Opinii

Disclaimăr: acesta este un fragment explicativ. Pentru că degeaba îți explică cineva pe larg și cu amănunte cum să înoți sau cum să mergi pe bicicletă. Când intri în apă sau urci în șa, realitatea sună altfel.

Pe 8 septembrie, România marchează Ziua Petrolistului. Dincolo de dimensiunea simbolică, acest moment ar trebui să fie o ocazie de reflecție asupra rolului economic și strategic al unei industrii care, de aproape 170 de ani, susține dezvoltarea țării. Într-o perioadă în care discursul public european este dominat de tranziția verde și de imperativele climatice, riscul cel mai mare este să ignorăm faptele: sectorul țiței și gaze rămâne un pilon al economiei românești și o garanție de securitate energetică.

Pe lângă criza de încredere perpetuă, România este acum într-o plină criză bugetară. Și tocmai asta face ca toate deciziile, oricât de corecte sau necesare ar fi din punct de vedere economic, să fie resimțite și mai dur în societate.

Toată atenția publică este concentrată în aceste zile pe pachetele de măsuri guvernamentale, pe zecile de mii de angajați din administrația locală care ar putea fi concediați, pe tensiunile din coaliție și pe scenarii despre demisia premierului sau ieșirea PSD de la guvernare. În paralel, unii analiști și jurnaliști vorbesc deja despre o nouă majorare anul viitor a TVA, de la 21% la 23%, dacă măsurile de austeritate luate până acum nu-și vor face efectul și nu vor opri creșterea deficitului. Atmosfera este una încordată, apăsătoare, dominată de sentimentul că România se îndreaptă inevitabil către zid.

Printre reformele din Pachetul 2 pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea se află și „conversia obligatorie” în capital social a împrumuturilor asociaților către societate, în situația în care activul net al acesteia este mai mic de jumătate din capitalul social subscris și problema nu este remediată în termenul prevăzut de lege.

Cred că am stabilit – și nu de azi, de ieri – că propaganda există pentru ca oamenii să-și părăsească și casa, și familia, și rostul și să umble năuci prin lume în căutarea unor iluzii. În urmă cu două mii de ani, se spunea că, după forța armată, propaganda vine pe locul doi în puterile și consistența unui stat

Înainte de a înainta prin nisipurile mișcătoare / seducătoare ale netului, am să încerc să vă amintesc ceva simplu și ușor de înțeles. Scrutând istoria, avem deseori impresia că strămoșii noștri au fost, în mare măsură, niște idioți. Cum de nu au putut să-și dea seama de context, de consecințe, de pericole? Cum de au ajuns să se măcelărească? Cum de au irosit resurse, oameni, cum au ținut lumea la foc mic, de nu a ieșit nici măcar de un borș și-o mâncărică de cartofi? Au pierdut totul dintr-un simplu calcul greșit. Oare nu era clar de la început – așa cum ne apare nouă astăzi?