Autoritatea Sanitară Veterinară din Ungaria (NEBIH) a anunțat descoperirea unui focar de gripă aviară cu virusul înalt patogen H5N1 la două ferme de gâște, transmite Reuters.
Chelsy, un câine cu ochi blânzi și cu o afecțiune a sistemului imunitar, a fost adus înapoi la un adăpost de animale din Ungaria, la doi ani după ce fusese adoptat, deoarece proprietarii lui nu și-au mai permis să achite facturile de la veterinar sau hrana, fiind nevoiți să își vândă locuința pentru a o scoate la capăt, relatează vineri Reuters.
Prețul spot al gazelor s-a majorat de 2,5 ori în ultimele zile atât pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), cât și pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă, CEGH, după ce cu numai 2 zile în urmă atinsese cel mai redus nivel din ultimele 15 luni. Motivul: exporturile de gaze rusești prin Turk Stream s-au redus de la începutul acestei luni cu o treime, chiar dacă cel prin cealaltă rută funcțională, cea ucraineană, a rămas la aceași nivel, în special cel către România și Ungaria.
Compania națională de poștă a Ungariei va închide temporar 360 de oficii, pentru a economisi consumul de energie, dar va și concedia 300 de angajați din management și servicii.
Teatre, stațiuni balneare, piscine, biblioteci, muzee și facilități sportive din zeci de localită din Ungaria decid să își suspende activitățile și serviciile din cauza prețurilor la energie, transmite Euronews, citată de Rador.
Guvernul ungar ar putea extinde în următoarele săptămâni domeniul de aplicare a plafonării prețurilor la combustibili și alimentele de bază, a anunțat premierul Viktor Orban, la postul public de radio, transmite Reuters.
Guvernul a decis decontarea de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, a cheltuielilor pentru investițiile la baza materială de reprezentare și protocol, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" (RA-APPS).
Vremea caldă și nivelul ridicat al înmagazinărilor din Europa au făcut ca România să nu mai exporte gaze către Ungaria, ci chiar să importe, pentru prima dată în ultimele 4 luni, timp de 2 zile, gaze din țara vecină. Cum prețul de pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH se situa cu peste 17 euro/MWh sub cel de pe BRM, weekend-ul trecut, fluxul s-a inversat, traderii preferând să intermedieze tranzitul de gaze din Austria, via Ungaria, către România. Ungaria a anunțat recent căva refuza să adere la mecanismul obligatoriu de întrajutorare solidară cu gaze naturale între statele membre UE.
După cum a relatat Profit.ro, cele mai multe dintre statele membre ale Uniunii Europene nu au reușit să încheie acorduri bilaterale interguvernamentale între ele privind luarea de măsuri solidare de întrajutorare în caz de criză a gazelor, măsuri care pot merge până la sistarea furnizării gazelor către marii consumatori industriali dintr-una dintre țări pentru menținerea aprovizionării populației, IMM-urilor și serviciilor publice și sociale dintr-o alta, astfel încât Comisia Europeană a pregătit un proiect de reguli obligatorii de solidaritate care se vor aplica în astfel de situații de criză.
Ungaria va include împrumuturile cu dobândă variabilă pentru întreprinderile mici și mijlocii într-o schemă menită să limiteze dobânzile împrumuturilor și să evite o recesiune, a declarat ministrul Dezvoltării Economice, Marton Nagy, adăugând că băncile vor putea ”cu ușurință” să suporte costul măsurii, transmite Reuters.
Prim-ministrul maghiar Viktor Orban a anunțat vineri că la summitul UE de la Bruxelles s-a ajuns la un acord conform căruia orice plafon viitor al UE impus prețului gazelor nu se va aplica acordurilor pe termen lung de furnizare, precum acordul pe 15 ani pe care Ungaria îl are cu Gazprom.
La doar câteva luni după summitul de la Varșovia al partidelor naționaliste din Europa, povestea de dragoste dintre guvernele Poloniei și cel al Ungariei, care au fost suflete pereche în UE din punct de vedere ideologic pentru ani la rând, pare că s-a încheiat, scrie The Guardian.
Cel mai mare hotel din Ungaria, Danubius Hungaria City Center, cu o capacitate de aproape 500 de camere, va fi închis pe durata iernii, din cauza creșterii prețurilor la energie.
Ministrul ungar de externe și al comerțului, Peter Szijjarto, a inaugurat un terminal feroviar intermodal la Fenyeslitke, în apropierea graniței cu Ucraina, a cărui construcție a costat 30 miliarde de forinți (73 milioane de euro), informează MTI.
Guvernul Ungariei a decis să extindă până în 30 iunie 2023 înghețarea temporară a dobânzilor la creditele ipotecare, a anunțat luni Marton Nagy, ministrul Dezvoltării Economice, transmite MTI.
Guvernul Ungariei a decis să extindă o schemă existentă care limitează dobânzile creditelor ipotecare, începând cu 1 noiembrie, pentru a include credite ipotecare cu dobânzi fixe de până la 5 ani.
Banca Națională a Ungariei a anunțat o majorare de urgență a dobânzii pentru a opri deprecierea forintului, reluând cea mai drastică înăsprire monetară din Uniunea Europeană la mai puțin de o lună după ce a promis că îi va pune capăt.
Operatorul de transport gaze Transgaz a reluat licitația de achiziționare de servicii de echilibrare a Sistemului Național de Transport (SNT) cu gaze din import, în eventualitatea unei penurii pe piața internă. Prima licitație a fost anulată din lipsă de ofertanți, confirmând scepticismul Profit.ro în momentul lansării acesteia. Șansele de reușită ale noii licitații par și mai scăzute, Transgaz păstrând aceeași formulă de preț și micșorând adaosul procentual de la 16 la 15%.
Ungaria a convenit cu Gazprom să redirecționeze livrările de gaze către Budapesta prin conducta TurkStream și, de asemenea, părțile au finalizat condițiile mecanismului de amânare a plăților, a anunțat ministrul de Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat să plaseze Ungaria sub o procedură de monitorizare consolidată din cauza „problemelor legate de statul de drept”, care, în opinia APCE, rămân „fără răspuns”, a anunțat aceasta într-un comunicat.
Ministrul ungar de Externe Péter Szijjártó a spus că în problema extragerii zăcămintelor offshore din România, până acum Ungaria a fost lăsată de izbeliște de o companie americană și una austriacă, după ce contractul de achiziție pentru trei miliarde de metri cubi de gaze se afla deja în vigoare, însă proiectul a fost oprit în cele din urmă, relatează hirado.hu.
Ambasadorii UE au dat Ungariei termen până în 19 decembrie pentru a pune în aplicare reformele anticorupție la care s-a angajat pentru a evita suspendarea fondurilor europene, au declarat surse diplomatice, citate de Le Figaro.
Ungaria ar putea să solicite aderarea la ERM-2, anticamera zonei euro, în acest an sau anul următor, a declarat ministrul Finanțelor, Mihaly Varga, în contextul în care oficialii de la Budapesta încearcă să găsească modalități pentru a opri prăbușirea forintului care creează pagube economiei, transmite Bloomberg.
Budapesta și Belgrad au stabilit să construiască un nou oleoduct pentru ca Serbia să poată să primească petrol rusesc după ce se va sista furnizarea prin conductele care acum trec prin Croația, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, citat de agenția EFE.
Populația ungară a început să se adapteze la o inflație mai mare, iar în lunile următoare efectul înăspririi bugetului (de exemplu din cauza modificărilor legate de impozitul unic pentru independenți și micii întreprinzători) ar putea întări și mai mult acest aspect, scrie Világgazdaság, potrivit Rador.