Bursa revine la maximul post-criză. Capitalizare record pentru Banca Transilvania

Bursa revine la maximul post-criză. Capitalizare record pentru Banca Transilvania

Sursa foto: Thatsaphon Saengnarongrat - Dreamstime.com

scris 18 nov 2019

Săptămâna a debutat pozitiv la Bursa de Valori București, iar indicele principal a câștigat o treime de procent, închizând sesiunea marginal sub cea mai ridicată valoare a ultimilor peste 10 ani, atinsă miercurea trecută. Elanul este susținut de acțiunile Băncii Transilvania, care ating ajustat noi maxime în istoria de aproape un sfert de veac a acestui emitent în ringul bursier.

Un eveniment bursier organizat săptămâna trecută de Bursa de Valori București și parteneri din piața de capital pentru investitorii individuali a atras aproximativ 900 de participanți, reflectare a interesului în creștere față de diversificarea avuției financiare pentru o populație care a fost beneficiara în ultimii 4-5 ani a unei politici salariale foarte agresive.

Ecoul nu s-a resimțit neapărat de a 2-a zi pe bursă. Rulajul pieței de acțiuni nu numai că a fost modest, de 27,37 milioane lei (5,73 milioane euro), dar a și fost concentrat în proporție de 51,85% pe un singur emitent.

Limita de variație de 15% pentru o zi de tranzacționare este eliminată de la bursă. Noul mecanism de administrare a volatilității - explicat CITEȘTE ȘI Limita de variație de 15% pentru o zi de tranzacționare este eliminată de la bursă. Noul mecanism de administrare a volatilității - explicat

Ziua a fost, însă, pozitivă, prin prisma evoluției cotațiilor. Cel mai tranzacționat emitent, cu schimburi însumând 7,11 milioane lei și transferuri speciale în piața deal de valoare similară, Banca Transilvania (TLV) a câștigat 0,61% la nivelul capitalizării bursiere pentru un nivel record de 12,93 miliarde lei (2,71 miliarde euro), prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 2,4800 lei/acțiune, pe maximul intraday.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a crescut cu 1,39%, până la prețul de 14,54 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,27 milioane lei. Cele 2 instituții de credit sunt susținute de raportările la 9 luni, în care au indicat un profit net de 1,57 miliarde lei, în creștere cu 26% față de perioada similară a anului trecut, în cazul Băncii Transilvania, și respectiv un câștig net de 1,23 miliarde lei, cu 7,4% mai mare decât în exercițiul financiar în cazul BRD. Investitorii au intrat astăzi la cumpărare pe acest emitent în funcție de datele fundamentale, ignorând elemente de risc reputațional ajunse în piață la sfârșitul săptămânii trecute, când Profit.ro a publica în premieră că fosta șefă de departamentului de resurse umane, dar și banca s-au autodenunțat la Parchet într-un prezumtiv caz de acordare de foloase necuvenite (sub formă de caouri) unor funcționare ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Antibiotice Iași, afaceri și profit în stagnare la 9 luni. Creștere a exporturilor CITEȘTE ȘI Antibiotice Iași, afaceri și profit în stagnare la 9 luni. Creștere a exporturilor

Cum merg acțiunile bancare, merge și piața. Aprecieri de 0,33% au avut atât indicele compozit BET Plus, cât și indicele reprezentativ BET, ultimul închizând la nivelul de 9.724,93 de puncte, marginal sub precedentul maxim post-criză, atacat cu succes la jumătatea săptămânii trecute. Sub aspect tehnic, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești se află pe un trend ascendent coerent, cu maxime și minime din ce în ce mai ridicate, conform teoriei lui Dow și cu media mobilă exponențial de 21 de zile (EMA21) funcționând ca suport dinamic pentru toate corecțiile, încă de la începutul verii, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa revine la maximul post-criză. Capitalizare record pentru Banca Transilvania

Și contextul de piață este pozitiv. Indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York s-a regăsit pe întreg parcursul sesiunii de astăzi în jurul valorii de 28.000 de puncte, echivalent cu maxime din istoria de peste 100 de ani de măsurare a acestuia. Piețele de acțiuni din Europa se află, de asemenea, de la mjlocul toamnei, pe un impuls ascendent, dar sesiunea de astăzi a fost neconcludentă: -0,18% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,07% pentru indicele FTSE de la Londra, -0,16% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,26% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,18% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +1,11% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,46% pentru indicele PX de la Praga.

Fondul Proprietatea testează foamea de bani și promisiunile Guvernului Orban cu mirajul unor încasări bugetare de peste 1,4 miliarde lei CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea testează foamea de bani și promisiunile Guvernului Orban cu mirajul unor încasări bugetare de peste 1,4 miliarde lei

La București, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 5,93 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au corectat cu 0,13%, până la prețul de 37,45 lei/acțiune. La același capitol energetic al cărui indice sectorial BET-NG a urcat cu 0,36%, titlurile Transgaz (TGN) au staționat la prețul de 370,00 lei/acțiune, pe tranzacții marginal peste reperul de 1,00 milion de lei.

Interes a existat și pe segmentul fondurilor închise de investiții. Astfel, titlurile Fondul Proprietatea (FP), s-au corectat cu 0,42%, până la prețul de 1,1800 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,36 milioane lei. Emitentul a notificat astăzi piața că săptămâna trecută a achiziționat din piață un număr de 4,69 milioane acțiuni proprii, pentru care a plătit suma de 5,54 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărări aprobat de acționari.

Tot o poveste cu răscumpărări a fost istorisită astăzi și pentru SIF Oltenia (SIF5), unde Adunarea Generală Extraordinară a aprobat un plan de buy-back pentru un număr de pentru un număr de 38,39 milioane acțiuni proprii, reprezentând 6,61% din capitalul social. Cum prețul maximal indicat pentru răscumpărări este de 2,7500 lei/acțiune, votul acționarilor a avut capacitatea de a tracta cotația din piața secundară. Astfel, titlurile SIF-ului cu sediul la Craiova au crescut cu 1,78%, până la prețul de 2,2900 lei/acțiune, pe transferuri de 1,96 milioane lei. Este o mișcare care a dat impuls și indicelui financiar BET-FI, ce a supraperformat pieței, cu un avans de 0,88%, până la nivelul  de 43,763,60 de puncte.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
sif oltenia
fondul proprietatea
romgaz
transgaz