EXCLUSIV Peste 10% din salariații RADET vor să plece cu plăți compensatorii. Scutită de penalități la restanțe, Regia a terminat pe profit T1 2017, după pierderi de peste 365 milioane lei anul trecut

EXCLUSIV Peste 10% din salariații RADET vor să plece cu plăți compensatorii. Scutită de penalități la restanțe, Regia a terminat pe profit T1 2017, după pierderi de peste 365 milioane lei anul trecut
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 17 mai 2017

366 de salariați ai RADET, aflată în insolvență din toamna anului trecut, au depus până săptămâna trecută cereri de încetare a contractelor de muncă prin acordul părților contra unui pachet financiar compensatoriu oferit de Regie constând între 4 și 19 câștiguri medii lunare, în funcție de vechime, potrivit unui document al administratorului judiciar Rominsolv. Numărul lor reprezintă peste 10% din totalul efectivului de personal al RADET consemnat la finalul lunii martie, de 3.417 persoane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"A fost încheiat acordul nr. 31039/25.04.2017, între RADET București și Sindicatul Liber Independent RADET, prin care se reglementează la nivelul RADET București procedura încetării contractelor individuale de muncă prin acordul părților, cu acordarea unui pachet financiar propus de angajator (plecări voluntare), cel mai târziu la data de 29.05.2017. Urmare a analizării cererilor de către membrii comisiei de evaluare și cu consultarea personalului de conducere ierarhic superior al salariaților a rezultat un număr de 366 de cereri propuse spre aprobare (285 personal productiv, 81 personal TESA) ", se arată în documentul citat.

RADET a anunțat public pe 2 mai programul de plecări voluntare. Potrivit acestuia, cei care acceptă să plece de bunăvoie pot primi între 4 și 19 câștiguri medii lunare, în funcție de vechime. Pot beneficia de ofertă doar angajații care au încheiate contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată și cel puțin 3 ani consecutivi vechime. "RADET București își rezervă dreptul de a respinge cererile salariaților care sunt absolut necesari pentru asigurarea continuității serviciului public de alimentare cu energie termică în condiții de siguranță", preciza Regia la acea dată.

MP3, cel mai popular format audio, a intrat în domeniul public CITEȘTE ȘI MP3, cel mai popular format audio, a intrat în domeniul public

"Plata pachetului financiar va fi efectuată lunar, în tranșe egale, eșalonate pe o perioadă care variază între 4 și 19 luni. Impactul financiar al măsurii în exercițiul curent va rezulta, în principal, din neacordarea tichetelor de masă în perioada iunie 2017 - decembrie 2017, neacordarea sporurilor de noapte, sărbători legale și sâmbătă-duminică (pentru un număr de circa 70 de salariați cu program de lucru 12/24) și din economia generată de eliminarea unor alte cheltuieli, precum cele generate de concedii de odihnă, ajutoare conform contractului colectiv de muncă, materiale, echipamente ș.a.", mai precizează administratorul judiciar al RADET.

Aceeași sursă arată că RADET a terminat pe plus primul trimestru din 2017, cu un profit net de peste 13 milioane lei, față de pierderile de peste 55 milioane lei din perioada similară a anului trecut, și venituri de 534,7 milioane lei, în creștere cu 8,3% comparativ cu primele 3 luni din 2016.

"Trimestrul I al anului 2017, față de perioada similară 2014-2017, se încheie cu rezultat pozitiv, în  principal datorită faptului că nu au mai fost emise facturi de penalități de către principalii furnizori", se explică în documentul Rominsolv.

RADET a terminat anul trecut cu pierderi de 365,3 milioane lei, în scădere cu 15% față de 2015, și cu o cifră de afaceri de 1,056 miliarde lei, în linie cu cea din anul anterior (1,07 miliarde lei). În perioada 2008-2016 inclusiv, RADET a încheiat cu profit net doar anul 2010, rezultatul pozitiv cifrându-se atunci la 25,4 milioane lei. În restul anilor din intervalul menționat, RADET a cumulat pierderi în sumă totală de peste 3,3 miliarde lei.

Acțiunile Digi au depășit o valoare a tranzacțiilor de 10 milioane euro în numai 3 ore de prezență în ringul de la BVB CITEȘTE ȘI Acțiunile Digi au depășit o valoare a tranzacțiilor de 10 milioane euro în numai 3 ore de prezență în ringul de la BVB

La finalul lunii martie, RADET avea datorii totale de 4,25 miliarde lei.

ELCEN, aflată de asemenea în insolvență, este cel mai mare creditor al RADET. Compania a reclamat datorii în sumă totală de 4,85 miliarde lei, însă Rominsolv i-a acceptat creanțe cumulând doar circa 3,7 miliarde lei, cam trei sferturi din totalul pretențiilor ELCEN, din care suma de 47,95 milioane lei reprezintă creanță acceptată sub condiție.

Pretențiile totale ale ELCEN față de RADET, de 4,85 miliarde lei, reprezintă peste 91% din totalul creanțelor reclamate de creditorii Regiei, iar suma acceptată de firma avocatului Piperea, de 3,7 miliarde lei, are o pondere de aproape 97% în valoarea totală a creanțelor acceptate de administratorul judiciar al RADET. ELCEN a fost desemnată președinte al Comitetului Creditorilor RADET, din care mai fac parte Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili din cadrul ANAF și furnizorul și distribuitorul de gaze naturale Engie România, fosta GDF Suez.

După ELCEN, cel mai important creditor chirografar, negarantat al RADET, este Municipiul București, care s-a înscris în tabelul preliminar cu o creanță în sumă totală de 225,78 milioane lei, din care Rominsolv a acceptat însă doar o parte infimă, de numai circa 13.000 lei.

UE ar putea include în bugetul european o taxă pe tranzacțiile financiare CITEȘTE ȘI UE ar putea include în bugetul european o taxă pe tranzacțiile financiare

Și ELCEN, și Primăria Capitalei, acționarul unic al RADET, au contestat în instanță tabelul preliminar de creanțe al Regiei întocmit de administratorul judiciar Rominsolv.

Principala cauză a imensei datorii istorice a RADET față de ELCEN este neachitarea de către Primăria București a banilor meniți să acopere diferența dintre costul real al Regiei cu furnizarea de căldură și apă caldă pentru populație și prețul redus, subvenționat, pe care bucureștenii îl plătesc pentru acest serviciu. O altă problemă semnalată în mai multe rânduri de Regie este lipsa unui contract de delegare a serviciului public de termoficare în Capitală, fapt care o împiedică să calculeze penalități la restanțele înregistrate de PMB la achitarea subvenției la prețul gigacaloriei pentru populație.

RADET alimentează cu energie termică peste 1,25 milioane de locuitori ai Capitalei, respectiv 565.000 de apartamente din 8.500 de blocuri și imobile. În plus, Regia furnizează căldură și apă caldă pentru 5.400 de agenți economici și instituții cu statut de obiective sociale. 81% din lungimea de peste 987 km a rețelei primare de transport apă fierbinte a RADET are vechime mai mare de 20 de ani, ca și 60% din cei 2.965 km de rețea secundară de țevi de distribuție a apei calde de consum și a agentului termic de încălzire.

viewscnt
Afla mai multe despre
radet
elcen
primaria capitalei
gabriela firea
insolventa radet
insolventa elcen
caldura
apa calda
agent termic
gigacalorie