CONFIRMARE Gigantul american HAVI, distribuitorul McDonald`s, se mută în cel mai mare centru de distribuție pe care l-a avut până acum în România. Cea mai mare tranzacție de închiriere din 2021

CONFIRMARE Gigantul american HAVI, distribuitorul McDonald`s, se mută în cel mai mare centru de distribuție pe care l-a avut până acum în România. Cea mai mare tranzacție de închiriere din 2021
scris joi, 12:00

Compania de transport și logistică HAVI, unicul distribuitor al rețelei de restaurante McDonald`s România, a preînchiriat un depozit de 21.000 de metri pătrați pe care Globalworth și Global Vision urmează să îl construiască în cadrul complexului Chitila Logistics Hub, mutare anunțată anterior de Profit.ro.

HAVI Logistics își desfășoară activitatea locală din trei centre de distribuție, din Chitila, Străulești și Deva, cu o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați. Compania urmează să se mute acum pe aceeași stradă din Chitila, la 500 de metri distanță față de actualul depozit închiriat de la CTP.

VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete! CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV - Să ajutăm business-ul. Cristian Bărhălescu, Organizația Mamaia-Constanța: Litoralul este pregătit să facă față oricăror restricții, la prețuri bune. Statul trebuie însă să sprijine un sector vital, nu a investit nici în toalete!

HAVI Logistics, companie cu afaceri locale de peste 140 de milioane de euro, a bătut palma cu Globalworth și Global Vision pentru a închiria un depozit de circa 22.000 de metri pătrați în proiectul pe care cei doi dezvoltatori îl construiesc acum în Chitila. Tranzacția de închiriere a fost intermediată de brokerul Laurențiu Duică. Aceasta este cea mai mare tranzacție de închiriere din 2021.

Globalworth și Global Vision au livrat în septembrie anul trecut primul depozit, cu o suprafață de 22.700 de metri pătrați, din cadrul Chitila Logistics Hub. Această primă etapă a fost închiriată către Dante International (eMAG), Delhaize Group (Mega Image) și retailerul de cosmetice Green Net și aduce proprietarilor venituri de circa 1 milion de euro pe an.

CONFIRMARE Gigantul american HAVI, distribuitorul McDonald`s, se mută în cel mai mare centru de distribuție pe care l-a avut până acum în România. Cea mai mare tranzacție de închiriere din 2021

La  sfârșitul anului trecut, cei doi investitori au făcut un credit de 8 milioane de euro pentru refinanțarea proiectului din Chitila, sumă din care 7 milioane de euro a fost utilizată anul trecut, iar 1 milion de euro au fost distribuiți pentru anul acesta.

Faza a doua de dezvoltare a proiectului cuprinde o nouă clădire, în suprafață de 15.600 de metri pătrați, ce trebuie livrată în partea a doua a acestui an, după o investiție de 7,4 milioane de euro. Întregul complex logistic va avea 75.800 de metri pătrați și va atrage o investiție totală estimată la 35,4 milioane de euro.

Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare CITEȘTE ȘI Sunt penalizat dacă nu trec pe piața concurențială de energie? Schimb și contorul odată cu contractul la electricitate? Răspunsuri la cel mai des întâlnite întrebări despre liberalizare

HAVI Logistics este cel mai mare logisticean din România și unul dintre cei mai mari din lume. Bazele companiei au fost puse de Ted Perlman și Bob Rocque în 1974, când au devenit distribuitorul restaurantelor McDonald`s din Chicago. Ted Perlman a deținut HAVI timp de 40 de ani. În 2014, directorul executiv al companiei, Russ Smyth, și alți 5 membri din conducere au cumpărat HAVI de la familia Perlman.

Compania Global Vision, fondată de antreprenorul Sorin Preda, a cumpărat, anul trecut, de la grupul bancar Erste un teren de aproape 100 de hectare în satul constănțean Lazu, unde Voestalpine intenționa să construiască, înainte de criza din 2008, un combinat siderurgic. Pe acest teren, el a gândit un parc logistic și de producție ușoară în suprafață de peste 550.000 de metri pătrați, care să fie dezvoltat pe parcursul a șase ani și să ajungă la o investiție de peste 200 de milioane de euro.

La scurt timp, jumătate din firma Black Sea Vision, prin care se dezvoltă acest proiect, a fost cumpărată de Globalworth, într-un parteneriat 50%-50%, similar proiectului din Chitila.

În trecut, Global Vision a dezvoltat mai multe proprietăți pe care Ioannis Papalekas le-a consolidat în portofoliul Globalworth. Acum, Globalworth se extinde puternic pe sectorul logistic.

Pe lângă Chitila Logistics Hub, Globalworth și Global Vision dezvoltă în parteneriat și Constanța Business Park, un proiect întins pe o suprafață de 1 milion de metri pătrați, în proximitatea Portului Constanța. Și acolo prima unitate logistică, de peste 20.000 metri pătrați, a fost livrată și închiriată către companii precum Mobexpert și PepsiCo.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
havi logistics
mcdonald`s
globalworth
global vision
chitila logistics hub