Marca VW a depășit Tesla, pe segmentul electric, în Germania

Marca VW a depășit Tesla, pe segmentul electric, în Germania
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 16 ian 2024

Competiția dintre VW și Tesla pe piața germană a mașinilor electrice a fost câștigată de compania germană, potrivit datelor oficiale anunțate de autoritățile germane.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Marca Volkswagen a depășit Tesla pe piața din Germania, unde a înmatriculat anul trecut 70.600 de vehicule electrice după o creștere de 11,7% față de anul precedent. Tesla a încheiat anul pe locul al doilea, cu 63.700 autoturisme înmatriculate, în scădere substanțială față de anul trecut cu nouă procente. Tesla și-a păstrat poziția de lider pe modele, unde Model Y a înmatriculat un volum de 45.800 de autoturisme.

ULTIMA ORĂ - LISTA Schimbări ale polițelor RCA, prețul va fi redus pentru unele categorii. Care sunt propunerile ASF CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ - LISTA Schimbări ale polițelor RCA, prețul va fi redus pentru unele categorii. Care sunt propunerile ASF

În total, Germania a înmatriculat în 2023 un număr de 524.200 de mașini 100% electrice, în creștere cu 11,4 procente. Ponderea tuturor vehiculelor electrice în cele 2,84 milioane de autoturisme noi înregistrate în anul care s-a încheiat a fost de 18,4%, în creștere față de 17,7% câte erau în 2022.

În total, grupul VW a crescut cu 22% pe piața de origine, cu un total de 147.900 vehicule electrice. La acest volum au contribuit Audi, cu 30.600 de mașini, Skoda, cu 23.500 de vehicule, SEAT cu 17.500 de vehicule și Porsche, cu 5.700. Cota de piață a electricelor în vânzările VW a fost peste 28%.

Volkswagen rămâne pe locul doi la nivel global, Toyota își păstrează locul 1 CITEȘTE ȘI Volkswagen rămâne pe locul doi la nivel global, Toyota își păstrează locul 1

Grupul Stellantis s-a clasat pe locul al treilea, după VW Group și Tesla, cu mărcile Citroën, Peugeot și Opel, având un volum de 71.300 mașini electrice înmatriculate.

Cele trei companii germane de automobile, VW, Mercedes-Benz și BMW, au reușit să controleze piața pe segmentul electric, ajungând la o cotă de 38%, cu o creștere de 32 de procente față de anul anterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
tesla
cele mai vandute masini electrice