Toți preșcolarii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar de stat ar urma să primească un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 10 lei/ beneficiar, TVA inclus, conform unui amendament aprobat în comisia de buget din Senat, unde PSD deține majoritatea. Amendamentul mai trebuie însă aprobat de comisia de învățământ, care întocmește raportul asupra proiectului de lege, care trebuie apoi aprobat prin vot atât în Senat, cât și în Camera Deputaților.
Guvernul vrea să elimine prin ordonanță simplă privilegiile de care beneficiază în prezent producătorii de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență prevăzute de Legea eficienței energetice pentru a se conforma legislației UE în domeniu. Acestor producători li se asigură în prezent acces prioritar sau garantat în rețeaua de transport și cele de distribuție pentru producția lor de electricitate, ceea ce le securizează veniturile din această sursă.
Scena are la prima vedere un aer foarte recent, părând o acțiune de promovare a unui eveniment de tip Ora Pământului, în care oamenii întrerup voluntar în mod simbolic consumul de energie pentru a-și demonstra adeziunea la exigențele "luptei împotriva schimbărilor climatice". O echipă de televiziune filmează în camera de comandă a unui dispecerat energetic național, unde se vrea să se demonstreze telespectatorilor, prin evoluția graficelor de consum în timp real, că, însumate, gesturile lor individuale mărunte de a stinge lumina chiar au efect vizibil asupra sistemului energetic, iar economia de curent e semnificativă. Problema e că suntem de fapt în România anului 1988, în care lumina, căldura și apa caldă se opresc involuntar multe ore pe zi, fie prin decret, fie prin comandă de la centru, fie din cauza avariilor, și totul nu e decât o butaforie (sau un altfel de butaforie, cum ar spune cinicii).
Miniștrii Dezvoltării, Mediului și Finanțelor au aprobat prin ordin comun, cu o întârziere de 3 luni, Regulamentul de implementare a Programului "Termoficare", privind finanțarea multianuală de la bugetul de stat a investițiilor în modernizarea, extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică ale localităților, program instituit printr-o ordonanță de urgență adoptată în vară de fostul Guvern.
Până în prezent, administrator judiciar al RADET (pe perioada insolvenței), iar ulterior lichidator judiciar provizoriu al Regiei (după pronunțarea falimentului) a fost firma Rominsolv.
Compania Municipală Termoenergetica, înființată în vară pentru preluarea sistemului centralizat de termoficare din Capitală, după declararea ca ilegală de către instanță a Companiei Municipale Energetica și mai ales după intrarea în faliment a RADET, a primit marți licență de funcționare din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire de tip RADET și instalările de centrale termice individuale de apartament în arealele declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme centralizate, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, a fost trimis în plenul Camerei Deputaților pentru votul final de către Comisia de Industrii a Camerei cu un amendament care îngreunează debranșările și în afara zonelor unitare.
După cum a relatat Profit.ro, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat la ultima ședință o hotărâre privind demararea de către RADET a "procedurilor necesare în vederea achiziționării de energie termică în zonele deficitare ale sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din Municipiul București, respectiv Pipera-Aviației și Colentina-Fundeni".
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București a municipalității Capitalei vrea să își schimbe, în prag de iarnă, furnizorul de agent termic pentru zonele Pipera-Aviației și Colentina-Fundeni, printre cele mai deficitare din punct de vedere al căldurii și apei calde și care în prezent sunt alimentate din producția de energie termică a centralelor CET Sud și CET Progresu ale Electrocentrale București (ELCEN), companie controlată de Ministerul Economiei.
Noul ministru al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri din Guvernul Orban, Virgil Popescu, a avertizat, la preluarea portofoliului, că instanța de judecată ar putea pronunța luni intrarea în faliment a RADET, Regia de termoficare a Primăriei Capitalei, și a transmis municipalității București și primarului general Gabriela Firea că trebuie să găsească o soluție pentru ca, în caz de faliment al RADET, o altă structură, eventual chiar Primăria, să cumpere energia termică produsă pentru încălzirea bucureștenilor de către Electrocentrale București (ELCEN), companie din portofoliul Ministerului Economiei.
Octombrie 2019 a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată în lume, a anunțat marți serviciul european Copernicus privind schimbările climatice, menționând că este a cincea lună consecutivă care a depășit sau s-a apropiat de un nivel record, relatează AFP.
Omul de afaceri Constantin Bucur, care deține și conduce producătorul de energie privat Vest Energo din București, fostul CET Militari, susține că se străduiește din 2010 să obțină aprobările necesare de la autorități pentu a construi două centrale termice noi în partea de nord a Capitalei, unde alimentarea cu căldură și apă caldă este extrem de precară, însă până în prezent ar fi primit doar răspunsuri negative, reproșându-i-se inclusiv că vrea să "acapareze" piața triplându-și cota ca furnizor al RADET.
Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de agent termic al RADET, investește masiv pentru respectarea normelor de mediu impuse de UE și, în plus, cumpără anual certificate de emisii de gaze cu efect de seră în valoare de circa 50 milioane euro, în timp ce centralele termice individuale de apartament pe gaze poluează și nu plătesc nimic pentru asta, ceea ce este nedrept, a declarat administratorul special al ELCEN, Claudiu Crețu, la o dezbatere pe tema viitorului sistemului centralizat de încălzire organizată de Expert Forum.
Cu cât prețul plătit de RADET pe agentul termic livrat de ELCEN este mai mare, cu atât crește necesarul de subvenții de la bugetul local al Capitalei pentru Regie, câtă vreme nu se dorește scumpirea gigacaloriei plătite de populație.
Primarul general PSD al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are informații de la angajați ai Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București că actualul premier desemnat, președintele PNL Ludovic Orban, ar fi încercat deliberat să falimenteze Regia de termoficare a municipalității în perioada în care a deținut funcția de viceprimar al Capitalei, în beneficiul unor firme private, prin trecerea la centrale de apartament pe gaze.
Activele și operațiunile Electrocentrale București (ELCEN), producătorul de electricitate și căldură controlat de Ministerul Energiei care furnizează agent termic către RADET, Regia de termoficare a municipalității Capitalei, ar putea fi preluate de o altă companie din portofoliul ministerului, posibil Romgaz, care este acționar minoritar la ELCEN, sau Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE).
Producătorul de energie termică Electrocentrale București (ELCEN), controlat de Ministerul Energiei, principalul furnizor de agent termic și totodată cel mai mare creditor al RADET, regie deținută de Primăria Capitalei, a lansat o acțiune în justiție prin care cere ca toate datoriile Regiei să fie imputate Primăriei, confirmând informațiile transmise anterior de Profit.ro.
Regia a mai reproșat faptul că prețul reglementat, aprobat de ANRE, al gigacaloriei vândute de ELCEN către RADET, nu a scăzut, ba dimpotrivă, deși prețul gazelor pentru populație și CET-uri a fost plafonat la 68 lei/MWh. La acest reproș, cei de la ELCEN au răspuns că plafonarea prețului la gaze a fost compensată de scumpirea amplă a certificatelor CO2, a căror achiziție este obligatorie potrivit legislației UE.
Creditorii ELCEN au decis încă din februarie ca administratorul judiciar al companiei, Sierra Quadrant, să solicite oferte de la firme de avocatură în vederea inițierii unei acțiuni în justiție prin care să recupereze sumele de bani datorate de RADET direct de la Primăria Capitalei. Asta în pofida faptului că în planul inițial de reorganizare a ELCEN se menționa expres că un proces în justiție în vederea atragerii răspunderii Primăriei Capitalei pentru achitarea datoriilor RADET ar putea dura și 12 ani.
RADET anunță că, din 23 septembrie, va începe încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică, pentru pregătirea pentru sezonul rece. Astfel, consumatorii sunt rugați să finalizeze lucrările la instalațiile din imobile, pentru a evita producerea de inundații în locuințe după umplerea instalației de termoficare.
Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, susține că, din cauza refuzului Primăriei Municipiului București (PMB) de a plăti subvenția către RADET, creanțele curente neîncasate de ELCEN au ajuns la 217,5 milioane lei. În aceste condiții, administratorul judiciar al ELCEN anunță că va convoca Comitetul Creditorilor, urmând ca aceștia să decidă dacă ELCEN va sista livrarea agentului termic către RADET.
Creditorii ELCEN au decis încă din februarie ca administratorul judiciar al companiei, Sierra Quadrant, să solicite oferte de la firme de avocatură în vederea inițierii unei acțiuni în justiție prin care să recupereze sumele de bani datorate de RADET direct de la Primăria Capitalei. Asta în pofida faptului că în planul inițial de reorganizare a ELCEN se menționa expres că un proces în justiție în vederea atragerii răspunderii Primăriei Capitalei pentru achitarea datoriilor RADET ar putea dura și 12 ani.
Apropierea iernii și stimularea aleșilor locali în vederea viitoarelor alegeri par a fi principalele motivații ale rectificării bugetare efectuate de Guvern. Astfel, bugetele locale cresc în total cu 4,4 miliarde de lei, marea majoritate a sumelor fiind alocate localităților cu încălzire centralizată și în special celor care alocă de la bugetul local o subvenție considerabilă pe gigacalorie.
Noile companii municipale Termoenergetica și Energetica Servicii, ale căror hotărâri de înființare au fost aprobate de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în februarie și al căror scop este preluarea sistemului centralizat de termoficare din Capitală, după declararea ca ilegală de către instanță a actualei Companii Municipale Energetica, au fost înregistrate oficial la Registrul Comerțului în ultima parte a lunii iunie.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat contractarea de către municipalitatea Capitalei a unui împrumut de la Ministerul Finanțelor Publice (MFP) în valoare de 462,66 milioane lei, adică aproape 100 milioane euro, pe maxim 20 de ani, pentru plata subvențiilor restante ale Primăriei către RADET.