Înmatriculările de autoturisme electrice și hibride, incluse de APIA în categoria de vehicule electrificate, au înregistrat o scădere de 9 procente în luna martie, cauza principală fiind amânarea lansării Programului Rabla.
Înmatriculările de autoturisme din România s-au prăbușit pur și simplu în luna martie, în așteptarea demarării Programului Rabla, însă nici startul acestui program nu are șanse să revigoreze prea mult piața auto.
Înmatriculările de autoturisme din România au scăzut în luna februarie cu aproape 9 procente, deși volumul înregistrat nu este foarte mic, ci se înscrie în valorile din ultimele 14 luni, fiind mai bun decât în intervalul anterior. Cauza principală este dată de așteptarea din piață, având în vedere că Programul Rabla încă nu a fost demarat.
Luna ianuarie a adus o revenire a pieței auto de pe continent, cu o creștere de peste 12 procente, după ce sfârșitul de an venise cu un declin de 3%. Mașinile electrice au continuat să-și majoreze volumul și ponderea în piață, însă în România s-a înregistrat un puternic avans al motorizărilor diesel.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) a anunțat că estimează o creștere de numai o cifră în acest an a pieței de automobile noi, susținută în special de autoturismele electrice, care vor crește cu un procent mai mic decât în anii anteriori, dar cu mult peste media pieței în ansamblul ei.
Prima lună din 2024 a marcat o creștere ușoară a pieței auto, fiind un ritm mai lent pentru segmentul de autoturisme și o majorare foarte bună pe segmentul de vehicule comerciale.
România nu poate spune că și-a înnoit prea mult parcul auto, în ultimul an, după cum reiese din cele mai noi date statistice consultate de Profit.ro. Numărul de vehicule înmatriculate a crescut anul trecut cu puțin peste 3 procente, însă cea mai mare contribuție a fost a mașinilor SH de import. Mașinile cu propulsie 100% electrică au crescut cu 60%, în special cu ajutorul Dacia Spring.
Direcția din Ministerul de Interne care se ocupă de înmatricularea autovehiculelor din România a schimbat datele pe luna decembrie, modificând implicit și cifrele pe întreg anul 2023. Ca urmare a acestei modificări, scăderea din luna decembrie nu mai este atât de mare, relevă datele analizate acum de Profit.ro.
Vânzările de autoturisme din România au reușit să încheie anul 2023 cu un avans apropiat de cel preconizat în urmă cu 12 luni, însă ultima lună din an a venit cu o scădere importantă, de peste 25 de procente, un avertisment despre un posibil pericol pentru 2024: scăderea neașteptată a pieței auto, accentuată de diminuarea sumelor acordate de stat prin Programul Rabla.
Înmatriculările de automobile din Europa au crescut în luna noiembrie, chiar dacă ritmul a scăzut foarte mult față de lunile anterioare. Mult mai rapid au avansat înmatriculările de vehicule electrice, însă modificările legislative din marile piețe, Franța și Germania, vor opri cel mai probabil și această tendință.
Înmatriculările de autoturisme din România au înregistrat luna trecută un nivel aproape similar cu cel din 2022, ceea ce subliniază faptul că efectele Programului Rabla au fost mai reduse în acest an, față de așteptări.
Luna octombrie a adus o nouă creștere a pieței auto din România, însă mai multe mărci au continuat tendința din septembrie, de scădere, printre acestea numărându-se și Dacia. Cauza principală este sistemul de desfășurare a Programului Rabla, însă este indiscutabilă o încetinire clară a cererii de automobile pe piața din România.
După o frânare puternică în luna septembrie, când înmatriculările de autoturisme au scăzut pentru prima dată în acest an, piața auto și-a revenit rapid în luna octombrie, odată cu startul noii etape a Programului Rabla.
Europa înregistrează o revenire importantă a pieței de vehicule comerciale, afectată în egală măsură în 2022 de criza de componente electronice. Avansul din primele trei trimestre s-a văzut atât pe segmentul cel mai voluminos, al vanurilor, cât și pe cele de camioane și autobuze. România s-a încadrat cu cifrele raportate în media pieței, remarcându-se pe segmentul autobuzelor, unde și-a triplat practic volumele înmatriculate.
Înmatriculările de autoturisme noi din Europa continuă să crească, dar cu un ritm mult mai redus decât în prima parte a anului. România a contribuit la această tendință, inclusiv pe segmentul electric, având scăderi în luna septembrie.
Piața auto din România a înregistrat o primă scădere în acest an, pe fondul așteptării startului Programului Rabla, cumulat cu un declin al cererii de mașini noi, valabil în toată Europa.
Piața auto din Europa a continuat să crească și în luna august, cu procente importante pe cele mai mari piețe ale regiunii. România s-a numărat printre țările cu un avans foarte mic, pe fondul pregătirii noului Program Rabla. Și Dacia și-a încetinit creșterea în august, dar rămâne cu un procent mare, peste 20%, pe primele opt luni ale anului.
Electrificarea industriei auto continuă să fie principalul vector de creștere a pieței auto din Europa, potrivit celor mai recente date publicate de autoritățile naționale din cele mai mari piețe auto, consultate de Profit.ro. O analiză a vânzărilor de automobile electrice arată că pe cinci dintre piețele din Europa cotele de piață ale electricelor au urcat substanțial, iar România se apropie încet de cifrele acestora.
Piața auto din România a încetinit simțitor în luna august, înainte de startul unei noi etape a Programului Rabla, având un avans foarte mic față de nivelul înregistrat în urmă cu un an. După opt luni, înmatriculările de autoturisme din România sunt cu aproape 20 de procente peste cele din 2022.
O creștere importantă a vânzărilor de automobile electrice și un avans de numai 10 procente în luna iulie sunt principalele caracteristici ale pieței auto din România în a șaptea lună a anului, însă mult mai relevant este faptul că volumul de mașini este în continuare mai mic decât cel din anul 2019.
Înmatriculările din România au atins un nivel record pentru ultimii doi ani, vârfurile anterioare fiind înregistrate în 2021. Cifrele din luna iulie sunt rezultatul livrărilor făcute de dealeri pe comenzile generate de Programul Rabla.
Creșterea livrărilor de automobile din prima jumătate a anului, pe cele mai mari piețe ale lumii ar putea să nu se mențină în a doua parte a anului, din cauza scăderii cererii, chiar dacă efectele crizei de semiconductori s-au redus substanțial.
Toate țările membre UE au înregistrat în prima jumătate a acestui an creșteri ale înmatriculărilor de autoturisme, cu excepția Ungariei, care însă are un declin redus. România raportează o majorare mult peste media UE, dar se află doar pe locul 14 în regiune și este țara cu cea mai mare creștere a vânzărilor de motoare diesel.
Piața de autoturisme electrice din România a crescut cu peste 90% în luna iunie, pe fondul derulării Programului Rabla Plus, și cu 57% de la începutul acestui an. Dacia a avut cea mai mare contribuție la această creștere, după ce modelul Spring a înregistrat cea mai bună lună, din acest an, în iunie.
Piața auto din România s-a majorat în luna iunie cu 15,25%, continuând tendința de creștere din ultimii doi ani. Segmentul de autoturisme a crescut cu aproape 20%, ajungând la unul dintre cele mai mari niveluri din ultimii ani.