Comisia Europeană a blocat miercuri acordul de fuziune dintre London Stock Exchange (LSE) și Deutsche Boerse, de 29 de miliarde de euro, afirmând că tranzacția ar afecta concurența din cauza puterii combinate pe care ar fi avea-o pe piață operatorul bursier format prin combinarea celor două companii, transmite Reuters.
O condiție dintr-un acord al Deutsche Bank cu Donald Trump, de finanțare a afacerilor sale imobiliare, a devenit o bătaie de cap pentru banca germană, eforturile de restructurare a unei părți din datoriile de 300 de milioane de dolari fiind blocate, transmite Bloomberg.
Conducerea administrativă și executivă a băncii elvețiene Credit Suisse a încasat bonusuri în creștere, în pofida pierderilor înregistrate anul trecut. Noul CEO Tidjane Tiam a câștigat în total 11,9 milioane franci elvețieni, iar președintele Urs Rohner a primit 4 milioane de franci elvețieni, cu 23% mai mult decât în anul precedent.
Banca de dezvoltare KfW, deținută de guvernul german, care a fost ținta unui scandal mediatic în Germania în 2008 după ce a transferat sute de milioane de euro către Lehman Brothers Holdings chiar în ziua în care grupul american a cerut să intre sub protecția legii falimentului, a fost implicată recent într-un incident similar, informează Bloomberg.
Acțiunile europene au început săptămâna în scădere, după ce reuniunea G20, din weekend, a alimentat îngrijorările legate de comerțul global, discuțiile de la întâlnire fiind dominate de politica protecționistă a administrației americane Trump.
Deutsche Bank va atrage 8 miliarde de euro prin vânzarea de acțiuni cu un discount de 35% față de închiderea tranzacțiilor de vineri, în cadrul unui plan dc consolidare a situației financiare și de stimulare a creșterii, transmite Bloomberg.
Lideri ai Partidului Democrat din Statele Unite cer o anchetă asupra modului în care Departamentul de Justiție administrează o investigație vizând banca Deutsche Bank, cel mai mare creditor al președintelui Donald Trump, suspectând un posibil conflict de interese, informează The Guardian.
Acțiunile europene au început săptămâna în scădere, inclusiv pe fondul unui declin puternic al celei mai mari bănci din Germania, care a ținut investitorii departe de sectorul bancar. Evoluția nefavorabilă de astăzi a burselor europene vine în pofida unor tranzacții importante între companii, informează Reuters și MarketWatch.
Acțiunile Deutsche Bank se depreciază puternic luni, în contextul în care cea mai mare bancă din Germania a anunțat că vrea să atragă 8 miliarde de euro de la investitori, a patra majorare de capital începând cu anul 2010.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană în funcție de active, se apropie de acord pentru majorarea capitalului cu peste 10 miliarde de euro, printr-o ofertă de acțiuni și vânzarea unei participații la divizia de administrare a activelor, potrivit unor persoane apropiate situației, transmite Bloomberg.
Grupul german Deutsche Telekom a trecut pe o pierdere de 2,12 miliarde de euro în trimestrul patru al anului 2016, după un profit de 946 milioane de euro în aceeași perioadă a anului anterior, din cauza reevaluării în scădere a valorii participației la operatorul britanic BT, cu 2,2 miliarde de euro, transnite MarketWatch.
Acțiunile Deutsche Boerse au scăzut luni cu 4,1%, îm urma informațiilor că fuziunea cu London Stock Exchange (LSE) riscă să eșueze din cauza problemelor antiturst, transmite MarketWatch.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, a redus fondurile destinate bonusurilor pentru 2016 cu aproape 80%, măsură fără precedent în istoria sa, care are rolul să compenseze impactul dobânzilor scăzute și al costurilor litigiilor, transmite Bloomberg.
Președintele american Donald Trump a criticat în repetate rânduri China, a doua mare economie a lumii, pentru că menține în mod artificial cursul yuanului la un nivel scăzut, dar administrația sa ar putea fi pe cale să transforme retorica în acțiune, potrivit analiștilor Deutsche Bank, transmite MarketWatch.
Fuziunea dintre Deutsche Boerse și London Stock Exchange (LSE) ar putea costa peste 350 de milioane de euro, reprezentând taxe și comisioane, inclusiv către bănci și avocați, anticipează operatorii celor două burse, informează Reuters.
Directorul general al diviziei din Israel al Deutsche Bank, Boaz Schwartz, a fost arestat marți pentru raportarea incorectă a TVA în tranzacțiile clienților, iar cazul se adaugă numeroaselor litigii care au afectat cea mai mare bancă din Germania în ultimii opt ani, relatează Bloomberg.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, a făcut un gest rar întâlnit în lumea financiară. După ce a fost nevoită să plătească amenzi de peste 2 miliarde de euro din cauza unor practice incorecte, gigantul bancar și-a cerut scuze față de clienți pe o întreagă pagină în Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Procuratura germană investighează cât de avansate erau discuțiile referitoare la fuziunea dintre Deutsche Boerse și London Stock Exchange (LSE) în momentul în care directorul general al operatorului bursei germane, Carsten Kengeter, a cumpărat acțiuni în valoare de 4,5 milioane de euro la compania sa, transmite Reuters.
Deutsche Bank a înregistrat în trimestrul patru o pierdere netă peste așteptările analiștilor, de 1,9 miliarde de euro, din cauza unor costuri pentru litigii de 1,6 miliarde de euro, la capătul unui nou an tumultuos marcat de procese, restructurarea unor afaceri și de factori economici adverși care au creat probleme băncilor europene, transmite Wall Street Journal.
Deutsche Bank va plăti amenzi cumulate în valoare de 625 de milioane de dolari în Statele Unite și Marea Britanie, pentru activități de spălare de bani efectuate pentru clienți din Rusia, transmite Reuters.
Deutsche Bank a ajuns la un acord final de 7,2 miliarde de dolari cu Departamentul de Justiție din Statele Unite pentru închiderea unei investigații referitoare la tranzacțiile cu instrumente financiare garantate prin ipoteci anterioare anului 2008, eliminând unul dintre cele mai mari riscuri legate de litigii, relatează Bloomberg.
Deutsche Bank va interzice angajaților să trimisă SMS-uri de pe telefoanele de serviciu, în cadrul măsurilor de îmbunătățire de standardelor de conformitate, transmite Bloomberg.
Deutsche Telekom exercită presiuni pentru adoptarea unor reglementări la nivel european care să împiedice folosirea cartelelor telefonice preplătite de către teroriști, cum s-a întâmplat în cazul atacurilor de la Paris și Bruxelles, transmite Bloomberg.
Autoritățile din Statele Unite au amendat Deutsche Bank și Credit Suisse, unele dintre cele mai mari bănci din Europa, cu amenzi totale de peste 12 miliarde de dolari pentru vânzarea creditelor toxice pe piața americană înainte de 2007, relatează Reuters.
Donald Trump s-a folosit timp de ani de zile de un instrument puternic în relațiile cu bancherii, garanția sa personală, dar aceasta s-a putea întoarce împotriva sa, el fiind în centrul unor discuții delicate de restructurare a unor datorii de 300 de milioane de dolari către Deutsche Bank, bancă investigată pe mai multe fronduri de către Departamentul de Justiție, transmite Bloomberg.