România și-a majorat cu 4% importurile de gaz rusesc, în condițiile în care Gazprom și-a redus cu 25% exporturile în Europa

România și-a majorat cu 4% importurile de gaz rusesc, în condițiile în care Gazprom și-a redus cu 25% exporturile în Europa
Florin Rusu
Florin Rusu
scris 7 aug 2020

Livrările de gaze în Europa ale Gazprom au scăzut cu 25% în prima jumătate a acestui an, în timp ce importurile de gaze rusești în România s-au majorat cu aproximativ 4% în aceeași perioadă, în principal ca urmare a ecartului de preț dintre cel de pe piețele europene, mai ieftine, și cel de pe piața internă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În perioada ianuarie-iulie, volumul gazului rusesc transportat în Europa (mai puțin în statele din fosta Uniune Sovietică) a fost, potrivit Platts, de 75 miliarde metri cubi, în scădere cu 25% față de perioada similară a anului anterior.

Comparativ, România a importat în primele 6 luni ale anului, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și ale ENTSOG, 13,5 TWh, cu 0,5 TWh peste cantitatea importată în perioada similară a anului trecut.

Importuri considerabil mai mari comparativ cu cele de anul trecut au fost efectuate în cel de-al doilea trimestru, în perioada ianuarie-martie, România reducându-și cantitatea de gaze importată cu 6,5%.

Gazele din Marea Neagră riscă să rămână îngropate. Exxon și-a înjumătățit investițiile, inclusiv în zăcămintele cu rezerve mult mai ridicate decât cele din Neptun Deep CITEȘTE ȘI Gazele din Marea Neagră riscă să rămână îngropate. Exxon și-a înjumătățit investițiile, inclusiv în zăcămintele cu rezerve mult mai ridicate decât cele din Neptun Deep

În iulie, exporturile de gaz rusesc în Europa au atins un minim istoric, de 9,6 miliarde metri cubi, tranzitul fiind afectat de lucrările anuale de mentenanță efectuate atât pe gazoductul Nord Stream, cât și pe Yamal-Europe. Drept urmare, Gazprom a preferat să-și alimenteze clienții europeni cu gaze naturale din depozitele pe care le deține în Europa și nu să crească fluxurile pe rutele alternative.

Și în România, importurile de gaz rusesc, în principal sosit pe ruta maghiară, s-au diminuat considerabil în această lună, de la o medie lunară de 1,6-1,7 TWh în trimestrul al doilea, la aproximativ 1 TWh în luna iulie.

Nivelul importurilor de gaz rusesc din luna iulie de România este de două ori mai redus decât cel din perioada similară a anului trecut, când s-au importat peste 1,9 TWh.

În ultimii ani, autoritățile din România au adoptat o serie de acte normative, printre care și celebra OUG 114/2018, care discriminează producția de gaze autohtonă în raport cu importurile.

În trimestrul al doilea al acestui an, Romgaz, deținută majoritar de statul român, și-a redus producția cu 30%, pierzând poziția de cel mai mare producător autohton în favoarea OMV Petrom.

Exporturile lunare de gaze rusești în Europa prin cele patru coridoare principale - Nord Stream, Yamal-Europe, Ucraina și TurkStream - s-au situat în medie în apropierea nivelului 11,1 miliarde mc în ultimele trei luni, cu aproximativ 25% mai mici în anul anterior.

La reducerea exporturilor Gazprom au contribuit mai mulți factori: o a doua iarnă ușoară consecutivă, nivelul ridicat de umplere a depozitelor de gaze din Europa, prețuri scăzute și cerere anemică, în urma carantinării economiei și populației de către guvernele europene.

Drept urmare, livrările de gaze rusești s-au diminuat în medie cu 350 milioane mc/zi.

Livrările prin Nord Stream au totalizat 2,97 mld mc în iulie, sau o medie de 96 milioane mc/zi, deoarece conducta a fost închisă complet pentru mentenanță timp de 12 zile, în perioada 14-25 iulie.

De asemenea, livrările au scăzut și prin Yamal-Europa, prin Belarus, atingând o medie de 73 de milioane mc/zi, fiind afectate de revizia anuală efectuată în perioada 6-10 iulie.

Conform Platts Analytics, Gazprom a compensat reducerea exporturilor prin extrageri considerabile de gaze din depozitele din Germania (Rehden și Katharina), Austria (Haidach) și Olanda (Bergermeer).

EXCLUSIV Combinatul Chemgas al lui Ioan Niculae, în faliment și cu decizie de oprire a producției, este executat silit de un subintermediar Gazprom din Basarabia, fost politician în PNL-ul de peste Prut. Dosar penal la Chișinău CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Combinatul Chemgas al lui Ioan Niculae, în faliment și cu decizie de oprire a producției, este executat silit de un subintermediar Gazprom din Basarabia, fost politician în PNL-ul de peste Prut. Dosar penal la Chișinău

Începând cu 26 iulie, extragerile s-au încheiat, Gazprom începând din nou să injecteze gaz în respectivele spații de depozitare.

Exporturile de gaz rusec către Europa prin Ucraina, pe unde România importă doar în lunile de iarnă, au scăzut în comparație cu luna iunie.

Livrările prin TurkStream (în Bulgaria, nu și cele în Turcia) au fost în luna iulie de 0,5 miliarde mc, sau o medie de 16 milioane mc/zi, cu 4 milioane mc/zi superioare celor din iunie, când conducta a fost în revizie în perioada 23-29 iunie.

Cantitățile de gaz transportate prin Turkstream, atât cele intrate în Bulgaria, cât și cele din Turcia (pentru care Platts nu deține date) au fost până în acest an transportate prin Coridorul Transbalcanic, prin cele 3 conducte de tranzait Isaccea-Negru Vodă, operate de Transgaz.

De la începutul anului, prin acestea practic nu mai curge niciun mc de gaz, Transgaz utilizând una dintre ele pentru importul de gaze pe timp de iarnă, în absența unui acord de interconectare cu partea ucraineană pe vechile rute de import.

Drept urmare, Transgaz nu mai încasează tarife de tranzit decât de pe cea de-a treia conductă, cu care are un acord de tip ship or pay până în 2022 cu Gazprom.

viewscnt
Afla mai multe despre
gazprom
export
romania
import
gaze
romgaz
omv petrom
transgaz
turkstream
ucraina