EXCLUSIV Familia Dobra cumpără terenul fabricii Energomontaj de lângă CET Sud și face în loc un parc de retail cu Lidl și Kaufland. Raul Ciurtin s-a retras din afacere

EXCLUSIV Familia Dobra cumpără terenul fabricii Energomontaj de lângă CET Sud și face în loc un parc de retail cu Lidl și Kaufland. Raul Ciurtin s-a retras din afacere
scris 8 oct 2020

Energomontaj, companie specializată în lucrări de montaj pentru centrale electrice, a aprobat, luna trecut, vânzarea terenului pe care funcționează fabrica sa din estul Bucureștiului, la un preț de circa 10 milioane de euro, către familia Călin și Alina Dobra, interesată să construiască în loc un parc de retail care va cuprinde și un hipermarket Kaufland și un Lidl, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. În promisiunea de vânzare era și antreprenorul Raul Ciurtin printre cumpărători, însă el s-a retras.

În cadrul ultimei Adunări Generale a Acționarilor Energomontaj s-a decis aprobarea trecerii promisiunii de vânzare-cumpărare, semnată în martie 2019, de pe firma Cross City, controlată indirect de familia Ciurtin și familia Dobra, pe firma Entire Real Estate Solutions, controlată de Alina Codruța Dobra și Călin Gabriel Dobra, potrivit termene.ro.

Raul Ciurtin a declarat, pentru Profit.ro, că a decis să se concentreze pe afacerile pe care le are acum în desfășurare, respectiv producătorul de conserve de carne și dulcețuri Prefera Foods și dezvoltarea complexului imobiliar Estoria City, tot alături de familia Dobra.

Fabrica Energomontaj din București se întinde pe un teren de circa 6,2 hectare și este mărginită pe o latură de rezervoarele de păcură ale CET București Sud, cea mai mare centrală termoelectrică în cogenerare din România. Valoarea terenului de pe strada Ilioara, nr. 54, depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor Energomontaj.

Familia Dobra vrea să construiască în locul fabricii un parc de retail care va cuprinde pe jumătate din teren un hipermarket Kaufland și un magazin Lidl, iar pe cealaltă jumătate galerii comerciale, potrivit surselor Profit.ro. Investitorii așteaptă autorizația de demolare, după care vor iniția un Plan Urbanistic de Detaliu, construcția urmând a începe pe parcursul anului viitor.

EXCLUSIV VIDEO Cântăreața Delia și-a cumpărat un penthouse de 3 milioane de euro în One Verdi Park, proiect în care a și investit alături de dezvoltatorul One United și care va fi livrat peste un an CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Cântăreața Delia și-a cumpărat un penthouse de 3 milioane de euro în One Verdi Park, proiect în care a și investit alături de dezvoltatorul One United și care va fi livrat peste un an

Noul proiect vine la scurt timp după ce familia Dobra, alături de familia Ciurtin și antreprenorul clujean Florin Mariș au definitivat prima etapă de dezvoltare a complexului imobiliar Estoria City, ce se realizează în locul fostei fabrici Policolor, aflată la 4 km distanță de noul teren. În această vară, au fost inaugurate magazinele Leroy Merlin, Kaufland și Lidl. De altfel, familia Dobra este cunoscută pentru implicarea în construcția mai multor unități Kaufland și Lidl din țară.

Raul Ciurtin, alături de soția sa Lorena Beatrice, au obținut în 2016 circa 31 milioane euro din vânzarea pachetului de 44,9% deținut la Albalact, firmă fondată de familia sa. Banii obținuți din vânzare au fost direcționați către investiții imobiliare, dintre care cea mai importantă a fost achiziția fostei platformei Policolor din estul Bucureștiului, la un preț de 22 milioane de euro.

Ciurtin mai spune că este în așteptarea unor avize necesare demarării etapei a doua din Estoria City, care va începe cu locuințe, partea de birouri fiind amânată momentan. În varianta inițială, etapa a doua cuprindea prima clădire de birouri, prima clădire rezidențială și o galerie comercială. În total, mai este programată construcția a patru blocuri cu 1.200 de apartamente, două clădiri de birouri cu o suprafață de 50.000 de metri pătrați, 3.000 de locuri de parcare și 2,5 hectare de spațiu verde.


La sfârșitul anului trecut, Raul Ciurtin și Florin Mariș au încasat 30 milioane de euro de la familia Andrea și Ferenc Korponay din Baia Mare pentru trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca.

Energomontaj este deținută de asociația salariaților și rulează afaceri de peste 40 milioane de euro pe an. Compania are la vânzare mai multe active, printre care și clădirea de birouri de pe Calea Dorobanților în care își are sediul central, un teren cu depozite și magazii din zona Progresu, dar și terenuri și clădiri în localitățile Avrig și Oradea. Energomontaj a fost înființată în 1962 cu scopul de a monta centralele electrice care se construiau în România.

Pe strada Ilioara din București se mai pregătește un proiect imobiliar. La sfârșitul anului trecut, omul de afaceri Sorin Bonciu, proprietarul grupului Bomax, pregătea desființarea clădirilor în care funcționează o filială a distribuitorului de gaze Engie România, pentru a construi în loc un supermarket cu galerii comerciale și cinci blocuri cu apartamente. Proprietatea lui Bonciu este aproape de cea a Energomontaj.

EXCLUSIV Familia celebrului avocat Gheorghe Mușat pregătește construcția unui turn de birouri pe un teren din Pipera cumpărat de la fostul deputat Costică Canacheu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia celebrului avocat Gheorghe Mușat pregătește construcția unui turn de birouri pe un teren din Pipera cumpărat de la fostul deputat Costică Canacheu

Kaufland este în plină expansiune pe piața din Capitală. Profit.ro a prezentat în exclusivitate că este în proces de achiziție a unui teren în suprafață de 17.000 de metri pătrați, din cadrul West Park Retail Militari, de la retailerul german de materiale de construcții Hornbach, cu un preț estimat de Profit.ro la 2,5 milioane de euro. Proprietatea vine în completarea noului magazin Lidl, inaugurat în iunie în cadrul complexului comercial West Park.

Retailerul a bătut palma și cu omul de afaceri Horia Culcescu pentru un lot de aproape 2,5 hectare din fostele sere Berceni la un preț de 7,6 milioane euro, tranzacție semnalată în premieră de Profit.ro.

O altă tranzacție importantă realizată recent de retailerul german, și prezentată de Profit.ro, este cea prin care a cumpărat un teren de 1,7 hectare de la avocații Virginica Tanți Dumitrescu și Adrian Ciorobea, la un preț uriaș de 11 milioane de euro.

EXCLUSIV Familia turcă Dilmac, care vinde haine și pantofi în Dragonul Roșu, intră puternic pe piața imobiliară printr-un proiect cu 550 de apartamente lângă ansamblul familiei primarului Robert Negoiță CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia turcă Dilmac, care vinde haine și pantofi în Dragonul Roșu, intră puternic pe piața imobiliară printr-un proiect cu 550 de apartamente lângă ansamblul familiei primarului Robert Negoiță

Primăria Municipiului București a aprobat, la finalul lunii mai, construcția a două hipermarketuri Kaufland pe terenuri deținute de omul de afaceri constănțean Mihai Lucian Palaz, un jucător cunoscut pe piața publicității stradale din România, pe Bulevardul Basarabia, nr. 250 și Drumul Găzarului, nr. 26B. De asemenea, un hipermarket Kaufland se pregătește și în locul fostei fabrici Sinatex din apropierea Halei Traian. Retailerul pregătește un magazin și în locul fabricii Vel Pitar din Berceni.

Kaufland a inaugurat la începutul lunii mai magazinul din locul fostei fabrici Policolor, al 15-lea din București și al 132-lea din România, fiind cel mai mare retailer din țară după cifra de afaceri. A încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 11,87 miliarde lei (circa 2,27 miliarde euro), în creștere cu circa 9% față de anul precedent. Până în 2024, retailerul german vrea să ajungă la 160 de magazine în România, de la 132 în prezent.

Și Lidl este într-o etapă de extindere agresivă pe piața locală. Doar în primele șase luni din an a inaugurat 16 magazine, după ce un an mai devreme a deschis alte 24 de supermarketuri, cele mai multe de la intrarea pe piață, în 2011.

viewscnt
Afla mai multe despre
calin dobra
alina dobra
energomontaj
lidl
kaufland
raul ciurtin