Statele Unite au inclus sancțiunile împotriva Rusiei legate de gazoductul Nord Stream 2 în proiectul de lege anual privind politica de apărare, au declarat miercuri doi consilieri din Congres, transmite Reuters.
Un grup de hackeri susținut de Rusia a sustras date de la cel puțin două servere guvernamentale ca parte a unui atac cibernetic asupra a zeci de administrații regionale și locale din SUA, au anunțat autoritățile americane, potrivit DPA.
Lira turcească a coborât joi la un minim istoric, dolarul fiind cumpărat la Istanbul la 7,942 lire pe unitate, pe fondul tensiunilor cu Statele Unite legate de achiziția de sisteme de apărare antiaeriană din Rusia, transmite CNBC.
Departamentul pentru Comerț al Statelor Unite a încheiat luni un acord preliminar cu Rosatom, compania de stat pentru energie nucleară din Rusia, pentru reducerea importurilor americane de uraniu rusesc, în următorii 20 de ani, în încercarea Washingtonului de stimulare a mineritului intern și a energiei nucleare, transmite Reuters.
Președintele american Donald Trump i-a spus omologului său rus Vladimir Putin, într-o convorbire la telefon, că dorește să evite o cursă a înarmării costisitoare cu Rusia și China și că speră la progrese în negocieri cu privire la controlul armamentului, a anunțat Casa Albă, relatează Reuters.
Cotațiile petrolului cresc miercuri în contextul în care stocurile americane de petrol au consemnat cea mai mare scădere săptămânală din acest an. Prețurile urcă în pofida faptului că statele din Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și aliații lor se pregătesc să facă pași înapoi în privința tăierilor de producție începând de luna vitoare
Statele Unite și Rusia reiau luni, la Viena, negocieri cu privire la controlul armamentului nuclear, amenințate încă de la început de insistența Washingtonului de a include China, ceea ce Beijingul refuză, relatează AFP.
George Friedman, specialist în relațiile internaționale, afirmă că nu este obligatoriu ca șocul adus de coronavirus să genereze o criză economică de tipul celei din anii 1929-1933, iar problemele pot fi redresate în timp pentru a parcurge o simplă recesiune. El nu crede că pandemia COVID-19 va schimba lumea, „Ce a făcut coronavirus este să intensifice procese care erau deja în desfășurare.”
Secretarul de stat american Mike Pompeo și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu "atacurile cibernetice răuvoitoare" care au vizat spitale din Cehia ce luptă împotriva noului tip de coronavirus, informează AFP și Reuters.
Statele Unite au prelungit derogarea anumitor proiecte în domeniul neproliferării nucleare legate de Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian care autorizează Rusia, China și statele membre ale Uniunii Europene (UE) să continue cooperarea cu Iranul, a anunțat Departamentul de Stat, relatează Reuters.
Cotația țițeiului de tip Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10 dolari pe baril la deschderea piețelor asiatice, în contextul în care, pe fondul căderii înțelegerii țărilor exportatoare de petrol de a tăia producția, Arabia Saudită a anunțat că va livra cu discount mărit cantități importante de țiței. Este o mutare în sincron cu un anunț al Rusiei de tăiere a producției și care semnalează un război al prețului în care vulbnerabili sunt producătorii de
"Politica energetică a Europei trebuie hotărâtă în Europa, nu în Statele Unite. Respingem în mod fundamental intervențiile din afară și sancțiunile cu efect extrateritorial", a declarat ministrul de Externe de la Berlin, Heiko Maas.
Doi ruși acuzați de conducerea unui grup considerat vinovat de un val internațional de atacuri informatice și ca având legătură cu serviciile de informații ale Kremlinului au fost inculpați în Statele Unite, a anunțat joi Departamentul american al Justiției, relatează AFP.
Maria Butina, o rusoaică condamnată în Statele Unite pentru încercarea de a se infiltra în mediile politice americane, a aterizat la Moscova sâmbătă după-amiază.
Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus) va suspenda deplasările deputaților săi în SUA, a anunțat miercuri Anastasia Kașevarova, consilieră a președintelui Dumei, Viaceslav Volodin, potrivit EFE și RIA Novosti.
Sancțiunile impuse de președintele SUA, Donald Trump, împotriva Iranului și Venezuelei au avut ca efect colateral o creștere a cererii pentru petrolul rusesc, astfel că producătorii ruși de petrol au câștigat venituri suplimentare de cel puțin 905 milioane dolari în perioada cuprinsă între luna noiembrie 2018 și iulie 2019, conform calculelor realizate de Bloomberg.
Ambasadorul american în Rusia, Jon Huntsman, și-a prezentat demisia președintelui Donald Trump, prin intermediul unei scrisori, și intenționează să revină în statul său de origine, Utah, potrivit unei persoane apropiate acestuia, relatează CNN.
Departamentul de Stat al Statelor Unite a anunțat sâmbătă impunerea unei a doua serii de sancțiuni Rusiei, pentru folosirea neurotoxinei noviciok în încercarea de asasinare a fostului dublu agent rus Sergei Skripal și a fiicei acestuia Iulia Skripal, care a avut loc în Marea Britanie, pe 4 martie 2018.
NATO a acuzat vineri Rusia de sfârșitul Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF) - care a dezarmat nuclear Europa și pe care l-a încheiat cu Statele Unite în 1987 - și a dat asigurări că va răspunde în ”mod măsurat și responsabil” amenințării noilor rachete ruse, relatează AFP.
Rusia și Statele Unite ale Americii au anunțat astăzi, imediat una după cealaltă, că se retrag din tratatul de dezarmare nucleară INF, cele două state acuzându-se reciproc pentru că a trebuit să ia o astfel de decizie, relatează AFP.
Statele Unite studiază posibilitatea de a sancționa Rusia pentru sprijinul acordat președintelui venezuelan Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi mai recunoaște legitimitatea, a afirmat miercuri un oficial american cu rang înalt, citat de AFP.
Reprezentanți ai Statelor Unite ale Americii și Rusiei urmează să se întâlnească miercuri la Geneva pentru a discuta despre principiul unui nou acord asupra armelor nucleare care ar putea eventual include și China, au declarat luni seara înalți reprezentanți ai administrației de la Washington, citați de Reuters.
Rusia a livrat Turciei duminică, a treia zi consecutiv, componente ale sistemului de apărare antiaeriană de tip S-400, relatează The Associated Press, preluată de News.ro.
Kremlinul a informat joi că armata Rusiei urmărește cu atenție planurile SUA de a trimite 1.000 de soldați în Polonia și ia măsuri pentru a se asigura că securitatea națională nu este amenințată de ceea ce Rusia numește o trădare a încrederii, conform Reuters.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că relațiile dintre Moscova și Washington devin din ce în ce mai rele, notând într-un interviu publicat joi că administrația americană a impus numeroase sancțiuni Rusiei, relatează Reuters.