EXCLUSIV Dacia s-a apropiat în luna august de volumele vândute înainte de criză. Dispariția lui Dokker, marea pierdere a mărcii în 2022

EXCLUSIV Dacia s-a apropiat în luna august de volumele vândute înainte de criză. Dispariția lui Dokker, marea pierdere a mărcii în 2022
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 sep 2022

Printr-un ritm al vânzărilor susținut, în special în ultimele 3-4 luni, Dacia a reușit să iasă din tendința generală a industriei auto de scădere și a recuperat o bună parte din pierderile înregistrate în anii 2020 – 2021, din cauza pandemiei de coronavirus și apoi din cauza crizei de semiconductori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Constructorul roman de automobile Dacia a vândut la nivel mondial, în luna august, 43.211 autoturisme, potrivit datelor consultate de Profit.ro, apropiindu-se de nivelul vândut în urmă cu trei ani, înainte de declanșarea celor două crize apărute în industria auto. Volumul vândut este cu peste 2.100 de autovehicule mai mare decât cel înregistrat în urmă cu un an, în perioada similară, reprezentând un avans de 5,2%, în luna august.

Din totalul vânzărilor, un volum foarte mic, de 250 de vehicule, au fost LCV-uri, Dacia pierzând complet acest segment de piață, pe care îl acoperea anterior cu Dokker.

Principala piață a mărcii Dacia, Europa, a adus și cea mai mare parte a vânzărilor, cu 37.000 de autoturisme vândute, cu peste 5.000 mai multe decât în urmă cu un an. Este pentru prima dată în istoria mărcii, așa cum am anunțat încă de la publicarea datelor ACEA, când Dacia depășește la vânzări Renault, în Europa, pe segmentul de autoturisme (28.900 Renault).

Pe piețele internaționale, vânzările Dacia au însumat numai 5.900 de autoturisme și niciun LCV. Volumul este similar cu cel de anul trecut (mai mic cu 140 de unități), pe aceste piețe.

După opt luni, vânzările mărcii Dacia au urcat la 373.000 de unități, cu 20.000 de autovehicule mai multe față de primele opt luni din 2021, corespunzător unei creșteri de 5,7%. Dacia a reușit în contextul fluctuațiilor de vânzări ale pieței globale de autovehicule, să-și ajusteze discret cota de piață, de la 0,66%, la 0,74%.

În Europa, datele privind vânzările Renault Group, analizate de Profit.ro, arată că Dacia a vândut în 2022, până la finalul lui august, 311.664 de autoturisme, la care se adaugă 2.630 de vehicule comerciale, marea lor majoritate fiind Duster.

EXCLUSIV Dacia va prezenta la Paris primul motor hibrid din istoria mărcii. Când se lansează oficial Jogger HEV și unde va fi produs CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dacia va prezenta la Paris primul motor hibrid din istoria mărcii. Când se lansează oficial Jogger HEV și unde va fi produs

Cele mai vândute modele Dacia

O competiție interesantă se dă între Sandero și Duster, pentru poziția de „cel mai vândut automobil Dacia”, având în vedere că, pe piețele globale, Duster are un public mai fidel, însă Sandero este un automobil preferat de europeni. În plus, a treia generație Sandero nu a fost încă lansată pe toate piețele, astfel că 90% din vânzările sale sunt generate în Europa, față de Duster, care își asigură cam 70% din vânzări în Europa. În total, au fost vândute anul acesta 145.500 de autoturisme Sandero și 132.500 Duster, pe ansamblul piețelor pe care este prezentă marca. Celelalte modele sunt la mare distanță, dar cresc de la o lună la alta: Spring are 26.500 de autoturisme vândute în 2022, cu un volum de 3.685 unități în august, iar Jogger a ajuns deja la 33.800 de unități, cu 5.200 de autoturisme vândute doar în luna a opta.

Cât a recuperat Dacia din pierderi

Pentru o mai bună imagine privind evoluția Dacia în cei aproape trei ani de crize pandemice și de semiconductori, putem compara cifrele de vânzări din 2019, în luna similară, august. Vânzările la acel moment ale Dacia atinseseră un prag-record: 44.367 de autoturisme vândute în Europa plus 2.864 de LCV-uri, la care se adăugau 8.189 de autoturisme vândute în restul țărilor (Africa, Orientul Mijlociu etc.). Asta înseamnă că volumul de autoturisme din Europa vândute de Dacia a ajuns la 84% din performanțele mărcii de acum trei ani, iar pe cele opt luni procentul este de 82%.

O situație mult mai proastă este pe segmentul LCV, din cauza lui Dokker, care a fost eliminat din oferta Dacia, fiind „transformat” în Renault Express. Acesta din urmă este o mașină mai bine echipată, dar mai scumpă, care ar trebui să genereze mai mult profit. În 2019, Dokker vindea aproximativ 5.000 de unități pe lună și pe intervalul analizat, ianuarie – august, volumul vândut era de 35.000 de vehicule, care nu au fost înlocuite de alt model. Vânzările de vehicule comerciale de acum ale Dacia abia dacă mai ajung la 10% din cele dinainte de criză.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia vanzari
dacia inmatriculari
dacia europa
cele mai vandute modele dacia