Bursele europene au avansat miercuri, recuperând pierderile din ziua precedentă, în timp ce traderii au analizat dezinflația din China și atenuarea de către Italia a unei taxe suplimentare surpriză impusă băncilor, transmite Reuters.
Piețele bursiere europene s-au retras marți, în timp ce investitorii s-au pregătit pentru date semnificative privind inflația care urmează săptămâna aceasta și au reacționat la un anunț șoc privind impozitarea băncilor din Italia, transmite CNBC.
Acțiunile americane au deschis în scădere marți, trase în jos de sectorul bancar, după ce Moody's a retrogradat mai mulți creditori de talie mică și mijlocie și a anunțat că ar putea reduce ratingurile a șase bănci importante, printre care U.S. Bancorp și BNY Mellon.
Acțiunile marilor bănci din Italia scad puternic după anunțarea unei taxe pe "supraprofit", trăgând în jos și alți giganți europeni din industria bancară.
Piețele bursiere europene au continuat joi tendința descendentă, pe măsură ce investitorii au evaluat sezonul raportărilor financiare ale companiilor și cea mai recentă majorare a ratei dobânzii de referință de către Banca Angliei, transmite CNBC.
Bursele europene au scăzut puternic, miercuri, încrederea investitorilor fiind redusă, la nivel global, în urma retrogradării ratingului de țară al Statelor Unite de către agenția de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite CNBC.
Indicii bursieri americani se depreciază în debutul tranzacțiilor miercuri, în contextul în care retrogradarea ratingului suveran al SUA de către Fitch a declanșat un val de vânzări de acțiuni la nivel global.
Acțiunile Uber au scăzut marți cu mai mult de 5%, după ce compania a raportat rezultatele financiare din trimestrul al doilea, care au ratat așteptările analiștilor cu privire la venituri, dar au oferit previziuni optimiste, transmite CNBC.
Bursele europene au închis marți în scădere, deoarece investitorii au analizat o săptămână încărcată de raportări financiare ale companiilor, după ce au înregistrat creșteri în iulie, transmite CNBC
Acțiunile europene au încheiat luni în creștere, ajutate de creșterile înregistrate de titlurile din domeniul sănătății și de un raport care arată că inflația din zona euro a continuat să scadă în iulie, deși datele optimiste privind creșterea economică au redus speranțele legate de o pauză în ceea ce privește majorarea dobânzilor.
Băncile care lucrează pentru a dezvolta standarde globale privind contabilizarea emisiilor de carbon în subscrierea de vânzare de obligațiuni sau acțiuni au votat pentru excluderea majorității acestor emisii din propria amprentă de carbon, au declarat trei persoane familiarizate cu problema, citate de Reuters.
Acțiunile Meta au crescut joi cu până la 8,1%, la 323 de dolari, în tranzacțiile de dinaintea pieței (premarket), după ce gigantul social media a estimat că veniturile din publicitate vor susține creșterea veniturilor totale în cel mai rapid ritm din 2021.
Acțiunile europene se depreciază în tranzacțiile de miercuri, întrerupând cea mai lungă serie de câștiguri din ianuarie, în contextul în care investitorii analizează rezultatele trimestriale raportate de companii, în așteptarea deciziei de politică monetară a Fed. Acțiunile LVMH s-au prăbușit cu peste 5%, trăgând în jos sectorul bunurilor de lux.
Negocierile îndelungate dintre Renault și Nissan pentru reașezarea relației dintre cele două în cadrul Alianței s-au finalizat cu un „acord definitiv”, care aduce mai multe noutăți, inclusiv reechilibrarea deținerii încrucișate de acțiuni.
Gigantul din industria luxului LVMH, cel mai important grup de lux din lume, anunță că profitul său net a crescut cu 30%, până la 8,48 miliarde de euro (9,34 miliarde de dolari), datorită creșterii puternice din Asia și Europa.
Acțiunile Spotify au scăzut cu până la 10% în tranzacțiile de dinaintea ședinței bursiere (premarket), în ciuda faptului că platforma a raportat cel mai bun trimestru din istorie în ceea ce privește numărul de utilizatori noi.
Acțiunile Netflix au scăzut cu peste 8% joi, cel mai mare declin intraday din decembrie anul trecut, în contextul în care platforma americană de streaming a ratat estimările de venit în trimestrul al doilea și a oferit o prognoză sub așteptări pentru trimestrul în curs.
Majoritatea acționarilor Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a transferat, parțial sau în totalitate, acțiunile deținute în companie către Druid AI Netherlands BV (Olanda). În urma operațiunii, societatea din Olanda deține 50,5513% din acțiunile Druid SA.
Principalii indici bursieri europeni se apreciază miercuri, în frunte cu acțiunile britanice, care au crescut puternic după publicarea datelor privind inflația.
Acțiunile americane s-au apreciat luni, indicii S&P 500 și Nasdaq închizând tranzacțiile la cel mai ridicat nivel din ultimele 15 luni, în pofida datelor economice sub așteptări din China, care au redus apetitul pentru risc printre investitori.
Piețele europene de capital au încheiat tranzacțiile de miercuri în creștere cu peste 1%, în condițiile în care investitorii au reacționat la o inflație din SUA sub așteptări, care ar putea avea o influență semnificativă asupra dobânzii de referință a Rezervei Federale, transmite CNBC.
Comisia Europeană a aprobat tranzacția prin care Compania Națională de Petrol din Abu Dhabi (ADNOC) preia o participație de aproape 25% din OMV, devenind, astfel, al doilea mare acționar al grupului energetic austriac.
Compania britanică Vast Resources, proprietarul minei polimetalice Băița Plai, din județul Bihor, a vândut din nou acțiuni cu discount pentru finanțarea operațiunilor în România și la nivel corporativ, pe fondul lipsei de lichidități în așteptarea eliberării unui lot istoric de diamante brute din Zimbabwe.
Acțiunile europene au crescut luni, dând semne de revenire după ce săptămâna trecută au înregistrat cel mai abrupt declin din martie, în contextul în care investitorii își îndreaptă atenția spre sezonul de raportări financiare și un nou set de date privind inflația în SUA.
Bursele europene au scăzut accentuat, joi, în timp ce traderii au digerat noile date economice din Statele Unite, care au arătat o piață a muncii solidă, transmite CNBC.