Banca Transilvania a vândut obligațiuni de circa 500 milioane euro pe 4 ani, după ce a susținut inițial apeluri pentru investitori, pentru o tranzacție senior non-preferred, de 300 de milioane de euro.
Acțiunile Băncii Transilvania și Fondul Proprietatea au salvat parțial lichiditatea de pe bursa românească, însă aceasta este mult sub nivelurile care i-a adus promovarea la statutul de piață emergentă sub criteriile agenției de evaluare financiară FTSE Russell.
Fără a compromite din punct de vedere tehnic impulsul ascendent pe termen scurt, indicele BET este la a 2-a sesiune consecutivă de corecții ușoare.
În ton cu piețele europene, bursa locală este pe un impuls ascendent pe termen scurt care a fost corectat ușor de vânzări pe cele mai tranzacționate titluri.
După 4 zile de pauză, prima sesiune de la Bursa de Valori București a fost caracterizată de volume modeste și închdieri divergente ale celor mai tranzacționate acțiuni.
În prefigurarea minivacanței de Paști, pe bursa românească am consemnat o sesiune cu lichiditate foarte slabă și în care un singur emitent a adunat volume relevante.
La BVB am cosnemnat o sesiune cu volume foarte mici, în care cu excepția acțiunilor OMV Petrom și Banca Transilvania, pe alte simboluri nu a fost o activitate relevantă.
Una dintre tranzacțiile care au propulsat Banca Transilvania pe locul 1 în topul băncilor din România.
Într-o etapă cu volume în suferință pe piața reglementată de equities, bursa locală are sprijin din partea ofertelor primare prin programul Fidelis.
Indicele BET de la BVB a câștigat jumătate de procent, dar lichiditatea a fost foarte slabă într-o zi în care bursele din Europa au fost închise.
La BVB, piața este într-o ezitare trădată de lichiditatea foarte mică, oscilațiile modeste ale indicilor principali și de închiderile divergente ale celor mai tranzacționate acțiuni.
Indicele reprezentativ al bursei românești este la a 4-a ședință de aprecieri consecutive, surmontând în acest interval chiar și etape de declin ale piețelor dezvoltate.
Indicele BET de la BVB a câștigat jumătate de procent pe volume apropiate de media anilor precedenți.
Într-o sesiune cu lichiditatea parțial salvată de acțiunile Fondului Proprietatea și ale Băncii Transilvania, indicii de la BVB au închis peste nivelurile de referință ale săptămânii precedente.
La BVB am consemnat o sesiune cu aprecieri ale indicilor, însă pe o lichiditate slabă, susținută de două acțiuni cu profil financiar și de producătorii de gaze naturale.
Sesiunea de la BVB a fost neconcludentă, cu fluctuații mici și o lichiditate slabă, salvată parțial de acțiunile OMV Petrom și Fondul Proprietatea.
Titlurile FP au avut în piața reglementate volume de 4 ori mai mari decât acțiunile de pe locul 2 în clasamentul lichidității, dar și cel mai mare transfer de pe segmentul deal.
Aproape 90% din rulajul de 48,19 milioane lei (9,74 milioane euro) al pieței de acțiuni a fost asigurat de titlurile societăților de mari dimensiuni, din care BRD Groupe Société Générale, cu o capitalizare de peste 8 miliarde lei, a fost cea mai mică.
Susținută de aprecierile acțiunilor Băncii Transilvania și OMV Petrom, bursa românească a avut o sesiune pozitivă la debut de săptămână.
Indicele BET a avut o depreciere mai mică de un procent într-o zi de turbulențe pe piețele financiare internaționale și de aversiune la risc față de capitalul bancar în care în mod particular au fost lovite acțiunile Deutsche Bank.
Într-o zi în care sistemul BVB a procesat și 2 operațiuni de piață, lichiditatea a avut valori duble față de media ultimilor ani.
La BVB volumele au urcat ușor, dar indicele BET a avut o ușoară depreciere, pe fondul unui declin mai consistent al titlurilor OMV Petrom și Romgaz.
Acțiunile grupului bancar austriac Erste au fost cele mai lichide de la BVB.
Indicele BET a pierdut aproape un procent și jumătate, în condițiile unor deprecieri mai consistente pe acțiunile OMV Petrom, Banca Transilvania, BRD și Nuclearelectrica.
Indicele BET a câștigat 0,3%, după ce anterior consemnase 2 ședințe negative catașizate de șocul extern.