Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a anunțat că este nevoit să stopeze tranzitul de gaze rusești destinate consumatorilor europeni printr-unul din punctele de interconectare de la granița cu Federația Rusă, aflat în regiunea Luhansk din estul țării, acuzând trupele ruse de ocupație că au afectat procesele tehnologice ale instalațiilor sale din zona respectivului punct, inclusiv prin deturnarea unor cantități de gaze din fluxurile aflate în tranzit spre UE.
AIK Energy, fostul cel mai mare importator de gaze naturale din România, care ajunsese la un moment dat la o cotă de 50% din totalul achizițiilor locale de la furnizori externi și intrase agresiv și pe piața de furnizare de gaze și electricitate către clienți finali, după care a început să se confrunte cu probleme financiare, nu mai este controlat de către o persoană din Federația Rusă, potrivit documentelor oficiale analizate de Profit.ro.
Grupul rus Gazprom a raportat duminică o scădere cu 26,9% a livrărilor de gaze către țările non-CIS, în perioada ianuarie-aprilie 2022 comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe măsură ce clienții s-au îndreptat spre livrările mai ieftine de pe piața spot, în contextul evoluțiilor meteo favorabile și a afluxului de gaze lichefiate.
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că întreruperea aprovizionării cu gaze din Rusia este o problemă care nu afectează doar Bulgaria și România, ci și țările din regiune și din Europa. La rândul său, premierul bulgar, Kiril Petkov, a afirmat că această problemă a dus la conștientizarea faptului că infrastructura existentă nu a fost folosită pe deplin.
Producția proprie de gaze naturale a OMV Petrom, unul dintre cei doi mari producători ai României, acoperă în cea mai mare măsură cererea clienților săi, iar gazele provenite din import reprezintă numai circa 6% din totalul vânzărilor companiei, a declarat directorul general al companiei, Cristina Verchere, într-un interviu acordat Profit.ro.
Grupul francez de energie și utilități Engie, care prin subsidiarele sale locale este unul dintre jucătorii dominanți din industria de furnizare și distribuție a gazelor naturale din România, se poate descurca la nivel de holding fără importuri de gaze din Federația Rusă, care reprezintă circa 20% din totalul surselor sale de aprovizionare cu gaze, a declarat directorul general al grupului francez, Jean-Pierre Clamadieu, într-un interviu acordat Le Figaro.
Gigantul rus de stat producător de gaze naturale Gazprom a suspendat livrările către Polonia prin conducta Yamal după ce Guvernul de la Varșovia a refuzat să plătească gazele în ruble, scriu Reuters și Bloomberg, care citează presa poloneză.
Penuria de gaze naturale de pe piața europeană, care a precedat războiul declanșat de Rusia în Ucraina, majorând galopant prețurile pe continent, dar și "stigmatul" politic de a fi una dintre țările UE cele mai dependente de importuri de gaze de la gigantul rus de stat producător Gazprom, au făcut ca Germania să își amintească că împarte cu Olanda în Marea Nordului un zăcământ offshore de gaze cu rezerve estimate la circa 60 de miliarde de metri cubi, pe care refuza să îl exploateze din rațiuni climatice și de mediu.
Schimbarea a fost făcută înainte ca firma-mamă Gazprom Schweiz AG să fie luată indirect sub administrare de către statul german, ca parte a diviziei Gazprom Germania a rușilor.
Producția de gaze naturale a OMV Petrom, al doilea cel mai mare producător al țării după compania de stat Romgaz, a scăzut cu 12,3% în primul trimestru al anului, față de perioada similară din 2021, de la 71.700 la 63.000 barili echivalent petrol (bep) pe zi, o evoluție cu atât mai îngrijorătoare în condițiile în care UE intenționează să se "elibereze" de importurile de la gigantul rus de stat Gazprom, după agresiunea militară a Federației Ruse asupra Ucrainei.
Planul de eliminare graduală a dependenței statelor membre UE de importurile de gaze din Rusia include majorarea achizițiilor europene de GNL cu 50 miliarde metri cubi pe an. Foarte recent, SUA și Uniunea Europeană au anunțat un acord în baza căruia americanii s-au angajat să asigure livrarea în Europa a unei cantități suplimentare de cel puțin 15 miliarde metri cubi de gaz lichefiat până la sfârșitul acestui an.
Importurile de gaze naturale utilizabile ale României au crescut cu 48,1% în prima lună a anului, față de ianuarie 2021, la 299.100 tone echivalent petrol, potrivit datelor INS.
Europenii ar trebui să reducă cu un grad temperatura la care își mențin apartamentele în timpul iernii pentru a reduce consumul de gaze naturale și, pe cale de consecință, dependența continentului de importurile de la gigantul rus de stat Gazprom, pe care Kremlinul le folosește ca pe o armă în războiul din Ucraina, a declarat Fatih Birol, directorul executiv al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), organizație interguvernamentală de profil din cadrul OCDE.
Director comercial al firmei este un fost șef român pe furnizare de gaze la Electrica Furnizare, Transenergo și Romelectro.
Conflictul dintre Rusia și Ucraina, care pune sub semnul întrebării securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Europei și obligă țările de pe Bătrânul Continent să caute opțiuni alternative de furnizare la livrările gigantului rus de stat Gazprom, a generat interes din partea Uniunii Europene pentru resursele de gaze ale Tanzaniei, statul african reluând în noiembrie anul trecut discuțiile cu giganții petrolieri Equinor și Shell pentru demararea proiectului construirii unei facilități de producție și export de gaze naturale lichefiate (LNG) de 30 miliarde dolari.
Șeful companiei, Vadim Ceban, a declarat că publicarea contractului ar pune în pericol îndeplinirea obligațiilor contractuale dintre SA Moldovagaz și SAD Gazprom, dar și securitatea energetică a Republicii Moldova în general.
Producția internă de gaze naturale a Europei a scăzut per total cu 3,31% anul trecut față de 2020 și cu peste 10% comparativ cu 2019, anul de dinaintea pandemiei COVID-19, la 204 miliarde metri cubi (mmc), în timp ce cererea de gaze pe Bătrânul Continent a crescut în 2021 cu 5,74% comparativ cu 2020 și a depășit-o cu 2,8% chiar și pe cea de dinainte de pandemie, ajungând la 552 mmc.
Depozitele subterane de înmagazinare care adăpostesc stocurile de gaze naturale ale Europei nu au fost niciodată atât de goale în această perioadă a iernii. La doar 4 luni după ce consilierul președintelui SUA pentru securitate energetică globală, Amos Hochstein, declara că Europa nu face suficient pentru a se pregăti pentru sezonul rece, continentul se confruntă cu o criză de aprovizionare care a făcut ca prețurile angro de referință la gaze de pe bursele de profil să ajungă să fie de de peste 4 ori mai mari decât în perioada similară din 2021, punând o presiune imensă pe gospodăriile populației și pe agenții economici. Criza a lăsat Uniunea Europeană la mâna vremii și a stratagemelor președintelui Rusiei, Vladimir Putin, ambele la fel de dificil de prognozat, scrie Bloomberg.
Ambasada Federației Ruse în România susține că au fost identificate cazuri de falși intermediari români ai gigantului rus de stat Gazprom, care vor să îi înșele pe importatorii locali de gaze naturale rusești, și transmite că, în primele 10 luni ale anului în curs, România a importat din Rusia aproape 2,5 miliarde metri cubi de gaze, mai mult decât pe parcursul întregului an 2020 (puțin peste 2 miliarde mc).
Gigantul rus de stat Gazprom a rezervat mai puțin de jumătate din capacitatea de transport de gaze disponibilă pentru luna octombrie pe conducta Yamal-Europa, care leagă zăcămintele rusești de Germania via Polonia și Belarus, și zero capacitate suplimentară de tranzit prin Ucraina, punând și mai mare presiune pe cotațiile angro la gaze naturale de pe continent, aflate deja la maxime istorice, transmite Interfax.
Scumpirea gazelor pe piețele angro este "dirijată de către Federația Rusă", în timp ce, în ceea ce privește energia electrică, creșterea de preț are drept principală cauză avansul masiv al cotațiilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Concernul energetic și industrial Energia Naturalis, cu operațiuni extinse în distribuția și furnizarea de gaze naturale, cel mai mare importator de gaze rusești din fosta țară iugoslavă, care și-a înregistrat anul trecut divizia specializată Prvo Plinarsko Drustvo (PPD) ca trader pe piețele centralizate românești de profil, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), și-a înființat recent două subsidiare în România, cu capital total de pornire de 100.000 de euro.
Imex Oil a fost înființată în 1995 și a fost mulți ani de zile, alături de Conef din grupul rus Vimetco ce deține Alro Slatina și de WIEE, controlată de Gazprom din 2015, unul dintre cei trei mari intermediari de importatori de gaze rusești în România.
România a importat în luna decembrie 2019 o cantitate de 3.493.356 de MWh de gaze naturale, cu 12% în plus față de aceeași lună a anului precedent, potrivit rapoartelor Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), prezentate de Agerpres.