Zoom reușește să crească chiar și după încetarea pandemiei și a anunțat rezultate peste așteptările analiștilor în al doilea trimestru fiscal.
Acțiunile băncii americane Republic First Bancorp au pierdut peste 40% din valoare în debutul tranzacțiilor, după ce Nasdaq a anunțat că va delista banca regională miercuri, din cauză că nu și-a depus raportul anual la timp.
Indicele bursier american S&P 500 este pe cale să înregistreze cea mai mare pierdere lunară din 2023, tras în jos de creșterea randamentelor titlurilor de Trezorerie, în contextul în care investitorii se confruntă cu perspectiva ca Rezerva Federală să mențină dobânzile la un nivel mai ridicat pentru mai mult timp.
Piețele bursiere au fost lovite de ”o furtună perfectă” săptămâna aceasta, deoarece preocupările legate de încetinirea economiei chineze și ratele dobânzilor americane ridicate au zguduit încrederea investitorilor la nivel global, transmite CNBC.
Acțiunile globale scad abrupt, un indice de referință fiind pe cale să înregistreze cea mai mare pierdere săptămânală din luna martie încoace, în condițiile în care îngrijorările legate de China și creșterea ratelor dobânzilor la nivel mondial au reduc încrederea investitorilor.
Acțiunile europene au coborât la cel mai redus nivel din ultimele cinci săptămâni, extinzând declinul din ultimele zile, pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea ratelor dobânzilor și de încetinirea economiei chineze.
Piețele bursiere europene au scăzut joi, după ce procesele-verbale ale ședinței Rezervei Federale din SUA, din iulie, au arătat că nu sunt excluse noi creșteri ale ratelor dobânzii pentru a tempera inflația, transmite CNBC.
Acțiunile Lenovo Group Ltd au înregistrat cel mai semnificativ declin din ultimele trei luni, grupul chinez ratând, pentru al doilea trimestru consecutiv, estimările privind profitul, ceea ce indică extinderea dificultăților de pe piața globală a produselor electronice, transmit Reuters și Bloomberg.
Acțiunile europene scad pentru a treia zi consecutivă joi, în timp ce obligațiunile globale și-au adâncit declinul, pe fondul îngrijorărilor legate de creșterea ratelor dobânzilor din SUA și de încetinirea economiei Chinei.
Fondul suveran al Norvegiei, în valoare de 1.400 de miliarde de dolari, a avut un randament de 10% în primul semestru, în contextul în care cererea de inteligență artificială și de semiconductori a dus la revenirea acțiunilor din domeniul tehnologiei.
Piețele bursiere europene au scăzut marți cu circa 1%, deoarece investitorii au cântărit cifrele de creștere a salariilor din Regatul Unit și datele economice dezamăgitoare din China, transmite CNBC.
Bursele europene au încheiat tranzacțiile de joi în creștere, în timp ce investitorii au analizat o nouă serie de rezultate financiare pozitive ale unor companii și încetinirea inflației din Statele Unite, transmite CNBC.
Prețurile de consum din SUA au înregistrat un avans modest în iulie, pe fondul scăderii costurilor pentru bunuri, inclusiv pentru autovehicule de ocazie, o tendință care ar putea convinge Rezerva Federală să lase ratele dobânzilor neschimbate luna viitoare.
Acțiunile globale, în special cele ale companiilor din industria luxului, cresc după ce China a ridicat restricțiile de călătorie.
Prețul acțiunilor WeWork s-a apropiat miercuri de zero, după avertismentul companiei că ar putea întra în faliment, într-o inversare uluitoare a averii pentru o companie care a fost odinioară evaluată în mod privat la 47 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Bursele europene au avansat miercuri, recuperând pierderile din ziua precedentă, în timp ce traderii au analizat dezinflația din China și atenuarea de către Italia a unei taxe suplimentare surpriză impusă băncilor, transmite Reuters.
Piețele bursiere europene s-au retras marți, în timp ce investitorii s-au pregătit pentru date semnificative privind inflația care urmează săptămâna aceasta și au reacționat la un anunț șoc privind impozitarea băncilor din Italia, transmite CNBC.
Acțiunile americane au deschis în scădere marți, trase în jos de sectorul bancar, după ce Moody's a retrogradat mai mulți creditori de talie mică și mijlocie și a anunțat că ar putea reduce ratingurile a șase bănci importante, printre care U.S. Bancorp și BNY Mellon.
Acțiunile marilor bănci din Italia scad puternic după anunțarea unei taxe pe "supraprofit", trăgând în jos și alți giganți europeni din industria bancară.
Piețele bursiere europene au continuat joi tendința descendentă, pe măsură ce investitorii au evaluat sezonul raportărilor financiare ale companiilor și cea mai recentă majorare a ratei dobânzii de referință de către Banca Angliei, transmite CNBC.
Bursele europene au scăzut puternic, miercuri, încrederea investitorilor fiind redusă, la nivel global, în urma retrogradării ratingului de țară al Statelor Unite de către agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite CNBC.
Indicii bursieri americani se depreciază în debutul tranzacțiilor miercuri, în contextul în care retrogradarea ratingului suveran al SUA de către Fitch a declanșat un val de vânzări de acțiuni la nivel global.
Acțiunile Uber au scăzut marți cu mai mult de 5%, după ce compania a raportat rezultatele financiare din trimestrul al doilea, care au ratat așteptările analiștilor cu privire la venituri, dar au oferit previziuni optimiste, transmite CNBC.
Bursele europene au închis marți în scădere, deoarece investitorii au analizat o săptămână încărcată de raportări financiare ale companiilor, după ce au înregistrat creșteri în iulie, transmite CNBC
Acțiunile europene au încheiat luni în creștere, ajutate de creșterile înregistrate de titlurile din domeniul sănătății și de un raport care arată că inflația din zona euro a continuat să scadă în iulie, deși datele optimiste privind creșterea economică au redus speranțele legate de o pauză în ceea ce privește majorarea dobânzilor.