Livrările de avioane ale Boeing au scăzut cu 60% în 2020, față de anul precedent, la cel mai redus nivel din ultimii 43 de ani, fiind cu o treime mai mici comparativ cu cele ale companiei europene Airbus, transmite Reuters.
Constructorul american Boeing va plăti 2,5 miliarde de dolari, în urma unui acord cu Departamentul de Justiție al SUA, pentru a închide o anchetă penală privind accidentele aviatice în care au fost implicate aeronave ale companiei.
Amazon.com Inc a anunțat marți că a achiziționat 11 avioane Boeing 767-300 de la companiile aeriene Delta Air Lines și WestJet Airlines, pentru a-și accelera și majora capacitatea de livrare, în contextul creșterii comenzilor online, ca urmare a pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit AP și Reuters.
Airbus a livrat peste 560 de aeronave în 2020, conform datelor care urmează să fie verificate și surselor din industria aviatică, extinzându-și dominația asupra rivalei Boeing, care încă se confruntă cu probleme legate de modelul 737 MAX, transmite Reuters.
SUA au anunțat miercuri că vor majora suprataxele vamale impuse pentru anumite produse din Uniunea Europeană, precum componentele pentru avioane și vinurile din Franța și Germania, aceasta fiind ultima evoluție într-o dispută care durează de 16 ani cu privire la subvențiile acordate de SUA și UE pentru industria lor aeronautică, transmite Reuters.
Un avion Boeing 737-8 MAX al companiei Air Canada care efectua un zbor între Arizona și Montreal cu trei membri ai echipajului la bord, a cunoscut o problemă de motor care l-a forțat să aterizeze la Tucson, a făcut cunoscut compania, potrivit AFP.
Rudele victimelor prăbușirii unui avion Boeing 737 MAX cer Agenției pentru Siguranța Aviației din Uniunea Europeană (EASA) să amâne aprobarea revenirii în serviciu a aeronavelor, afirmând că există încă întrebări legate de siguranță la care nu s-a răspuns, transmite Reuters.
Boeing a decis să extindă inspectarea noilor avioane 787 Dreamliner, după descoperirea unui defect de producție care fusese anunțat deja în secțiuni ale avionului unde nu fusese observat anterior, a relatat, luni, publicația Wall Street Journal, transmite Reuters.
Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA) și-a dat marți acordul preliminar pentru avioanele 737 MAX ale Boeing, deschizând calea pentru o aprobare a reluării zborurilor în ianuarie, după o interdicție de aproape doi ani determinată de două accidente soldate cu 346 de morți, relatează Reuters
Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) consideră că avionul Boeing 737 MAX este sigur în urma revizuirii sistemelor de siguranță și estimează că în luna ianuarie ar putea permite reluarea zborurilor cu acest tip de avion, a afirmat sâmbătă un responsabil al acestei agenții, potrivit Reuters.
Autoritatea Federală pentru Aviație din SUA (FAA) a emis miercuri o autorizație pentru ca avioanele Boeing 737 MAX să poată zbura din nou, la aproape doi ani de la imobilizarea lor la sol, ca urmare a două accidente care au provocat 346 de morți, informează AFP.
Producătorul de avioane Boeing a înregistrat pierderi de 3,453 miliarde de dolari în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu un profit de 374 milioane de dolari în perioada similară din 2019, motiv pentru care estimează mai multe reduceri de personal "voluntare sau nevoluntare", relatează agenția EFE.
Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) consideră că, în urma modificărilor aduse de constructor, avioanele Boeing 737 Max sunt acum sigure și anticipează că zborurile ar putea fi reluate până la finele acestui an, a declarat directorul agenției, Patrick Ky, pentru Bloomberg.pentru Bloomberg.
Administrația Federală pentru Aviație ar putea inspecta sute de avioane Boeing 787 Dreamliner, dn cauza unor probleme de producție la una dintre fabricile producătorului merican de avioane, a relatat luni publicația Wall Street Journal, citând documentele guvernamentale interne și persoane apropiate situației, transmite Reuters.
O aeronavă Boeing 767 care făcea o cursă cu regim special a fost implicată într-un accident aviatic, vineri, pe Aeroprotul București Băneasa - "Aurel Vlaicu", trenul principal suferind o defecțiune la aterizare. Cei 84 de pasageri de la bord au fost evacuați, fără a fi înregistrate persoane rănite. O anchetă a fost începută în acest caz. Potrivit BoardingPass.ro, este vorba de un avion Boeing 767 Omni Air care venea de la Kabul, Afganistan, și urma să plece, după alimentare, la Washington, D.C.
Boeing a obținut prima comandă din acest an pentru avionul consemnat la sol 737 MAX, din partea companiei poloneze Enter Air, care a acceptat să cumpere patru aeronave, a anunțat miercuri constructorul american de avioane, transmite Reuters.
Compania din domeniul aviatic Aerostar Bacău a suferit un declin de 8,44% al afacerilor semestriale, la 161,86 milioane lei, de la 176,78 milioane lei, însă conducerea societății anticipează că șocul va veni abia în a 2-a parte a anului, indicațiile fiind pentru o perioadă sumbră în industrie. „În al doilea trimestru din 2020, a devenit evidentă degradarea economiei globale, și efectele drastice asupra industriei de aviație. Multe companii și multe locuri de muncă din industrie au dispărut deja”, spune directorul societății.
Compania americană Boeing a anunțat miercuri că va reduce producția modelelor sale de vârf 787 și 777 și va întârzia planurile privind avionul de pasageri 737 MAX, după ce a raportat pierderi trimestriale mai mari decât se estima, în contextul efectelor negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit AP și Reuters.
British Airways, care este în prezent cel mai mare operator de avioane Boeing 747, va retrage avioanele din serviciu înainte de termenul stabilit inițial, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus, relateză CNBC.
Numărul avioanelor livrate de constructorul aeronautic american Boeing Co a continuat să scadă în luna mai, impactul pandemiei de coronavirus adăugându-se crizei provocate de blocarea la sol a avioanelor 737 MAX, transmite Reuters.
Boeing a anunțat miercuri că va elimina peste 12.000 de locuri de muncă din Statele Unite, inclusiv prin concedierea forțată a 6.770 de lucrători americani, în cadrul restructurării necesare din cauza impactului pandemiei de coronavirus, transmite Reuters.
Fondul suveran al Arabiei Saudite a cumpărat participații minoritare la companii americane mari, între care se află Boeing Facebook și Citigroup, potrivit declarațiilor depuse la autoritățile de reglementare, transmite Reuters.
Pentagonul a anunțat miercuri că fabricantul american Boeing a obținut din partea Arabiei Saudite două contracte în valoare de peste 2 miliarde de dolari pentru a livra peste 1.000 de rachete sol-aer și anti-nave, transmite joi AFP.
Compania din industria aeronautică Aerostar Bacău a realizat în primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 99,32 milioane lei, în creștere cu 3,41% față de peroada similară a anului trecut, iar 91% din business, respectiv 90,96 milioane lei, o reprezintă exporturile.
Operatorul aerian irlandez Ryanair, cel mai mare din Europa după numărul de pasageri și al patrulea jucător pe piața românească, va relua de la 1 iulie parțial, în limita a 40%, programul normal de zbor și va opera zilnic aproape 1.000 de curse, urmând însă să impună obligativitatea măștilor de protecție la bordul aeronavelor.