Acțiunile companiei care operează centrala nuclear-electrică au crescut pe bursă în contextul publicării structurii detaliate a contractelor care țin de prelungirea duratei de viață a reactorului unității 1. Activitatea de la BVB nu a fost deosebită, dar a fost mai bine distribuită în adâncime pe mai mulți emitenți.
Titlurile producătorilor de gaze naturale au întrunit mai mult de jumătate din activitatea de tranzacționare de la BVB.
Sesiunea de la BVB a fost caracterizată ed oscilații modeste și volume mici, acaparate de acțiunile ale companiilor cu capitalizare mare.
Volumele de pe bursa românească au fost moderate și concentrate pe acțiuni care, de regulă, sunt preferate de investitorii instituționali nerezidenți.
Indicii principali și cele mai tranzacționate acțiuni au avut închideri divergente.
Principalii indici și cele mai lichide acțiuni au avut închideri divergente.
Grupul Banca Transilvania a încheiat anul trecut cu un profit net de 2,49 miliarde de lei, în creștere cu 23% față de 2021, pe fondul creșterii puternice a veniturilor din dobânzi și comisioane, care au contrabalansat creșterile de provizioane. Conducerea băncii propune ca profitul să fie reținut în capital și rezerve.
Investitorii activi la BVB traversează o etapă de indecizie, reflectată de lichiditatea foarte redusă și de fluctuațiile mici ale cotațiilor.
Indicele BET a pierdut jumătate de procent într-o ședință cu volume mici.
Deși a fost mai bine distribuită în adâncime, pe mai mulți emitenți, lichiditatea a fost din nou slabă pe bursa românească.
Într-o zi în care piețele financiare din SUA au fost închise și în consecință investitorii instituționali americani au fost absenți din tranzacțiile europene, volumele de la BVB au fost la cota de avarie.
Bursa a încheiat săptămâna în linia oscilațiilor neconcludente care a caracterizat întregul interval.
Nu mai puțin de 605 din tranzacțiile de la BVB s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania.
Indicele BET a avut o zi pozitivă la BVB, însă lichiditatea slabă trădează ezitarea la cumpărare a investitorilor.
Susținerea la slabă la cumpărare a lăsat loc unei sesiuni „roșii” la BVB.
Piața de acțiuni din România este într-o perioadă de blocaj, cu volume mici și ezitare în a păstra impulsul ascendent pe care s-a înscris la jumătatea toamnei trecute.
Bursa românească a avut o sesiune de indecizie, cu oscilații mici la nivelul indicilor și al celor mai tranzacționate acțiuni.
La BVB a existat presiune la vânzaree pe acțiunile de regulă preferate de investitorii străini.
Compania Purcari Wineries, societate care îl are ca cel mai important acționar pe omul de afaceri modovean Victor Bostan, listată la bursa din București, a atras în acționariat un fond creditat cu active în cuantum de jumătate de miliard de dolari, grup fondat de un grup de avocați cu activitate în piața americană, relevă date analizate de Profit.ro.
Săptămâna de tranzacționare de la BVB a început cu o sesiune în care principalii indici și cele mai tranzacționate acțiuni s-au regăsit în zona închiderilor de vineri.
Piața se apropie de maximele locale, dar o face cu pași mici, ultimele ședințe de aprecieri aducând câștiguri minore.
În contextul unui sentiment favorabil pe piețele externe și pe bursa românească am consemnat o sesiune de aprecieri cu o ușoară majorare a volumelor.
Entitatea administrată de banca centrală a Norvegiei își reduce cu peste 30 milioane de dolari portofoliul de acțiuni românești. Se cantonează la 9 nume, dar își majorează semnificativ deținerea la OMV Petrom.
Înainte de un punct de inflexiune pentru piețele financiare internaționale, la BVB am consemnat o sesiune cu lichiditate foarte mică și în care doar 3 simboluri au depășit un nivel al transferurilor de 1 milion de lei.
În contextul unei lichidități slabe, titlurile celei mai importante companii petroliere românești au adunat cele mai mari tranzacții, inclusiv un schimb de pachete de acțiuni în piața deal.