Dolarul este tranzacționat astăzi la maximul ultimilor peste 14 ani în raport cu un coș de valute, în condițiile în care investitori anticipează o evoluție pozitivă a economie americane în 2017, susținută de politicile lui Trump, dar și majorarea dobânzii de referință de către Rezerva Federală (Fed).
Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat, miercuri, dobânda cheie, de la 0,25%-0,5% la 0,5%-0,75%, fiind prima decizie în acest sens de anul acesta.
Rezervele valutare la Banca Națională a României se situau la nivelul de 34,38 miliarde de euro la finele lunii noiembrie, în creștere cu 40 de milioane de euro față de octombrie, potrivit unui comunicat de presă al băncii centrale.
Alegere republicanului Donald Trump ca președinte al Statelor Unite aduce noi incertitudini legate de decizia de politică monetară pe care Rezerva Federală (Fed) o va adopta în decembrie. Analiștii anticipau, anterior, că Fed va opta pentru o majorare a dobânzii de referință luna viitoare.
Rata șomajului din SUA a coborât din nou, luna trecută, la 4,9% de la 5%, nivel la care urcase în septembrie, arată datele Biroului de statistică a muncii din SUA, publicate vineri.
Economia Statelor Unite a creat 156.000 de noi locuri de muncă luna trecută, mai puține decât în august, când au fost create 167.000 de posturi, însă analiștii citați de presa internațională consideră, în general, că avansul este suficient de solid astfel încât Rezerva Federală (Fed) a SUA să își mențină intenția de a majora dobânda cheie anul acesta. Totuși, septembrie a fost a treia lună consecutivă în care piața americană a muncii a încetinit.
Acțiunile europene au avansat joi, pentru a doua ședință consecutiv, susținute, printre altele, de decizia Rezervei Federale (Fed) a SUA de a menține dobânda cheie la nivelul stabilit în decembrie.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a menținut, miercuri, dobânda de referință, la 0,25-0,5%, dar sugerează că o majorare a acesteia este încă așteptată până la finele anului.
Acțiunile europene au închis ședința de marți cu un declin modest, investitorii așteptând deciziile de politică monetară ale Băncii Japoniei și Rezervei Federale (Fed) a SUA, care vor fi anunțate miercuri.
România păstrează rezerva internațională în străinătate deoarece, dacă ar fi ținută în țară, ”nu ar avea absolut nicio valoare”, iar astfel poate fi verificată de către partenerii economici ai României, a explicat, într-o conferință, la Alba Iulia, Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a păstrat miercuri dobânda de referință la 0,25-0,50%, confirmând așteptările analiștilor, însă comentariile membrilor Comitetului de politică monetară (FOMC) sugerează că o majorare a ratelor ar putea fi în cărți la ședința din septembrie.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu se va reflecta doar într-o scădere a lirei sterline față de principalele valute ale lumii, ci ar putea pune în pericol însuși statutul de valută de rezervă deținut de moneda națională britanică, a avertizat miercuri S&P Global Ratings.
Prețurile de consum din SUA au înregistrat, în aprilie, cel mai rapid avans din ultimii peste trei ani, pe fondul creșterii chiriilor și prețului benziniei, potrivit datelor oficiale publicate marți.
Acțiunile europene înregistrează creșteri în prima parte a ședinței de luni, susținute de avansul prețurilor petrolului, dar și scăderea șanselor ca Rezerva Federală (Fed) a SUA să majoreze dobânda cheie luna viitoare, informează Market Watch.
Conducerea Companiei Naționale a Uraniului (CNU) a informat Ministerul Energiei că a întreprins demersuri pentru a încheia anul acesta un nou contract de livrare de octoxid de uraniu către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS), ceea ce ar reprezenta o gură de oxigen pentru CNU, companie aflată într-o situație financiară extrem de dificilă.
Economia Statelor Unite a creat 215.000 de noi locuri de muncă luna trecută, mai puține decât în februarie, când au fost create 242.000 de posturi, dar peste estimările analiștilor. Salariul mediu orar a avansat ușor, la 25,43 de dolari, de la 25,35 de dolari cu o lună în urmă, potrivit datelor furnizate de Biroul de statistică a muncii din SUA.
Cotațiilele petrolului au crescut miercuri, susținute și de deprecierea dolarului după un discurs al președintelui Rezervei Federale (Fed), Janet Yellen, care sugerează că dobânzile din SUA nu vor fi majorate la ședința de luna viitoare, transmite MarketWatch.
Acțiunile europene au înregistrat creșteri în prima parte a ședinței de marți, în așteptarea discursului președintelui Rezervei Federale (Fed), Janet Yellen, care ar putea oferi noi indicii investitorilor despre o eventuală majorare a dobânzii cheie în SUA la ședința de politică monetară care va avea loc luna viitoare, transmite MarketWatch.
Suma totală alocată din Fondul de rezervă și prin Planul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării, a fost de 7,53 miliarde lei, din iunie 2012, până în decembrie 2015. Mai mult de jumătate din această sumă a fost distribuită în toamna anului 2014, pentru a încuraja migrația primarilor de la un partid la altul și pentru a susține financiar campania electorală, sunt concluziile studiului realizat de EFOR “Clientelismul politic 2012-2016”.
Banii din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului au fost alocați, în ultimii doi ani, preponderent pentru primari și apărare, în principal pe final de an, în 2014 fiind majorat de aproximativ 15 ori față de suma inițială, iar în 2015 a fost cheltuit 1,26 miliarde de lei, de aproximativ 2.000 de ori mai mult față de suma aprobată inițial, cu acordul Parlamentului, prin Legea bugetului.
Rezerva Federală (Fed) a SUA a păstrat miercuri dobânda de referință la 0,25-0,5%, în linie cu așteptările piețelor, însă a revizuit în scădere estimarea privind rata dobânzii la final de an, de la 1,4% la 0,9%. Banca centrală americană preconizează creșterea dobânzii cheie în doar două etape în 2016, față de patru majorări anticipate anterior.
O agenție din Statele Unite se pregătește să investigheze Rezerva Federală și alte autorități de reglementare pentru faptul că sunt prea indulgente cu băncile pe care trebuie să le supravegheze, relatează Reuters.
Economia Statelor Unite a creat 242.000 de noi locuri de muncă luna trecută, semnificativ mai multe decât în ianuarie, când au fost înființate 151.000 de posturi. Totuși, salariul mediu orar a scăzut ușor în februarie, la 25,25 de dolari, de la 25,35 de dolari cu o lună în urmă, potrivit datelor furnizate de Biroul de statistică a muncii din SUA.
Canada a rămas cu mai puțin de o tonă de aur, reprezentând abia 0,1% din rezerva internațională a țării, după ce în ultimele două luni Ministerul de Finanțe a lichidat dețineri de monede de aur echivalente cu 2,3 tone.
La sfârșitul anului trecut, banca centrală a Elveției a ajuns la o participație de 1,1 miliarde dolari la Apple, după ce și-a dublat numărul de acțiuni deținute față de trimestrul al patrulea al anului trecut.