Renault va lansa un automobil electric de oraș "accesibil", cu prilejul primei Zile a investitorilor Ampere (divizia de vehicule electrice), în 15 noiembrie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Renault și Nissan au finalizat încheierea acordurilor prin care se reașează pachetele de acțiuni deținute reciproc precum și raporturile de forțe din cadrul Alianței pe care cele două o formează alături de Mitsubishi. Practic, Renault pierde cel mai mult, pentru că renunță la un pachet important de acțiuni deținute la Nissan.
Renault Group a inaugurat centrul de design din America Latină, în Brazilia, care va avea ca misiune principală crearea vehiculelor destinate acestei piețe, a doua ca mărime după Europa, pentru grupul francez. Renault a închis anterior centrul de design din Brazilia, împreună cu cel din China. Grupul francez are acum o rețea de cinci centre de design, din care face parte și cel din România.
Renault International Plan 2027 este numele strategiei pusă la cale de marca franceză, pentru extinderea gamei pe piețele din afara Europei. Primul model prezentat, Kardian, este derivat din Sandero Stepway, dar are multe modificări față de modelul Dacia, spre deosebire de generațiile anterioare, care aveau doar sigla schimbată.
Mitsubishi se alătură Nissan și confirmă că va investi în viitoaarea companie Ampere, pe care Renault Group urmează să o înființeze în această toamnă. Japonezii vor beneficia de un vehicul electric de pe urma investiției.
Creșterea veniturilor Renault Group în acest an a încetinit în trimestrul al treilea, dar rămâne la un ritm peste cel al vânzărilor, în special pe fondul unui mix al prețurilor mai bun.
Centrul de Piese de Schimb al Renault Group din România, situat la mică distanță de Pitești și de Uzina Dacia din Mioveni, a ajuns la o suprafață de peste 6 hectare, la 20 de ani de la înființarea lui, fiind cel mai mare centru de distribuție de piese al grupului francez, din afara Franței.
Vânzările Renault din trimestrul al treilea au marcat o creștere importantă pentru brandul francez, pe fondul unei baze de raportări scăzute, respectiv trimestrul 3 din 2022, când marca era depășită de Dacia, pe piața din Europa.
Renault Group și Volvo Group (compania care produce camioanele Volvo) au anunțat crearea unui joint-venture care are ca scop dezvoltarea și producția de vehicule utilitare. Un al treilea partener, CMA CGM, a semnat o scrisoare de intenție pentru a li se alătura în viitor.
Povestea combustibililor sintetici, pe care Uniunea Europeană i-a acceptat ca alternativă la propulsia electrică, începând din 2035, pare că abia începe, după ce mai mulți reprezentanți de frunte ai industriei auto spuseseră în trecut că nu pot reprezenta o soluție, din cauza prețului lor. Aramco, cel mai mare grup petrolier din lume, susține că prețul acestor carburanți ar putea coborî până la nivelul pe care îl au astăzi combustibilii fosili, dacă taxele aplicate vor fi reduse.
Renault a publicat o serie de imagini de tip teaser ale SUV-ului Kardian, care nu este altceva decât un Sandero îmbrăcat în haine de gală. Mașina va fi dezvăluită la sfârșitul acestei luni și va ajunge în America de Sud, pentru început.
Renault, Nissan și Mitsubishi au transmis că urmează să pună în aplicare modificările din cadrul Alianței pe care cele trei companii o formează. La începutul acestui an, șefii celor trei companii au organizat un eveniment comun, în care au anunțat schimbările pe care intenționează să le facă. În luna iulie, un acord în acest sens a fost semnat de Renault și Nissan.
Gama de automobile comerciale ușoare a mărcii Renault are în acest moment câte o versiune electrică pe fiecare segment, odată cu lansarea noului Trafic Van E-Tech. Acesta completează modelul Trafic cu motorizări cu combustie, existent în gamă.
Programul de vânzare de acțiuni către angajați derulat de Renault Group, numit Renaulution Shareplan, intră într-o nouă etapă, care urmărește creșterea numărului de salariați acționari.
Grupul auto Stellantis, principalul rival al Renault pe piața din Franța, dar și pe celelalte piețe europene, a anunțat un parteneriat cu Aramco, cea mai mare companie petrolieră din lume. Anterior, Aramco a fost prezentată de Renault ca potențial investitor în Horse, divizia de motoare a Renault Group.
Luca de Meo, șef al Renault, estimează că divizia de vehicule electrice Ampere, care va fi listată în prima parte din 2024, poate fi evaluată în jurul a 10 miliarde de euro. El spune că sunt cu totul nerealiste evaluările unor start-up-uri auto, cum ar fi VinFast, care s-a listat recent și a atins evaluări de peste 80 miliarde dolari.
Renault a prezentat la Munchen primul său SUV electric din istoria mărcii, un automobil care vine cu mare întârziere pe piața auto globală și care completează gama de mașini electrice a mărcii, în lupta cu o concurență tot mai puternică.
Renault va fi singurul brand francez prezent în cadrul salonului auto din Munchen, IAA Mobility, și una dintre puținele mărci non-germane și non-chineze care vor avea stand în cele șapte zile ale celui mai mare eveniment auto din Germania.
Constructorul francez Renault a dezvăluit numele unui nou SUV pe care marca îl va lansa în segmentul B. Nu este foarte clar despre ce model este vorba, dar compania a anunțat prima piață pe care va fi lansat.
Renault caută să listeze la bursă divizia sa de vehicule electrice Ampere în primăvara anului viitor, a anunțat Luca de Meo, directorul general al producătorului auto francez, la un post de televiziune, transmite Reuters.
Producătorul auto francez Renault se bazează în acest an pe vânzări mai ridicate la vehiculele electrice, în pofida scăderii activității economice, a afirmat directorul mărcii Renault, Fabrice Cambolive, pentru revista germană Autogazette, transmite DPA.
În 2003, marca Renault era cea mai vândută din Europa și depășea 10% din piață. Astăzi, din cauza ofensivei mărcilor asiatice și a unor decizii strategice mai puțin insipirate, francezii și-au înjumătățit cota de piață, la fel cum a pățit și Ford. Concurenții francezi ai Renault, Citroen și Peugeot, au pierdut de asemenea felii mari din piața pe care o aveau în urmă cu 20 de ani.
Vânzările mărcii britanice MG, cumpărată de chinezi cu mulți ani în urmă și transformată în brand electric, au crescut rapid în ultimele luni, în special datorită lui MG4, un automobil compact cu un design plăcut și cu tehnologii de ultimă generație. Analiștii de la Jato Dynamics consideră că mașina chinezească poate fi considerată „o Tesla a poporului”.
Producătorii auto occidentali, printre care și Renault, sunt îngrijorați de „invazia” de automobile electrice ieftine chineze în Europa, astfel că producătorul francez Renault a anunțat că vrea să își reducă costurile de producție pentru vehiculele sale electrice cu 40%, transmite Reuters.
Primul semestru al acestui an a adus cifre foarte bune pentru Renault, care se află într-un lung proces de redresare început în 2020. Veniturile și profitul companiei franceze, care deține și marca Dacia, au crescut în acest interval, pe fondul unui avans al vânzărilor comparativ cu anul trecut.