Opinii

Faptul că s-au repornit capacități mari de producție este lăudabil și de încurajat. Asta nu înseamnă, nici pe departe, că s-a rezolvat criza economică din industriile respective și, cu atât mai puțin, din întreaga economie. Ci doar că s-a făcut un pas. Criza va da semne că a fost rezolvată doar atunci când producția respectivelor capacități se va și vinde. Aici intervine scepticismul meu, care-mi spune că oamenii vor fi mai reticenți în a achiziționa mașini, electrocasnice etc. Deci fără vânzări, capacitățile de producție vor lucra pe stoc și vor fi nevoite să revină la șomaj. Cu tot ce decurge de aici; ajutor de șomaj de la stat, lipsă de bani (reprezentând contribuții) către stat.

Trăim cu adevărat vremuri unice. Deși au mai avut loc crize economice cu serioase implicații la nivel global și care au afectat și mediul de afaceri din România, nu cred că cineva putea cu adevărat să fie pregătit pentru criza actuală. Nu-mi aduc aminte de o criză recentă care să aibă ca element central – impactul asupra sănătății populației globului. Cel mai des invocată criză medicală similară a fost cea cu gripă spaniolă din 1918, dar este absolut evident că trăim într-o altă lume acum, la peste 100 de ani mai târziu.

Încheiem o etapă prelungită de stare de urgență care a fost declarată pentru combaterea unei epidemii, dar care a sfârșit prin a fi mai degrabă o poveste despre confiscare de drepturi și libertăți, vătămare a economiei, șicanare sau chiar strivire a românilor în cele mai importante aspecte ale vieții sociale și individuale. Impactul medical văzut post-factum cu atât mai mult revelează măsurile ca disproporționate și cu efecte adverse care exced prezumtivele câștiguri ale frânări extinderii infecțiilor cu noul virus.

Știu că una dintre soluțiile la actuala criză sanitară și la cea economică ce va urma este urmarea îndemnului clasic ”prin noi înșine”. Fără să mă gândesc la autarhie, concept imposibil chiar și în post-globalizare, cred că măcar pe alocuri putem fi autosuficienți, așa cum este cazul în domeniul agriculturii și alimentației. Așa că recenta declarație a președintelui Iohannis este un argument perfect în această chestiune.

Economia se rupe. Prelungirea pe termen nedefinit a închiderii unor sectoare întregi în numele luptei cu o gripă – fără baze de date relevante sociologic și cu asumări nedovedite empiric – este inacceptabilă în măsura în care deviază România de pe linia de dezvoltare, aruncă sute de mii de români în șomaj, prăbușește climatul social necesar prosperității, aduce spre faliment afaceri uneori cu o vechime de peste un sfert de veac și finalmente lovește direct în capacitatea sistemului medical de răspuns la o mulțime de alte boli, cu potențial încă mai letal decât intens-mediatizatul COVID-19.

Multe țări europene încep din această săptămână relaxarea graduală a regulilor impuse la debutul pandemiei. Dar, atât autoritățile germane cât și cele franceze, au lăsat de înțeles că regulie vor trebui inăsprite din nou dacă responsabilitatea individuală dovedită în contextul ridicării graduale a limitărilor inițiale nu se va dovedi eficientă în ținerea sub control a noului coronavirus. Însă punctul de referință pentru aceste țări este reprezentat de măsurile proactive luate încă de la început. La noi nu prea le-am văzut.

În inconștiența mea, am crezut că acest șoc medical și economic prin care trecem ne va trezi la realitate. Că vom realiza nevoia urgentă a unei resetari, a renunțării la "lasă că merge și așa". Am crezut că "elita" care ne conduce va realiza gravitatea momentului și, pe lângă lupta cu virusul, va gândi un adevărat plan de revenire a țării. Din toate punctele de vedere: sistem de sănătate, economie, politic, morală etc.

La două luni de când a fost confirmat primul caz de infectare cu coronavirus în România ne-am întors la normalitatea pe care o știam demult. Lucrurile de actualitate încep să își piardă din importanța de moment, iar discursurile publice se îmbracă tot mai mult în haine politice.