

Preluarea lanțului de magazine Profi de către Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a accelerat deja vânzările europene ale grupului, fiind calculată acum o creștere de aproape 11% pentru ultimul trimestru al anului trecut.
Grupul italian Ariston intenționează să preia Riello Group, tot din Italia, activ în producția și comercializarea de arzătoare, cazane, pompe de căldură și sisteme de climatizare.
Grupul BP a anunțat suspendarea programului său de răscumpărare de acțiuni de 750 de milioane de dolari, într-un nou semn al presiunii exercitate de scăderea prețului petrolului asupra marilor companii energetice.
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, va dezvolta în cadrul parcului eolian Sălbatica 1, un sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) cu o capacitate de 60,12 MWh.
Autoritățile avertizează că mai multe persoane au fost înșelate prin intermediul unor mesaje false primite din partea altora care pretindeau a fi fiul sau fiica acestora.
Rezultatele financiare ale Ford Motor pentru 2025 au adus câteva contraste în raportul prezentat de companie, care au în prim-plan costurile uriașe produse de renunțarea la proiectele majore de electrificare, dar și veniturile istorice obținute de companie.
O casă de avocatură a obținut anularea definitivă, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), a unor obligații fiscale de aproape 7,2 milioane de euro, reprezentând TVA impuse suplimentar de ANAF societății Heineken România SA cu privire la discount-urile oferite de aceasta distribuitorilor săi.
Samsung a anunțat un nou eveniment Unpacked pentru 25 februarie în San Francisco, unde, cel mai probabil, vor fi prezentate noile smartphone-uri din seria Galaxy S26.
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air anunță că începând cu 30 martie 2026 va opera zboruri de la București Băneasa către Stockholm Arlanda, în locul actualei conexiuni către Stockholm Skavsta.
Spotify a raportat un profit net de 2,212 miliarde de euro pentru 2025, o creștere de 94% față de anul precedent, când a anunțat primul său profit net anual.
Indicele Confidex, barometrul de încredere al managerilor români în economie, a ajuns la 47,2% în semestrul al doilea din 2025, marcând o scădere semnificativă față de perioadele anterioare și confirmând un trend descendent accentuat.
Zeci de deputați și senatori din coaliția de guvernare, plus unul din opoziție, au reluat aproape mot-a-mot în Parlament un proiect legislativ elaborat inițial anul trecut de către Ministerul Energiei ca draft de ordonanță de urgență, a cărui esență este că autoritățile centrale vor putea decide că unele proiecte de hidrocentrale sunt ″de securitate națională″, iar acest statut le va acorda multiple și ample derogări de la legislația urbanistică, din construcții, a exproprierilor, a achizițiilor publice, de protecție a mediului, a apelor, forestieră, agricolă, fiscală și a accesului terților în zonele amplasamentelor.
Compania finlandeză Nokian Tyres, cu o mare investiție în fabrica de anvelope de la Oradea, de 650 milioane euro, a obținut o primă tranșă din ajutorul de stat de circa 100 milioane de euro aprobat pentru proiect, o nouă plată fiind așteptată în acest an, în funcție de investițiile ce vor fi derulate, dar și de durata procedurilor birocratice, spune CEO-ul Paolo Pompei.
OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din regiune, a cheltuit 15 milioane de euro pe prima sondă, Vineh-1, forată în blocul Han Asparuh din Marea Neagră bulgărească, calificată drept una „uscată”, ca urmare a faptului că nu au fost descoperite rezerve semnificative de gaze naturale.
Volumele vândute de îmbuteliatorul Coca-Cola HBC în România au scăzut în 2025, pentru al treilea an consecutiv, compania reclamând un mediu de consum dificil pe piața locală.
PPC Energie din grupul grec omonim, al doilea cel mai mare furnizor de profil din România, încearcă să-și păstreze clienții casnici care vor să plece la concurență cu o ofertă al cărei preț final se apropie de pragul psihologic de 1 leu/kWh.
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au semnat o decizie strategică pentru brandul Praktiker Hellas, cel mai mare lanț de bricolaj din Grecia, pe care l-au preluat în vară, majorându-i semnificativ capitalul social, cu peste 14 milioane euro.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
| 1 EUR | 5.2436 | -0.0052 | -0.10 % |
| 1 USD | 4.5565 | +0.0463 | +1.03 % |
| 1 GBP | 6.0676 | -0.0042 | -0.07 % |
| 1 CHF | 5.7073 | -0.0169 | -0.30 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro