele de frontieră Nădlac – Nagylak, Nădlac II- Csanadpalota, Turnu - Batonnya, Vărșand – Gyula (județul Arad), Borș - Artand, Borș II- Nagykereki, Valea lui Mihai - Nyirabrany (județul Bihor) și Petea – Csengersima (județul Satu Mare).

viewscnt
Afla mai multe despre
restricții de circulație
camioane
ungaria