Autoritățile locale sunt din ce în ce mai interesate în realizarea de proiecte de regenerare urbană pe terenuri pe care le au în proprietate și care, din diverse motive, sunt neexploatate de mulți ani.
Livrările de spații de birouri în București au ajuns la aproape 180.000 metri pătrați în prima jumătate a anului, comparativ cu 141.800 metri pătrați în întreg anul 2018, urmând ca aproape 370.000 metri pătrați de proiecte noi să fie livrați, în total, până la sfârșitul anului.
Compania de consultanță imobiliară JLL intră pe piața rezidențială din România prin lansarea departamentului Living în cadrul biroului din București, condus de Andreea Hamza, în calitate de Senior Director, anterior Head of Marketing and Sales în cadrul companiei Hagag Development Europe.
Activitatea de dezvoltare imobiliară s-ar putea dubla în 2019 comparativ cu 2018, dacă toate proiectele programate pentru acest an vor fi finalizate.
Datele privind primul semestru arată că fost închise doar 4 tranzacții de peste 10 milioane de euro pe piața imobiliară românească, în contextul în care în ultima perioadă se vehiculează informații despre o încălzire accentuată a pietei de investiții imobiliare locale, iar cumpărătorii rămân foarte atenți, potrivit raportului transmis, luni, de firma de consultanță imobiliară JLL România.
Volumul spațiilor industriale și logistice închiriate în prima jumătate a anului a totalizat 240.700 de metri pătrați, mai mult decât dublul nivelului înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, de aproximativ 100.800 de metri pătrați.
Proprietarii de clădiri de birouri din România au închiriat firmelor 239.000 de metri pătrați în prima jumătate a acestui an, suprafață cu 17,6% peste cererea din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară JLL România.
Compania olandeză MVGM și firma de servicii profesionale imobiliare JLL au ajuns la un acord prin care MVGM va prelua divizia JLL de property management din Europa Continentală, inclusiv echipele specializate în managementul centrelor comerciale, creând astfel un jucător cu prezență în întreaga Europă.
Numărul și volumul proiectelor aflate în negociere creează premisele unui an mai bun decât 2018, iar volumul tranzacțiilor imobiliare ar putea ajunge la 1,2 miliarde de euro.
Firmele care furnizează consultanță în construcții vor fi incluse în categoria responsabililor cu asigurarea calității lucrărilor și riscă amenzi de până la 5 milioane de lei dacă lucrează fără experți, prevede un proiect legislativ avansat în Legislativ și susținut de un număr important de parlamentari, respectiv de 45 de senatori și deputați.
La nivel național, în primul trimestru, au fost închiriați aproximativ 124.500 metri pătrați de spații de birouri, cu aproape 41% mai mult comparativ cu primul trimestru al anului trecut.
Proprietarii de depozite din România au avut o surpriză pe final de an, când au reușit să închirieze 60% din suprafața de 500.000 de metri pătrați contractată pe parcursul întregului an, însă încetinirea consumului și lipsa unor proiecte suficient de mari ar putea rupe nivelul record de închirieri înregistrat în ultimii trei ani consecutiv.
Firma de consultanță imobiliară JLL a anunțat luni că a reprezentat grupul german Metro Cash&Carry în procesul de consolidare a activităților de distribuție într-un singur proiect cu o suprafață de peste 58.000 metri pătrați, care va fi dezvoltat de compania belgiană WdP, în Ștefănești, în nordul Bucureștiului.
Sectoarele industrial, logistică, birouri și retail au înregistrat creșteri în ceea ce privește proiectele livrate în primele 9 luni ale anului, dar volumul total de investiții a fost cu 13% mai mic față de același interval al anului trecut. Tranzacțiile din București au reprezentat aproximativ 76% din întregul volum înregistrat la nivel național.
Compania de consultanță imobiliară JLL România l-a promovat pe Andrei Văcăru ca șef al departamentului Capital Markets.
Piața imobiliară din România suferă în continuare la capitolul disponibilitatea informațiilor, dar a depășit Statele Unite ale Americii, Germania și Suedia la corectitudinea și confidențialitatea tranzacțiilor și standardele etice ale agenților imobiliari.
ForeVest Capital Partners a preluat clădirea de birouri Lascăr 31 Business Center din București, pe care o administra și care are printre chiriași Comisia Europeană, Parlamentul European, Banca Mondială și Banca Europeană pentru Investiții. Clădirea este fostul UTI Business Center, iar ForeVest Capital s-a desprins din fondul american de investiții PineBridge Investments, tranzacția fiind anunțată recent de Profit.ro și confirmată acum oficial.
Companiile au închiriat în primul trimestru aproape 70.000 de metri pătrați de spații de birouri în București, o treime din cerere venind din partea firmelor care anterior au avut sediul în vile, clădiri vechi și de mici dimensiuni sau alte spații decât clădiri moderne.
Fiecare contract nou pentru închirierea de spații de birouri încheiat anul trecut în București a generat cel puțin 130 de locuri de muncă noi, zonele care conduc în top fiind Dimitrie-Pompeiu și cea de Sud, cu peste 200 de noi locuri de muncă.
Centrul comercial Liberty Center din București, deschis în 2008, de grupul irlandez Mivan și de familia Awdi cu 70 milioane euro, dar preluat de bănci pe fondul crizei financiare, a înregistrat anul trecut o creștere a traficului cu 12% comparativ cu anul anterior și a ajuns la 4 milioane de vizitatori pe an.
Globalworth, în parteneriat cu Elgan Group, a desemnat compania imobilară JLL România ca manager de proiect pentru viitorul sediu al Groupe Renault, cea mai mare clădire de birouri aflată în construcție în prezent în București, cu o suprafață închiriabilă de 47.000 de metri pătrați.
Spațiul de lucru pe care companiile îl oferă angajaților a devenit un element esențial în atragerea și retenția talentelor, ceea ce se reflectă și în costurile alocate pentru amenajarea birourilor. Acestea variază între 300 și 800 euro/metru pătrat, în funcție de proiect și de domeniul de activitate al beneficiarului, relevă datele unui studiu al companiei de consultanță imobiliară JLL România.
Valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare din România a ajuns la 485 milioane euro în prima jumătate a acestui an, în creștere cu 44% față de aceeași perioadă din 2016, arată raportul “CEE Investment Market” realizat de compania de consultanță imobiliară JLL.
În primele șase luni din 2017 au fost livrați 43.000 de metri pătrați de spații de birouri în București din cei circa 140.000 metri pătrați pe care dezvoltatorii i-au anunțat pentru acest an, cererea fiind 4 ori mai mare decât suprafața pe care dezvoltatorii au livrat-o în acest interval, arată datele companiei imobiliare JLL România.
O lege a pensiilor care ar permite fondurilor de pensii românești să investească în piața imobiliară autohtonă ar crea stabilitate în acest sector și ar putea aduce un suflu de încredere investitorilor străini, a declarat miercuri, pentru News.ro, directorul general al companiei de consultanță imobiliară JLL România, Silviana Petre Badea.