Familia Peugeot, gata să susțină o nouă achiziție a grupului PSA

Familia Peugeot, gata să susțină o nouă achiziție a grupului PSA
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 22 mar 2019

Familia Peugeot a anunțat că susține extinderea grupului PSA prin fuziuni sau achiziții, după ce Carlos Tavares a intrat într-un dialog la distanță cu șefii Fiat Chyrsler pe tema unor posibile colaborări.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Robert Peugeot, președintele holdingului prin care familia Peugeot deține o participație de 12,23% în PSA (Peugeot S.A.), a declarat într-un interviu acordat cotidianului Les Echos că familia va susține o nouă achiziție dacă va exista o oportunitate în acest sens. „Am susținut proiectul Opel de la început. Dacă o altă oportunitate apare, nu o să punem frână, Carlos știe asta”, a mai precizat Robert Peugeot, referindu-se la președintele PSA, Carlos Tavares. El a mai subliniat că nu se aștepta ca restructurarea afacerilor Opel să se producă atât de repede.

Familia Peugeot nu mai este acționar majoritar al PSA, dar este unul dintre cei trei mari acționari, alături de compania chineză Dong Feng și statul francez prin banca BPI France, toți cu 12,23% acțiuni, dar cu drepturi de vot diferite.

FOTO Mercedes-Benz va construi un SUV Maybach, de 200.000 de dolari, în uzina din SUA CITEȘTE ȘI FOTO Mercedes-Benz va construi un SUV Maybach, de 200.000 de dolari, în uzina din SUA

Informațiile neoficiale din ultima perioadă fac referire la pozibile achiziții pe care Carlos Tavares le caută pentru PSA Group, pentru a-și extinde operațiunile în afara Europei, care reprezintă deocamdată circa 80% din piața companiei. Un dialog la distanță între Tavares și Mike Manley, dar și unele informații publicate de Automotive News, au stat la baza speculațiilor privind căutările pe care Tavares le-a inițiat. Acesta a angajat, se pare, consultanți pentru a găsi posibile noi achiziții sau parteneriate care ar permite companiei să își extindă afacerile pe alte continente.

Una dintre țintele PSA ar fi Fiat Chrysler Automobiles, compania având o expunere foarte bună pe piața americană, pe care Tavares și-o dorește foarte mult. General Motors și Jaguar Land Rover sunt și ele pe lista scurtă a șefului Peugeot SA, chiar dacă acestea au o deschidere mult mai restrânsă în privința parteneriatelor.

Întrebat de jurnaliști, la Geneva, dacă est einteresat de o colaborare cu PSA, Mike Manley, CEO FCA, a fost sincer: „Orice deal care ar face Fiat mai puternică” poate fi interesant. La rândul lui, Tavares a replicat prompt: „Iubim să discutăm cu oameni care vor să facă deal-uri”.

viewscnt
Afla mai multe despre
psa
carlos tavares
peugeot
opel
fiat
chrysler
robert peugeot