Oficiali americani și ruși vor lua parte la negocieri de securitate pe 10 ianuarie, în contextul unor tensiuni tot mai mari din cauza Ucrainei, a declarat luni un purtător de cuvânt al administrației Biden, citat de Reuters.
Rivalitatea în creștere dintre China și SUA a depășit în 2021 conflictele economice și geopolitice și a frizat de-a dreptul confruntarea ideologică, cu definiții opuse despre democrație și reproșuri reciproce în privința modelelor politice ale celor două țări.
Oficialii americani iau în considerare măsuri dure de control al exportului pentru a perturba economia Rusiei dacă președintele rus Vladimir Putin ar invada Ucraina, a spus un oficial al administrației Biden pentru Reuters.
Președintele america, Joe Biden, spune că elaborează inițiative ample pentru a îngreuna o invadare a Ucrainei de către președintele rus Vladimir Putin și că nu va accepta "liniile roșii" ale Moscovei, declarațiile președintelui american venind într-un context de temeri că acest conflict care mocnește la granița ruso-ucraineană ar putea izbucni în război, transmite Reuters.
Letonia are nevoie de o prezență militară permanentă a Statelor Unite pentru a descuraja Rusia și dorește să-și consolideze apărarea cu rachete americane Patriot, a declarat ministrul leton al Apărării Artis Pabriks, în timp ce șeful NATO a vizitat trupele aliate din țara baltică, transmite Reuters.
Statele Unite ale Americii trag un semnal de alarmă pentru aliații din Uniunea Europeană că Rusia ar putea cântări asupra unei potențiale invazii a Ucrainei, pe măsură ce tensiunile izbucnesc între Moscova și blocul Occidental cu privire la migranți și aprovizionarea cu energie, scrie Bloomberg.
Rusia condamnă o decizie SUA de a-i include pe rușii care solicită vize pe o listă de ”persoane homeless”, care cer vize în țări terțe, transmite Reuters.
Concurența dintre ruși americani nu s-a limitat la arme, sport, cinematografie, dans/balet, ci au două școli de bancuri la fel de puternice: Legile lui Murphy și Radio Erevan.
Uniunea Europeană va fi marea pierzătoare a repornirii economiilor post-Coronavirus, repornire care a determinat o apreciere semnificativă a cotațiilor mărfurilor și materiilor prime la nivel global. La polul opus se situează Rusia, Ucraina și statele arabe mari exportatoare de petrol, care vor beneficia de un impuls economic echivalent cu mai multe procente din Produsul Inten Brut (PIB) pe 2021.
Departamentul de Stat a anunțat că autoritățile ruse obligă Statele Unite să concedieze cetățenii ruși angajați de misiunile sale diplomatice din Rusia.
Austria și SUA au anunțat că anchetează asupra problemelor de sănătate cu care se confruntă diplomați și alți responsabili americani de la Viena, care acuză simptome similare "sindromului Havana", informează AFP.
Parlamentul din Rusia a votat legea care obligă marile companii americane de internet să-și deschidă birouri locale până la începutul anului viitor. Companiile care nu vor respecta noua legislație vor fi trecută pe o listă de entități care vor fi blocate în motoarelor de căutare și nu vor mai avea voie să afișeze reclame în Rusia și pentru cetățenii ruși.
În contextul în care la Summit-ul de la Geneva din 16 iunie președintele American Joe Biden și cel rus Vladimir Putin vor discuta despre problema hackerilor, ultimul dintre aceștia a declarat că atribuirea statului rus a unor astfel de atacuri este un non-sens.
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege de ratificare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, aprobat și trimis în Parlament de Executivul Cîțu luna trecută. Documentul a fost semnat în septembrie anul trecut la București de miniștrii Apărării ai celor două state și prevede cooperarea dintre părți în domeniile achiziției, producției, furnizării, reparării și modernizării de armament și tehnică militară.
Acțiunile europene și americane au atins noi maxime record joi, susținute de rezultate financiare robuste raportate de companii și date economice peste așteptări.
Statele Unite intenționează să anunțe sancțiuni care vizează mai mulți oficiali și entități ruse începând cu 15 aprilie, scriu agențiile de știri internaționale.
Executivul a aprobat în ședința de miercuri și a trimis Parlamentului proiectul de Lege de ratificare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar. Acesta a fost semnat în septembrie anul trecut la București de miniștrii Apărării ai celor două state și prevede cooperarea dintre părți în domeniile achiziției, producției, furnizării, reparării și modernizării de armament și tehnică militară.
Rusia și-a rechemat ambasadorul din Statele Unite la Moscova, pentru consultări privind viitorul relațiilor ruso-americane, după ce președintele Joe Biden a spus că Vladimir Putin ”va plăti un preț” pentru amestecul în alegerile prezidențiale din SUA, transmite Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a știut și probabil a coordonat un efort al Rusiei de manipulare a campaniei prezidențiale americane din 2020, în favoarea fostului președinte Donald Trump, cu acuzații ”înșelătoare sau lipsite de fundament” împotriva contracandidatului acestuia, Joe Biden, afirmă un raport al Biroului Directorului pentru Informații Naționale, transmite Reuters.
Rusia a acuzat Statele Unite că se folosesc de oportunități IT pentru a se angaja în concurență neloială și că platformele de socializare cenzurează conținutul în mod arbitrar și fără discriminare, transmite Reuters.
Orice persoană care nu este cetățean al sau rezident în SUA va fi obligată să își dezvăluie public statutul de străin în cuprinsul postărilor sale pe rețelele de socializare în care comentează politica americană, iar dacă omite să facă acest lucru, atunci administratorii rețelelor vor avea obligația de a elimina respectivele postări.
Joe Biden își începe mandatul într-un registru mult mai ferm față de Rusia, în comparație cu mandatul lui Donald Trump, marcat de tărăgănări și chiar de momente de complicitate cu Vladimir Putin, relatează AFP.
Nu există nicio îndoială că Rusia se află în spatele atacului cibernetic de amploare care a avut loc recent împotriva Statelor Unite, a declarat duminică președintele comisiei pentru informații din Camera Reprezentanților, Adam Schiff, avertizând că efortul președintelui Donald Trump de a minimiza rolul Moscovei și a îndrepta atenția către China reprezintă un pericol pentru securitatea națională a SUA, transmite Reuters.
Hackeri care ar fi lucrat pentru Rusia au monitorizat traficul intern al emailurilor în cadrul Trezoreriei Statelor Unite și al unei agenții care decide politica în domeniul telecomunicațiilor și al internetului, potrivit unor persoane apropiate situației, transmite Reuters.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, duminică, la televiziunea de stat, că este pregătit să lucreze cu “oricine are încrederea poporului american” și că îl va felicita pe câștigătorul alegerilor din SUA în momentul în care formalitățile se vor încheia și situația va fi clară, relatează Reuters.