Grupul Caroli a angajat circa 350 de persoane în divizia proprie de distribuție și logistică

Grupul Caroli a angajat circa 350 de persoane în divizia proprie de distribuție și logistică

Khaled El Solh, CEO Caroli Foods

Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 25 ian 2016

Producătorul de mezeluri Caroli Foods Group a anunțat lansarea diviziei FoodLine Logistics, după o perioadă de cinci luni în care a funcționat ca program-pilot. În cadrul acesteia, sunt angajate circa 350 de persoane, spun reprezentanții companiei. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ideea inițiativei de distribuție internă a pornit ca o necesitate de a suplini serviciul existent pentru a acoperi cererea de pe piață din ce în ce mai mare și ca o soluție de optimizare a costurilor.

"Din luna iulie, de când s-a înființat FoodLine Logistics, am modificat fluxurile și procesele astfel încât, în prezent, distribuim în toată țara produse cu un termen de valabilitate scurt, fiind constienți că logistica în temperatură controlată este o sursă valoroasă pentru un business FMCG. Pentru noi, logistica este un instrument vital de business, iar FoodLine Logistics devine un avantaj competitiv. În acest moment, ne concentrăm pe consolidarea echipei, a proceselor și a activităților cu clienții interni și externi pentru a transforma FoodLine Logistics într-o companie puternică”, a declarat Leonard Oțelea, manager de Logistică FoodLine.

FoodLine Logistics dispune de un parc de mașini cu peste 150 mijloace de distribuție și transport, la care se adaugă cele 120 de mașini care aparțin altor departamente. Zilnic, funcționează un flux de 120 de mijloace de transport de toate dimensiunile (tiruri, camioane, dube), pe perioada unui an fiind estimată parcurgerea a aproximativ 7 milioane de kilometri.

PFA au termen 1 februarie pentru declarația la Fisc: Cine are obligația să se înscrie și cine este exceptat? CITEȘTE ȘI PFA au termen 1 februarie pentru declarația la Fisc: Cine are obligația să se înscrie și cine este exceptat?

Grupul deține un portofoliu format din brandurile Campofrio, Caroli, Maestro și Sissi.

În 2014, Caroli Foods Group, controlat de familia libaneză El Solh, a avut afaceri de 348,4 milioane de lei (78,4 milioane de euro) și un profit de 17,8 milioane de lei (4 milioane de euro). Producătorul de mezeluri are 1.113 angajați.

Printre competitorii Caroli se numără CrisTim, Aldis, Angst, Fox, Meda Prod 98 și H&E Reinert.

viewscnt
Afla mai multe despre
caroli foods group
divizie logistica
producator mezeluri