După votul pentru Brexit, randamentele titlurilor de stat britanice ajung la un nou minim

După votul pentru Brexit, randamentele titlurilor de stat britanice ajung la un nou minim

Trezoreria Marii Britanii, emitentul unor titluri de stat la minime istorice

scris 3 iul 2016

Obligațiunile guvernamentale ale Marii Britanii cu scadența la 10 ani au crescut consistent săptămâna ulterioară refrendumului pentru Brexit. Acestea poartă o dobândă de numai 0,80%, față de randamentul de 1,35% anterior votului britanicilor pentru ieșirea din țării din Uniunea Europeană. Obligațiunile guvernamentale cu scadențe scurte deja oferă pentru prima dată randamente negative.

Brexit-ul a lovit în lira sterlină, dar s-a răsfrânt și prin dobânzi mai mici. Costurile de a se împrumuta ale statului britanic au scăzut spectaculos în această săptămână, tendința fiind de apreciere pentru titlurile de stat după votul de la referendum prin care cetățenii din Regatul Unit s-au pronunțat în favoarea părăsirii Uniunii Europene de către țara lor. Perspectiva ca Banca Angliei să relaxeze politica monetară i-a îngrămădit pe investitori către piața britanică de bonduri, scrie Financial Times.

Înseamnă coborârea randamentelor faptul că investitorii au mai multă încredere în finanțele publice ale unei Marii Britanii ieșite din Uniune sau, dimpotrivă, jucătorii din piața locală sesizează imediat mai puține oportunități după votul acordat pentru Brexit și preferă să parcheze banii în titlurile de stat? Este o întrebare al cărui răspuns îl vom afla tot de la piețe în lunile următoare, cele pentru care guvernatorul Băncii Angliei a promis joi „o oarecare relaxare a politicii monetare”.

Titlurile de stat cu maturitate la 10 ani au pierdut vineri 8 puncte de bază, atingând un nou record de 0,78%, după ce anterior dobânda pe care aceasta o purtau era de 1,38%, echivalent al minimelor din iulie 2012. În momentul imediat premergător aflării rezultatelor referendumului, randamentul era de 1,35%. În același timp, randamentele bondurilor cu scadența în 30 de ani au atins un minim istoric de 2,19%.

Randamentul titlurilor de stat germane pe 10 ani a atins valori negative pentru prima dată în istorie CITEȘTE ȘI Randamentul titlurilor de stat germane pe 10 ani a atins valori negative pentru prima dată în istorie

Este un context general favorabil piețelor de bonduri la nivel mondial. Cum votul pentru Brexit a antrenat turbulențe financiare pe piețele internaționale, investitorii mizează că Rezerva Federală Americană va amâna creșterea dobânzilor, ceea ce se traduce prin prețuri mai ridicate pentru obligațiunile guvernamentale. „Credem că este unul dintre acele momente cheie pentru instrumentele cu venit fix la nivel mondial”, spune Luis Costa, strategist la grupul bancar american Citi. „Se pare că am ajuns foarte aproape de punctul în care urmează o nouă etapă de scăderi ale randamentelor titlurilor emise de Trezoreria SUA”, a continuat el.

Este un efect care a antrenat scăderi ale dobânzilor și pe piața britanică. Emisiunile pe scadențe scurte ale trezoreriei Regatului Unit se tranzacționează la niveluri la care oferă randamente negative pentru prima dată, după un model deja existent în piața obligațiunilor guvernamentale din Elveția. „Votul pentru Brexit a împins randamentele titlurilor de stat britanice pentru prima dată sub zero. Remarcabil, piețele mizează acum pe o continuare a scăderii dobânzilor, deși acestea sunt deja la minime record”, a declarat pentru FT Laith Khalaf, senior analyst la compania de servicii financiare Hargreaves Lansdown.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
dobanzi
titluri de stat
lira sterlina
titluri de stat
bonduri
banca angliei
brexit
marea britanie