Producția de grâu moale a Uniunii Europene și Marii Britanii ar urma să scadă anul viitor, pe măsură ce randamentele în regiunea Balcanilor ar urma să revină la un nivel mediu după producțiile record din acest an, a anunțat luni Asociația europeană a producătorilor de cereale (Coceral), transmite Reuters.
Cotațiile futures la grâu au continuat să se reducă vineri, ceea ce anunță a doua săptămână consecutivă de scădere, după ce Departamentul American al Agriculturii (USDA) a prognozat o producție mondială peste așteptări, ceea ce înseamnă o posibilă îmbunătățire a aprovizionării în întreaga lume, transmite Reuters.
Numeroase brutării au scumpit pâinea, începând de astăzi, cu 20 de bani, de la 1,30 lei la 1,50 lei.
Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene în sezonul 2021/22, care a început în iulie, sunt peste cele din sezonul precedent, în pofida unor volume franceze care lipsesc din total, au arătat datele publicate de Comisia Europeană, citate de Reuters.
Autoritatea Generală pentru Aprovizionarea cu Mărfuri (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat miercuri 60.000 de tone de grâu românesc la o licitație internațională.
Suprafața însămânțată cu grâu a depășit 1,91 milioane hectare (ha), respectiv 89,2% dintr-un total programat pentru toamna acestui an, de 2,15 milioane ha, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) până la data de 10 noiembrie 2021.
Prețul grâului a explodat, în această săptămână, pe bursele internaționale, iar producătorii de pâine și produse de panificație din România se așteaptă ca și în țară să se resimtă aceste scumpiri. Cezar Gheorghe, analist pentru comerțul cu cereale, a explicat la Digi24 motivele acestei creșteri de prețuri.
Prețul grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape nouă ani, din cauza situației culturii de iarnă din SUA, ceea ce a sporit temerile privind livrările globale, pe fondul majorării cererii pe plan internațional, transmite Reuters.
Țările din întreaga lume cumpără cantități fără precedent de grâu european după recoltele slabe înregistrate de alți mari exportatori, transmite Bloomberg.
Livrările limitate de grâu la nivel mondial și creșterea prețurilor la materii prime creează provocări pentru producătorul italian de paste Barilla și de asemenea scot în evidență fragilitatea sistemului alimentar, a declarat vicepreședintele Paolo Barilla pentru Reuters.
Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achizițiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a cumpărat în această săptămână 180 mii de tone de grâu, într-o licitație internațională de achiziții, din care două treimi din România și o treime din Ucraina.
România obține în acest an o producție de grâu de peste 11,33 milioane de tone, fiind cea mai mare recoltă de la aderarea țării la Uniunea Europeană, au anunțat reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Pagubele provocate culturilor de grâu în doi din cei mai mari exportatori mondiali precum și îngrijorările legate de calitatea recoltei de grâu în al treilea mare exportator au dus cotațiile la grâu la cel mai ridicat nivel din ultimii ani, cea ce a creat noi temeri cu privire la inflația prețurilor la alimente pentru milioane de persoane vulnerabile, transmite Bloomberg.
La începutul lunii iunie, fermierul român Costin Telehuz era foarte optimist cu privire la recolta de grâu din acest an, în special având în vedere seceta de anul trecut, însă apoi au urmat trei săptămâni de ploi necontenite care au afectat calitatea recoltei mai mult decât mărimea, transmite Bloomberg.
Consultanții din piața autohtonă a cerealelor lansează un semnal de alarmă și spun că recolta de grâu a acestui an va avea de suferit, ca urmare a precipitațiilor intense înregistrate până de curând.
Din Kansas și până în Kiev, fermierii se pregătesc să culeagă recolte abundente de grâu în săptămânile următoare, ceea ce ar urma să reducă un deficit global de cereale care a alimentat o creștere a prețurilor, informează Bloomberg.
Producția de grâu din acest an se anunță a fi una ''foarte bună'', după cum arată în prezent această cultură, prețurile fiind însă foarte mari pentru noua recoltă, susține președintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
Față de aceeași perioadă a anului trecut, prețul grâului a crescut cu aproape 50%, în vreme ce prețul porumbului este mai mult decât dublu.
Franța, cel mai mare exportator de grâu din Uniunea Europeană, importă o cantitate neobișnuit de mare de grâu românesc.
Producția de cereale din România a ajuns în 2020 la 18,968 milione de tone, în scădere cu 37,6% față de 2019, arată cele mai noi date furnizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la solicitarea News.ro. Producțiile de grâu și de porumb s-au diminuat și ele cu 37,7%.
Cotația grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani la Bursa de la Chicago, după ce principalul exportator, Rusia, a anunțat că intenționează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie și până la 30 iunie, ceea ce ar putea face grâul provenit din alte țări mai atractiv pentru cumpărători, transmite Bloomberg.
Agenția de stat responsabilă pentru achizițiile de grâu ale Iordaniei a cumpărat o cantitate de 60.000 de tone de grâu de la firma Cerealcom Dolj, la o licitație care s-a închis miercuri, au declarat o serie de traderi europeni pentru Reuters.
Rusia va deveni cel mai mare exportator global de grâu, în pofida introducerii unei taxe la exporturile de grâu, precum și a unei cote la exporturile de cereale, se arată într-o estimare realizată de Departamentul American al Agriculturii (USDA), informează site-ul rt.com.
Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene și Marii Britanii în sezonul 2020/21, care a început la 1 iulie, au ajuns la 12,076 milioane tone până la data de 20 decembrie, arată datele publicate luni de Comisia Europeană, transmite Reuters.