Volkswagen Group, declin al vânzărilor după nouă luni, dar anunță o creștere importantă la electrice

Volkswagen Group, declin al vânzărilor după nouă luni, dar anunță o creștere importantă la electrice
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 18 oct 2022

Vânzările de vehicule electrice ale grupului Volkswagen au crescut rapid în ultimul trimestru, aducând rezultatele companiei la un nivel peste cel de anul trecut, însă vânzările totale ale grupului (electrice plus combustie) sunt în continuare mai mici decât anul trecut, după nouă luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cele 12 mărci ale grupului VW au înregistrat împreună o scădere a livrărilor de peste 12 procente, la finalul inatervalului ianuarie – septembrie, în condițiile în care vânzările de mașini electrice au crescut masiv. Compania a publicat cifrele privind mărcile și modelele care vând automobile electrice, acestea reușind un avans de 25% față de cifrele din anul anterior.

Cifrele privind datele slabe ale vânzărilor de mașini cu combustie au fost lăsate pe un plan secund, dată fiind cauza reală a acestor scăderi, respecitiv criza de semiconductori. Realitatea arată însă că toate mărcile de autoturisme, cu excepția Porsche, au scăderi mari după trei trimestre: vestea bună este însă cea din septembrie, când toate mărcile, cu excepția SEAT, au reușit să depășească cifrele anterioare.

Fondatorul companiei de vehicule electrice Nikola, găsit vinovat pentru fraudă. Investitorii au fost mințiți cu privire la tehnologia mașinilor CITEȘTE ȘI Fondatorul companiei de vehicule electrice Nikola, găsit vinovat pentru fraudă. Investitorii au fost mințiți cu privire la tehnologia mașinilor

În total, VW Group a raportat un volum total de 4,4 milioane de autovehicule vândute de mărcile sale, cu 14,8% mai puține decât anul trecut. Skoda, cu 22,3%, și SEAT, cu -25,4%, au cele mai mari pierderi, însă nici celelalte branduri nu au rezultate cu mult mai bune. VW, marca principală a grupului, are la finalul celor trei trimestre o scădere de 12,1%, cu 3,3 milioane de unități, cu aproape 500.000 de vehicule mai puțin față de anul anterior.

În aceste condiții, rezultatele obținute pe segmentul de vehicule electrice este unul lăudabil, având în vedere că exact pe acest segment s-au înregistrat cele mai mari probleme de componente.

VW Group spune că a livrat 366.400 de vehicule complet electrice, cu circa 170.000 mai multe decât în 2021, în perioada similară. Europa de Vest a venit cu cele mai multe comenzi, fiind înregistrate la acest moment aproximativ 350.000 de vehicule comandate în bazele de date ale mărcilor.

În același timp, China a contribuit cu 112.700 unități livrate la rezultatele grupului pe segmentul de electrice, un volum dublu față de cel de anul trecut.

„Datorită cererii puternice și constrângerilor de componente, bazele de date cu comenzi rămân la un nivel ridicat. Totuși, am atins o cotă de piață de 6,8% la vehicule electrice, în trimestrul al treilea, cel mai ridicat de până acum”, a explicat Hildegard Wortmann, membru al Consiliului de Administrație al VW AG.

Dacia dezvăluie planul mașinilor electrice fabricate în România. „Se va întâmpla, este scris deja.\ CITEȘTE ȘI Dacia dezvăluie planul mașinilor electrice fabricate în România. „Se va întâmpla, este scris deja."

Cota de piață a grupului pe segmentul de electrice a ajuns, după trei trimestre, la 6%, în creștere de la 4,2% în urmă cu un an.

Europa a rămas piața cea mai mare pe electrice, pentru VW, cu 211.900 de unități, mai exact o pondere de 58% din totalul de astfel de electrice vândute de grup. SUA este la mare distanță, pe locul trei, cu 28.900 de vehicule și o cotă de 8 procente.

Cele mai multe mașini electrice au fost cele ale VW, care sunt și cele mai accesibile. Mai exact, 207.200 de automobile complet electrice ale mărcii VW au ajuns la clienți, adică 57% din totalul grupului. Audi s-a situat pe locul al doilea, cu 77.000 de vehicule, iar Skoda pe locul trei, cu 36.900 de

Cele mai vândute automobile electrice ale grupului VW au fost, în intervalul ianuarie – septembrie 2022, Volkswagen ID.4/ID.5 – 122.600 unități, și ID.3 – 45.500 unități, urmate de Skoda Enyaq iV -  36.900 unități, și Audi e-tron – 36.400 unități. Sub 30.000 de unități au vândut Audi Q4, VW ID.6, Porsche Taycan și Cupra Born.

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari vw group
volkswagen
vanzari audi
vanzari skoda
electrice vw