Novarion DMX Construction, companie sibiană cu peste 10 ani de experiență în construcții și antrepriză generală, cu un portofoliu de 150.000 metri pătrați construiți, derulează în perioada 3-9 iulie o ofertă publică în vederea listării pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare AeRO al Bursei de Valori București, operațiune anunțată anterior de Profit.ro ca fiind pregătită.
În vânzare sunt 1 milion de acțiuni nou-emise într-o majorare de capital care sunt oferite la prețul de 17,00 lei/acțiune. Investitorii care plasează ordine în primele 3 zile lucrătoare ale ofertei beneficiază de un discount de 6%, respectiv de o alocare la prețul de 15,98 lei/acțiune, care va fi pro-rata în caz de suprasubscriere.
Astfel, operațiunea de piață intermediată de SSIF TradeVille ar urma să fie în zona de 3 milioane euro. Condiția de succes este subscrierea unui număr de minim 560.000 de acțiuni. Operațiunea de piață nu are un agngajament ferm de subscriere.
Subscrierea minimă este de 100 de acțiuni (deci echivalentul a 1,700 de lei), iar un investitor poate efectua subscrieri multiple.
La închiderea ofertei, în cazul unei subscrieri integrale a acțiunilor nou-emise, numărul total de acțiuni al emitentului ar urma să se ridice la 6,00 milioane acțiuni, din care 5,00 milioane titluri deținute de acționaii majoritari, frespectiv 83,33% din capitalul social.
Aceasta înseamnă că societatea vine în ofertă – la prețul de 15,98 lei/acțiune, la care este probabil să se realizeze majoritatea alocărilor – cu o valoare de piață de 95,88 milioane lei (18,29 milioane euro).
Dacă raportăm respectiva valoare la ultimul profit net, de 8,77 milioane lei, afișat de societate pentru anul 2025, rezultă un nivel al indicatorului P/E, care raportează prețul la câștigul companiei, de 11.
În 2024 câștigul net a fost de 5,76 milioane lei și în 2023 de 1,87 milioane lei. Anul trecut, veniturile totale s-au ridicat la 83,29 milioane lei și câștigul pretaxare EBITDA la 14,69 milioane lei.
Evaluarea ar urma să fie mai atenuată în cazul în care compania va realiza obiectivul pe anul în curs de a obține un profit net de 13-15 milioane lei. În acest caz indicatorul P/E ar fi de 7,4 sau chiar de 6,4.
Aceleași estimări indică pentru 2026 un câștig pretaxare EBITDA de 22 milioane lei și o cifră de afaceri de 100 milioane lei, din care 82 milioane lei o reprezintă contractele deja semnate și restul anticipări în funcție de licitațiile în care compania este angajată.
Compania menmționează în prospect un echilibru între public și privat, într-o dispunere de aproximativ 50% din sectorul privat și 50% în sectorul public unde are facturate lucrări de 50 milioane lei.
Capitalul atras va susține următoarea etapă de dezvoltare a companiei, fiind direcționat către finanțarea capitalului de lucru necesar extinderii portofoliului de proiecte, consolidarea structurii financiare și creșterea capacității de a contracta proiecte de o anvergură mai mare.
Strategia de expansiune se bazează pe 5 direcții, respectiv consolidarea locală, cu execuția proiectelor deja contractate sau aflate în pregătire, inclusiv The River Hotel din Sibiu, extinderea națională către piețele din București și Iași și participarea la proiecte finanțate prin programele ADR și PNRR, achiziții strategice de companii locale ce aduc valoare și expertiză tehnică de natură complementară sau acces la piețele regionale, sectoare noi, incluzând construcții în domeniul apărării prin programul SAFE și expansiune internațională, unde sunt indicate intenții de participare la proiecte de reconstrucție în Ucraina.
Totodată, prin listarea la BVB, compania urmărește atât dezvoltarea organică, cât și posibile achiziții, precum și diversificarea în timp a surselor de finanțare prin acces continuu la piața de capital.
Novarion DMX Construction avea la sfârșitul anului trecut active totale de 98,23 milioane lei, în timp ce datoriile totale erau de 72,97 milioane lei, incluzând împrumuturi și linii de finanțare bancare la Banca Transilvania, UniCredit Bank, Patria Bank, Exim Banca Românească, CEC Bank.
Acționarul majoritar, Novarion Holding deținută de Raul Țărnaru (80%), și Dan Munteanu (20%), fondatorul și Directorul General al companiei, și-au asumat să nu înstrăineze acțiunile deținute pentru o perioadă de șase luni de la admiterea la tranzacționare, reafirmând astfel angajamentul lor față de dezvoltarea pe termen lung a companiei.
















