Dafora Mediaș și-a redus cu 2 treimi pierderile semestriale. În primăvară, pentru a obține cash, compania a scos la vânzare o vilă din București

Dafora Mediaș și-a redus cu 2 treimi pierderile semestriale. În primăvară, pentru a obține cash, compania a scos la vânzare o vilă din București
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 21 aug 2018

Deși are venituri în creștere cu aproape 65%, compania de foraje Dafora, cu planul de reorganizare aprobat în urmă cu 1 an, este încă pe pierdere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Dafora Media (DAFR) a realizat în primele 6 luni ale acestui an venituri de 49,60 milioane lei, în urcare cu 64,60% față de cele de 30,13 milioane lei, din perioada similară a anului precedent. Compania, unde acționar majoritar este omul de afaceri Gheorghe Călburean, face eforturi pentru redresarea bilanțieră. Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din 23 iunie a aprobat, la solicitarea administratorului judiciar, CITR Filiala Cluj SPRL, reducerea cu 95,22 milioane lei a capitalului social, la 5,01 milioane lei, de la 100,23 milioane lei, în scopul acoperirii pierderilor din anii precedenți.

Pentru a obține cash, Dafora a scos la vânzare în această primăvară o vilă din București, prețul de pornire fiind de 1 milion de euro. Compania mizează și pe o majorare a câștigurilor din activitatea de bază, însă la S1 încă societatea are o pierdere operațională de 1,15 milioane lei, e adevărat, redusă cu 86,94% față de 8,79 milioane lei.

Profitul net al Nuclearelectrica a crescut cu 16% în S1 2018, urmare a majorării prețului de vânzare a energiei pe fondul liberalizării totale a pieței CITEȘTE ȘI Profitul net al Nuclearelectrica a crescut cu 16% în S1 2018, urmare a majorării prețului de vânzare a energiei pe fondul liberalizării totale a pieței

Dafora are contractate lurări de foraj sondă pentru OMV Petrom (SNP). Spre exemplu, pentru sonda 360 Caragele valoarea contractului se ridică la 20,74 milioane lei. Pentru execuția lucrărilor la sonda 678 Țintea clientul OMV Petrom a acordat calificativul „foarte bun”.

Dafora a întregistrat, totuși, în primul semestru un rezultat global negativ, de 3,29%, corectat cu 66,37% față de pierderea de 9,77 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut.

Activele totale ale Dafora erau la data de 30 iunie de 116,11 milioane lei, cu 26,84% mai mari decât cele de 91,54 milioane lei de la sfârșitul lui 2017. În același răstimp, datoriile pe termen scurt au crescut cu 128,35%, la 64,06 milioane lei, de la 28,05 milioane lei, iar datoriile pe termen lung au fost amputate cu 78,67%, la 72,90 milioane lei, de la 341,82 milioane lei.

În contextul aprobării de către instanță a planului de reorganizare a societății, Dafora a revenit la tranzacționare în ringul Bursei de Valori București în luna septembrie a anului trecut, după o suspendare de 2 ani. Tendința a fost de apreciere susținută în ultima parte a anului trecut, însă cea mai mare parte a acestui impuls pozitiv a fost amendat în 2018. La ultimul preț de închidere de 0,0168 lei/acțiune, capitalizarea de piață a societății este de 16,84 milioane lei (3,62 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
dafora
bvb
bursa
omv petrom