Nordis Group o numește pe Florina Homeghiu în poziția de Head of Legal

Nordis Group o numește pe Florina Homeghiu în poziția de Head of Legal

Florina Homeghiu

Profit.ro
Profit.ro
scris 23 dec 2021

Nordis Group, dezvoltator specializat în ansambluri hoteliere și rezidențiale premium, își mărește echipa de profesioniști în domeniul juridic, numind-o pe Florina Homeghiu în funcția de Head of Legal Department. Din noul rol, Florina va coordona activitatea juridică a companiei Nordis Management. Totodată, Camelia Bindiu preia rolul de Deputy Manager Legal Departament pentru Nordis Management și Head of Legal Departament pentru celelalte companii din grup.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca Head of Legal, Florina Homeghiu se va ocupa de operațiunile juridice care vizează zona comercială a activității desfășurate de către dezvoltatorul Nordis Group. Câteva dintre reperele profesionale ale Florinei sunt reprezentate de experiența acumulată în companii de renume precum Grupul Policolor - Orgachim și Coca-Cola HBC Romania. În ambele multinaționale, Florina Homeghiu a coordonat echipele responsabile de operațiunile juridice în domeniul comercial, marketing, producție, achiziții. Mai mult, în urmă cu câțiva ani Florina a ocupat rolul de Senior Associate pentru compania CMS Cameron McKenna SCA.

Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare CITEȘTE ȘI Susținuți de Orange Fab, românii de la uRADMonitor au construit o rețea de monitorizare a calității aerului ce se bucură de succes în țară și peste hotare

,,Doresc să-mi pun experiența acumulată în mai bine de 16 ani (atât în cadrul firmelor de avocatură, cât și în organizații multinaționale) în slujba numeroaselor proiecte și parteneriate pe care le derulează Nordis Group. Sunt foarte bucuroasă să mă alătur unei echipe ambițioase, care țintește sus și dorește să exceleze în domeniul său de activitate - imobiliare premium. Aceste valori mă definesc și pe mine ca om și am încredere că acest nou început va aduce reușite semnificative ”, a declarat Florina Homeghiu, Head of Legal Nordis Group.

,,Pentru Nordis Group, aducerea Florinei în echipa de profesioniști din sfera juridică este un mare atu. Faptul că, în trecut, Florina Homeghiu a coordonat operațiunile juridice pentru companii precum Grupul Policolor-Orgachim și Coca-Cola HBC Romania reprezintă pentru noi o garanție că va gestiona cu succes ampla activitate juridică derulată de Nordis Group în acest moment”, a precizat Emanuel Poștoacă, Președinte și Fondator Nordis Group.

Absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din Bucuresti, Florina Homeghiu a devenit avocat la scurtă vreme după absolvire, fiind membră a Baroului București din 2006. Ulterior absolvirii facultății, a urmat cursurile de Masterat – Dreptul Afacerilor, Facultatea de Drept, Universitatea din București, cursurile Școlii Doctorale din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative – specializarea Științe Administrative și a terminat un program la IMD Bussiness School, Lausanne (2019). De-a lungul anilor, Florina a lucrat în societăți de avocatură românești și internaționale specializate în consultanță juridică, acoperind arii precum: corporate, comercial (contracte comerciale, tranzacții, activitate de due-diligence privind societăți comerciale din diverse ramuri de activitate), real estate, dreptul energiei etc.

După aproximativ 12 ani de activitate în cadrul firmelor de avocatură, în anul 2017 Florina a decis să facă o schimbare, trecând astfel din postura de avocat extern în cea de avocat intern și, în același timp, de beneficiar al serviciilor de avocatură în cadrul Coca-Cola HBC Romania. Din decembrie 2018 până în aprilie 2020, Florina Homeghiu a ocupat funcția de Country Legal Manager and Compliance Officer în cadrul Coca-Cola HBC Romania. Cea mai recentă poziție ocupată, înainte de a se alătura echipei Nordis Group, a fost cea de Group Legal and Compliance Director în cadrul grupului Policolor - Orgachim.

Nordis Group reprezintă un grup de firme fondat în România, cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea imobilelor și ansamblurilor premium. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management.

viewscnt
Afla mai multe despre
nordis group
florina homeghiu