Daimler dezminte că ar utilizat dispozitive care permit încălcarea standardelor de mediu

Daimler dezminte că ar utilizat dispozitive care permit încălcarea standardelor de mediu
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 feb 2016

Acuzațiile din SUA privind nivelul excesiv al emisiilor de oxid de azot (NOx) la modelele Mercedes sunt nefondate, a anunțat vineri grupul german Daimler AG , transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proprietarul unui model diesel Mercedes BlueTEC acuză grupul german că a programat intenționat vehiculele diesel astfel încât nivelul emisiilor de oxid de azot este de 19 de ori mai ridicat decât cel permis conform standardelor Agenției pentru Protecția Mediului din SUA (EPA), când operează la temperaturi mai mici de 10 grade Celsius, a anunțat vineri firma de avocatură Hagens Berman, care reprezintă și proprietarii de vehicule Volkswagen implicate în scandalul emisiilor.

Un purtător de cuvânt al Daimler a precizat că producătorul auto va examina nivelul emisiilor și se va apăra în instanță împotriva acuzațiilor.

Acțiunile Daimler au scăzut vineri cu 3%, la 62,82 euro, la Bursa de la Frankfurt.

Mercedes-Benz, acuzată în instanță că a utilizat dispozitive care permit încălcarea standardelor de mediu CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz, acuzată în instanță că a utilizat dispozitive care permit încălcarea standardelor de mediu

Producătorii de mașini diesel sunt în centru atenției după ce Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Daimler a dezmințit în mod repetat că ar fi falsificat testele privind nivelul emisiilor.

În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeș, în România, unitatea de producție pentru montaj cutii de viteză automate pentru autoturismele de lux Mercedes-Benz. 

Sursa: Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes
daimler
nox