Firma Sindomet Servcom SRL, controlată integral de către Sindicatul Liber Metrou al salariaților companiei de stat Metrorex, a cerut în instanță suspendarea dispozițiilor din 6 aprilie ale primarului sectorului 2 al Capitalei, Radu Mihaiu (USR), de desființare a 9 spații comerciale din stațiile de metrou Ștefan cel Mare (6 construcții) și Pipera (2 construcții, plus o cabină foto), dispoziții duse deja la îndeplinire.
Așa cum era de așteptat, mărcile care au făcut parte din cele două companii care au fuzionat în luna ianuarie, PSA și FCA, au fost lideri absoluți ai vânzărilor de vehicule comerciale ușoare în Europa, potrivit datelor Jato Dynamics.
Ford Puma, produs exclusiv în România, este cel mai vândut model al mărcii americane, în primul trimestru al acestui an pe piața locală, dar este și unul dintre cele mai vândute în Europa.
Metrorex avertizează că termenul pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou expiră la miezul nopții și promite că de săptămâna viitoare vor începe procedurile de evacuare.
Harta de retail modern a României se completează județ cu județ, dezvoltatorii imobiliari livrând în ultimul an primele proiecte de retail modern în patru județe care nu erau acoperite, și anume Dâmbovița, Covasna, Harghita și Călărași
Potrivit celor mai recente date publice disponibile, firma Sindomet Servcom SRL, controlată integral de către Uniunea Sindicatelor Libere Metrou (USLM), a terminat anul 2019 cu un profit net de 6,19 milioane lei, de aproape 6 ori mai mare comparativ cu 2018, la venituri totale de 13,16 milioane lei, cu 76% peste nivelul din anul anterior.
Ford Liive este o nouă tehnologie de conectare dezvoltată de Ford Europe pentru a crește productivitatea vehiculelor comerciale produse de companie. După cum descrie constructorul auto noul serviciu, acesta scade numărul de reparații, timpii morți pretrecuți pe drumul spre dealer și oferă un service mai rapid.
Metrorex a anunțat joi că a notificat firma care administrează spațiile comerciale de la metrou ca, în regim de urgență, să fie eliberate și predate către administratorul rețelei de transport subteran toate spațiile comerciale amplasate în incinta stațiilor de metrou până la data de 2 aprilie, deoarece "pun în pericol siguranța transportului subteran, cu afectarea directă a exigențelor de securitate la incendiu și evacuarea persoanelor în caz de urgență".
Piața de vehicule comerciale din Uniunea Europeană a înregistrat o creștere mică, dar foarte importantă, în luna februarie, comparativ cu februarie 2020, singurul sector afectat în continuare sever fiind cel al autobuzelor și microbuzelor.
Consumatorii afectați de clauzele abuzive din contracte vor fi despăgubiți de către comercianți fără să fie nevoiți să ceară personal acest lucru unei instanțe. Vor fi operate modificări și în cazul legislației privind practicile comerciale incorecte și înșelătoare, inclusiv în ceea ce privește promovarea unor produse cu standarde diferite la nivel european, precum și măsuri reparatorii pentru consumatori, simultan cu sancțiuni considerabil mai mari pentru profesioniști și extinderea legislației existente și pentru serviciile online.
Grupul polonez Scallier a început negocierile cu mari retaileri pentru închiriere de spații în parcurile de vânzare cu amănuntul pe care le pregătește în România, semnând un contract cu retailerul german Kik Textilien.
Anul 2021 ar putea aduce pe piața imobiliară locală peste un milion de metri pătrați de spații moderne industriale, de birouri și de retail, dacă dezvoltatorii vor finaliza toate proiecte anunțate pentru acest an.
Prima Development Group, dezvoltator imobiliar din Oradea, anunță pentru anul 2021 finalizarea a 640 de apartamente în București și Oradea, precum și consolidarea extinderii pe piața imobiliară din Capitală cu proiecte noi care vor însuma peste 2.500 de apartamente.
Scallier a obținut deja autorizații de construire pentru 3 parcuri de vânzare cu amănuntul în România, iar în prezent are 7 spații securizate, în această lună urmând să înceapă construcția primului parc, cu o suprafață de 6.300 metri pătrați, a anunțat Wojciech Jurga, Managing Partner.
Anul 2020 a fost caracterizat de o activitate crescută în orașele regionale în ceea ce privește livrările de centre comerciale, dar volumul livrărilor de spații noi se va reduce puternic în anul curent.
Muzeele, bibliotecile, galeriile de artă și centrele comerciale s-au redeschis luni în Polonia, unde au fost ridicate restricțiile impuse pentru încetinirea răspândirii COVID-19, transmite AFP.
Startup-ul românesc ProfiCircle, un marketplace B2B pentru rafturi de depozitare și echipamente comerciale destinate industriei de retail, se extinde în afara României.
Boeing a anunțat că va începe să livreze avioane comerciale capabile să funcționeze doar cu biocarburanți până la sfârșitul deceniului, afirmînd că reducerea daunelor produse mediului de carburanții fosili este ”provocarea vieții noastre”, transmite Reuters.
Acțiunile General Motors au crescut marți la cel mai ridicat nivel atins de la oferta publică inițială efectuată după ieșirea din faliment, în 2020, în urma anunțului că va intra pe piața vehiculelor comerciale electrice folosite la servicii de curierat, transmite Reuters.
Piața de vehicule comerciale din Europa s-a stabilizat în ultimele luni, astfel că în noiembrie a fost raportată o creștere simbolică, de numai 0,1%. După 11 luni, scăderea cauzată de pandemie este de 20%, comparativ cu anul 2019, mai mică decât cea a autoturismelor. În România, situația este mai gravă, scăderea fiind mai mare.
Guvernul suedez va fi abilitat de la 10 ianuarie să închidă centrele comerciale și transportul public și să amendeze persoanele care încalcă regulile, potrivit unui nou proiect legislativ prezentat luni în scopul limitării răspândirii noului coronavirus, informează Reuters.
Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) solicită din nou Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) să permită prelungirea programului magazinelor de la ora 21:00 la ora 22:00, în perioadele 19-24 decembrie 2020 și 28-31 decembrie 2020.
Danemarca va închide centrele comerciale în timpul sărbătorilor în fața creșterii continue a numărului de infectări cu coronavirus, a anunțat premierul miercuri, scrie AFP.
Reprezentanții hipermarketurilor și malluri-urilor au fost convocați de Prefectul și Primarul General al Capitalei pentru a discuta despre măsurile speciale care se vor lua în toate magazinele în următoarea perioadă - de la interzicerea folosirii coșurilor de cumpărături, până la limitarea numărului de clienți.
Criza economică generată de pandemia SARS CoV-2 a pus în pericol sustenabilitatea creșterii economice, afectând diferite sectoare ale economiei în România. În acest context, efectele economice ale crizei sunt dificil de estimat la momentul actual, scăderile istorice generate de pandemie afectând cu precădere industria de retail.